Ce faci atunci când nu mai e nimic de făcut?
https://www.ziarulmetropolis.ro/ce-faci-atunci-cand-nu-mai-e-nimic-de-facut/

SĂ NU UCIZI, filmul co-regizat de Gabi Virginia Șarga şi Cătălin Rotaru şi inspirat de scandalul media care a cutremurat sistemul sanitar din România acum câţiva ani, va avea pe 1 martie premiera în cinematografele din 29 de oraşe din ţară.

Un articol de Liliana Matei|19 februarie 2019

Filmul va putea fi văzut astfel în prima săptămână în București, Alba Iulia, Alexandria, Bârlad, Bistrița, Botoșani, Brașov, Buzău, Cluj, Constanța, Craiova, Focșani, Iași, Lugoj, Moinești, Odobești, Onești, Oradea, Pitești, Ploiești, Râmnicu Vâlcea, Sfântu Gheorghe, Sibiu, Slatina, Suceava, Târgoviște, Târgu Mureș, Timișoara și Vaslui.

Am făcut filmul pentru ca am fost revoltată. Și nu e vorba doar despre problema spitalelor. E vorba despre toată corupția care e în societatea noastră la toate nivelurile. Și mă mai revoltă că ne-am obișnuit cu asta și că ni se pare ceva atât de normal”, spune Gabi Șarga.

Filmul îl urmărește pe Cristian, un chirurg tânăr şi ambițios pe care pierderea unui pacient, în urma unei intervenţii de rutină, îl determină să pornească o luptă solitară împotriva sistemului, riscându-și familia şi cariera pentru a descoperi adevărul.

Nu trebuie doar să faci un lucru rău pentru a fi vinovat. Există și alte forme de culpă. A ști și a nu face nimic înseamnă a fi complice. Mai mult decât atât, a nu ști nu te absolvă de vină, te face doar un un ignorant acuzabil de neștiința ta. Acest film este despre vinovățiile fiecăruia dintre noi, despre tăcerile noastre complice, despre lenea noastră de a acționa, de a lua atitudine.” – Cătălin Rotaru.

SĂ NU UCIZI îi are în distribuție pe actorii Alexandru Suciu, Cristina Flutur, Gelu Colceag, Tania Filip, Elias Ferkin, Daniel Popa, Virgil Aioanei, Carmen Florescu, Ionuț Ionescu, Erwin Simsensohn, Cosmin Seleși, Codin Maticiuc, Ioana Barbu, Olimpia Mălai, Rolando Matsangos, Iulia Verdeș, Mihai Bauman. În cadrul proiecțiilor speciale ce vor avea loc pe 25 februarie în București la Cinema Elvire Popesco, pe 28 februarie în Cluj la Cinema Victoria în cadrul Cinematecii TIFF și pe 6 martie în Sibiu la Centrul Cultural „Ion Besoiu” în cadrul programului ESTE Filmul de Miercuri – ESTE FILM FESTIVAL, vă veți putea întâlni cu o parte dintre ei, cu regizorii și producătorii filmului.

Găsiți aici mai multe informații despre film și despre evenimentele viitoare.

SĂ NU UCIZI este produs de Axis Media Production și Green Cat Film. Imaginea este semnată de Tudor Platon, montajul de Andrei Iancu iar sunetul de Ștefan Azaharioaie. Scenariul și regia: Gabi Virginia Șarga și Cătălin Rotaru.

Realizat cu sprijinul Centrului Național al Cinematografiei și cofinanțat de Televiziunea Română și Zenith Media în parteneriat cu Land Rover, Groupama, Almdoudler, Ringier Group, filmul este distribuit în România de Ro Image 2000 împreună cu Idea Film Distribution.

Citiţi şi:
28
/01
/15

Actorul american Sean Penn va primi premiul César pentru întreaga activitate în cadrul celei de-a 40-a ediţii de acordare a prestigioaselor trofee franţuzeşti dedicate cinematografiei, care se va desfăşura pe 20 februarie, la Paris.

26
/01
/15

CRONICĂ DE FILM Un lucru e cert, iar „American Sniper”/„Lunetistul american” nu face decât să-l reconfirme: lui Clint Eastwood îi plac drapelul american, luptele şi, mai presus de orice, armele.

25
/01
/15

CRONICĂ DE FILM „Our Sunhi”, penultimul film al prolificului regizor sud-coreean Hong Sang-soo, un răsfățat al marilor festivaluri, a fost premiat în 2013 la Locarno pentru regie și a fost inclus recent de revista franceză Cahiers du Cinema în topul pe 2014.

23
/01
/15

Pasionaţii de jazz sunt aşteptaţi, sâmbătă, de la ora 18.00, la cinematograful Elvira Popescu din Bucureşti, la un eveniment dedicat muzicii, care va debuta cu filmul "Hasretim", de Marc Sinan, care a primit premiul UNESCO în 2011, şi va continua cu un concert al trupei norvegiene Helge Lein Trio.

23
/01
/15

Unul dintre cele mai discutate titluri în competiția Oscarurilor din acest an este Whiplash, drama unui student aflat la începutul unei anevoioase experienţe: transformarea în bateristul central al celei mai bune orchestre de jazz din ţară. Filmul intră în cinematografele din România pe 6 februarie.

23
/01
/15

CRONICĂ DE FILM Cu „Boyhood”, probabil cel mai de succes film al său, Richard Linklater readuce cinematograful la origine, reafirmându-i capacitatea unică de a înregistra scurgerea timpului. Este un film despre fiecare din noi, despre vârstele prin care trecem fără a le conştientiza până la capăt.

22
/01
/15

Guvernul rus va prelua controlul în privinţa lansărilor cinematografice, în încercarea de a proteja şi promova producţiile locale. Vladimir Medinsky, ministrul rus al Culturii, a declarat că măsura luată va asigura refacerea bugetelor producţiilor locale, potrivit unor articole din presă.

22
/01
/15

Lungmetrajul “AFERIM!” în regia lui Radu Jude va avea premiera mondială pe 11 februarie la Berlinale. Pelicula a fost selectată în competiția oficială a Festivalului Internațional de Film de la Berlin, eveniment ajuns la cea de-a 65-a ediție și care se va desfășura în perioada 5-15 februarie 2015.