Ce face războiul din visători
https://www.ziarulmetropolis.ro/ce-face-razboiul-din-visatori/

„Toată lumina pe care nu o putem vedea“, de Anthony Doerr, Editura Humanitas Fiction, 2016, Premiul Pulitzer de anul trecut, este una dintre marile cărţi ale timpului nostru. În New York Times Book Review stă scris: “Lumina din titlu este legată de ceea ce auzise Werner într-o emisiune radiofonică de la sfârşitul anilor ’30: creierul uman are capacitatea de a crea lumină în întuneric.”

Un articol de Andrei Crăciun|18 iulie 2016

S-au scris mii de cărți care au ca fundal Al Doilea Război Mondial, dar nu se vor mai scrie, deși ar trebui. Ne îndepărtăm de timpul acesta, rătăcim din nou în istorie, uitând. Încă o carte despre Al Doilea Război Mondial, deci? Nu.

Anthony Doerr a reușit în Toată lumina pe care nu o putem vedea să spună o poveste cu nuanțe. Este cumplit de greu să aduci nuanța într-o istorie la care am învățat să ne uităm în alb și negru. Cum a fost posibil?

Personajele lui Anthony Doerr sunt oameni inocenți: Marie-Laure LeBlanc este fiica unui lăcătuș care lucrează la Muzeul de Istorie Naturală. Marie-Laure este o fetiță oarbă, care îl citește pe Jules Verne în Braille și este îndăgostită de viața melcilor. Știe Parisul dintr-o machetă de lemn pe care i-a construit-o tatăl său, lăcătușul. Werner Pfennig este un orfan dintr-un bazin minier care speră că știința îl va salva. Apoi, începe Războiul.

Werner, care are harul de a face radiourile să se repare singure, numai cu puterea gândului!, întocmai ca Richard Feynman, care avea să devină unul dintre marii fizicieni ai secolului, intră în Armata germană. Era doar un adolescent.

Iar războiul este necruțător, războiul îi spulberă pe inocenți. Există totuși locuri în inimă și în creier unde războiul nu poate să ajungă. Acolo, acolo e lumina.

Marie-Laure se refugiază cu tatăl său la Saint-Melo, în casa unui unchi agorafob, de asemenea pasionat de miracolul radiourilor. Și supraviețuiește. Werner cunoaște lumea dură a batalioanelor militare. Și nu renunță la știință.

Războiul le mutilase vechile vieți, în lume se lăsa noaptea, iar visătorii se agațau cu disperare de inimile și de creierele lor, în căutarea luminii. Anthony Doerr le scrie destinele ca într-un vals.

Știi de la început că franțuzoaica oarbă și orfanul german se vor întâlni. Întâlnirea aceasta nu va dura mai mult de o zi, dar, pentru că timpul este atât de relativ,  ecourile acestei întâlniri se vor simți și în generațiile următoare.

Mai există un personaj: un diamant însoțit de o legendă tragică. Ofițerii germani sunt în căutarea lui, francezii caută să nu-l piardă. Diamantul blestemat ascunde, desigur, o taină.

Cu toate că pare să se îndrepte spre portul clișeelor, Toată lumina pe care nu o putem vedea reușește să le evite și să nu decadă în tezism. Nu e previzibilă, e minunată. Werner are un prieten: Frederick. El este un adolescent care – dacă nu ar fi război – ar studia păsările, și ar fi un strălucit cercetător. Werner o are și pe Jutta – îi este frate mai mare și războiul îi obligă să se despartă.

Anthony Doerr scrie cu înțelegere, cu delicatețe, cu profundă umanitate, despre aceste familii, despre aceste prietenii, despre anii aceia. În cartea sa, băieții, fetele, femeile și bărbații sunt germani și francezi, dar, înainte de toate etichetele, sunt sau nu sunt oameni.

Marie-Laure și Werner sunt oameni. Toată lumina pe care nu o putem vedea este despre cea mai grea dintre luptele care se dau într-un război. Este o luptă despre care nu se scrie în enciclopedii, este o luptă despre care nu se scrie în manualele de istorie. Pentru această luptă există romanele, dar nici măcar foarte multe romane nu reușesc să urce până la această esență.

În război, cea mai grea luptă este lupta de a rămâne, totuși, om. Cu atât mai mult, cu atât mai mult ar trebui citită cartea lui Anthony Doerr acum, când peste lume coboară din nou întunericul.



12
/02
/23

„Nimic nu e imposibil. Un om, paisprezece vârfuri și reușita unei vieți” de Nimsdai Purja și „Casa de pe Riviera” de Natasha Lester sunt două dintre cărțile pe care vi le propunem pentru primele zile de primăvară. Ambele titluri vor apărea la Editura Nemira în martie.

10
/02
/23

De la cele mai dificile escalade din Alpi până la ascensiunile în premieră pe Annapurna, Makalu sau pe piscurile amețitoare ale Anzilor, aventurile legendarului alpinist Lionel Terray, cuprinse în volumul „Cuceritorii inutilului. Din Alpi în Annapurna” (Polirom, 2022), seduc cititorul prin măiestria stilului și prin întâmplările insolite sau dramatice ale protagoniștilor.

09
/02
/23

Categoria bestsellerelor Grupului Editorial ALL din reunește titluri noi din toate domeniile, oferindu-le cititorilor care le descoperă acum o plajă largă de opțiuni pentru lecturile personale sau pentru volumele dedicate studiului și perfecționării în sfera profesională. Iar începutul de an le aduce celor dornici să își îmbogățească biblioteca reduceri de până la 55% la cele mai îndrăgite titluri pentru toate vârstele.

08
/02
/23

Deși anul precedent a fost marcat de provocări pentru piața editorială, Editura Litera a reușit să aducă pe rafturile cititorilor bestsellere internaționale, romanele scriitorilor români contemporani, cele mai inovatoare cărți în materie de psihologie și o multitudine de titluri pentru toate tipurile de public.

07
/02
/23

Din ce în ce mai mulți oameni își îmbunătățesc rutina de citit cu audiobooks. Astfel 24% dintre români au încercat deja experiența cărților audio, iar pentru 72% dintre români formatul este unul care li se pare atractiv, conform unui studiu realizat de AHA Moments în 2022 (pe populația urbană digitalizată, 18-55 de ani, din România). 

05
/02
/23

Cele trei cărţi de cronici de film publicate de Romulus Rusan în anii `70-`80 au fost reeditate recent, într-un singur volum şi într-o ediţie de lux, în seria de autor pe care i-o dedică Editura Spandugino. O apariţie demnă de a fi salutată şi un bun pretext de recitire.

31
/01
/23

Radio România Cultural lansează a doua ediție a mesajului Rugă pentru pace, în cadrul Campaniei Viața într-o valiză, la un an de la invazia Rusiei în Ucraina, un război care a destabilizat o lume întreagă. Mesajul este citit tot de poeta Ana Blandiana, un simbol al libertății românești, scriitoarea care a transmis, în urmă cu un an, primul îndemn de pace printr-un scurt fragment din prefața cărții Ultimii martori de Svetlana Aleksievici, scriitoare născută în Ucraina și câștigătoare a premiului Nobel pentru Literatură.

26
/01
/23

Institutul de Istorie a Religiilor al Academiei Române și Muzeul Național al Literaturii Române vă invită la expoziția „Manuscrisele inedite ale lui Mircea Eliade din patrimoniul Institutului de Istorie a Religiilor al Academiei Române”.

22
/01
/23

Apariţia în română, pe final de 2022, la Editura Tracus Arte, a două cărţi de Pier Paolo Pasolini - una de poezii şi alta cu texte despre literatură şi artă - a tulburat puţin apatia cu care a fost marcat la noi centenarul acestui mare cineast şi scriitor.