Ce face războiul din visători
https://www.ziarulmetropolis.ro/ce-face-razboiul-din-visatori/

„Toată lumina pe care nu o putem vedea“, de Anthony Doerr, Editura Humanitas Fiction, 2016, Premiul Pulitzer de anul trecut, este una dintre marile cărţi ale timpului nostru. În New York Times Book Review stă scris: “Lumina din titlu este legată de ceea ce auzise Werner într-o emisiune radiofonică de la sfârşitul anilor ’30: creierul uman are capacitatea de a crea lumină în întuneric.”

Un articol de Andrei Crăciun|18 iulie 2016

S-au scris mii de cărți care au ca fundal Al Doilea Război Mondial, dar nu se vor mai scrie, deși ar trebui. Ne îndepărtăm de timpul acesta, rătăcim din nou în istorie, uitând. Încă o carte despre Al Doilea Război Mondial, deci? Nu.

Anthony Doerr a reușit în Toată lumina pe care nu o putem vedea să spună o poveste cu nuanțe. Este cumplit de greu să aduci nuanța într-o istorie la care am învățat să ne uităm în alb și negru. Cum a fost posibil?

Personajele lui Anthony Doerr sunt oameni inocenți: Marie-Laure LeBlanc este fiica unui lăcătuș care lucrează la Muzeul de Istorie Naturală. Marie-Laure este o fetiță oarbă, care îl citește pe Jules Verne în Braille și este îndăgostită de viața melcilor. Știe Parisul dintr-o machetă de lemn pe care i-a construit-o tatăl său, lăcătușul. Werner Pfennig este un orfan dintr-un bazin minier care speră că știința îl va salva. Apoi, începe Războiul.

Werner, care are harul de a face radiourile să se repare singure, numai cu puterea gândului!, întocmai ca Richard Feynman, care avea să devină unul dintre marii fizicieni ai secolului, intră în Armata germană. Era doar un adolescent.

Iar războiul este necruțător, războiul îi spulberă pe inocenți. Există totuși locuri în inimă și în creier unde războiul nu poate să ajungă. Acolo, acolo e lumina.

Marie-Laure se refugiază cu tatăl său la Saint-Melo, în casa unui unchi agorafob, de asemenea pasionat de miracolul radiourilor. Și supraviețuiește. Werner cunoaște lumea dură a batalioanelor militare. Și nu renunță la știință.

Războiul le mutilase vechile vieți, în lume se lăsa noaptea, iar visătorii se agațau cu disperare de inimile și de creierele lor, în căutarea luminii. Anthony Doerr le scrie destinele ca într-un vals.

Știi de la început că franțuzoaica oarbă și orfanul german se vor întâlni. Întâlnirea aceasta nu va dura mai mult de o zi, dar, pentru că timpul este atât de relativ,  ecourile acestei întâlniri se vor simți și în generațiile următoare.

Mai există un personaj: un diamant însoțit de o legendă tragică. Ofițerii germani sunt în căutarea lui, francezii caută să nu-l piardă. Diamantul blestemat ascunde, desigur, o taină.

Cu toate că pare să se îndrepte spre portul clișeelor, Toată lumina pe care nu o putem vedea reușește să le evite și să nu decadă în tezism. Nu e previzibilă, e minunată. Werner are un prieten: Frederick. El este un adolescent care – dacă nu ar fi război – ar studia păsările, și ar fi un strălucit cercetător. Werner o are și pe Jutta – îi este frate mai mare și războiul îi obligă să se despartă.

Anthony Doerr scrie cu înțelegere, cu delicatețe, cu profundă umanitate, despre aceste familii, despre aceste prietenii, despre anii aceia. În cartea sa, băieții, fetele, femeile și bărbații sunt germani și francezi, dar, înainte de toate etichetele, sunt sau nu sunt oameni.

Marie-Laure și Werner sunt oameni. Toată lumina pe care nu o putem vedea este despre cea mai grea dintre luptele care se dau într-un război. Este o luptă despre care nu se scrie în enciclopedii, este o luptă despre care nu se scrie în manualele de istorie. Pentru această luptă există romanele, dar nici măcar foarte multe romane nu reușesc să urce până la această esență.

În război, cea mai grea luptă este lupta de a rămâne, totuși, om. Cu atât mai mult, cu atât mai mult ar trebui citită cartea lui Anthony Doerr acum, când peste lume coboară din nou întunericul.



22
/05
/22

„Se estimează că un procent cuprins între 62 și 70% din populația generală se îndoiește într-un moment sau altul din carieră de legitimitatea statutului sau succesului”, afirma psiholoaga cliniciană Pauline Rose Clance în prima parte a anilor `80, când a început să studieze sindromul impostorului.

19
/05
/22

Asociația Bloc Zero a lansat primul număr al revistei de bandă desenată documentară POC!

10
/05
/22

După doi ani (2020 şi 2021), în care Premiile au fost acordate online și transmise în direct pe pagina de Facebook a revistei (cu laureaţii şi membrii juriului intervenind doar în faţa camerelor video), după ce, din motive de pandemie, Premiile au fost amînate din primăvară în toamnă, anul acesta revista noastră va acorda, din nou, Premiile Observator cultural la Teatrul Odeon, marţi, 17 mai, de la ora 19.00.

10
/05
/22

Salonul Internațional de Carte Bookfest, cel mai important salon de carte din România şi singurul eveniment al industriei editoriale care a reuşit să capete o dimensiune internaţională marcantă, revine în peisajul evenimentelor culturale din capitală după trei ani de absență pandemică. Peste 100.000 de vizitatori sunt așteptați la ediția din acest an a Bookfest, în perioada 1-5 iunie, în Pavilionul B2 al Complexului Expozițional Romexpo.

18
/04
/22

Cea mai recentă carte a scriitoarei Elena Ferrante, Invențiile ocazionale, a fost publicată recent în traducere la Editura Pandora M, în cadrul colecției Anansi. World Fiction. Este vorba despre un volum de eseuri care le oferă cititorilor o perspectivă asupra lumii interioare a autoarei și a identității sale de scriitoare, texte însoțite de o serie de ilustrații ingenioase semnate de Andrea Ucini – un tur de forță vizuală.

18
/04
/22

Cele mai bune materiale jurnalistice ale anului vor fi premiate în cadrul galei #Superscrieri11 care va avea loc pe 16 mai 2022. Superscrieri este o inițiativă independentă a Fundației Friends For Friends (FFFF.ro ), realizată împreună cu oameni și companii care vor să susțină responsabilitatea în documentarea și transmiterea realității.