Ce faci atunci când nu mai e nimic de făcut?
https://www.ziarulmetropolis.ro/ce-faci-atunci-cand-nu-mai-e-nimic-de-facut/

SĂ NU UCIZI, filmul co-regizat de Gabi Virginia Șarga şi Cătălin Rotaru şi inspirat de scandalul media care a cutremurat sistemul sanitar din România acum câţiva ani, va avea pe 1 martie premiera în cinematografele din 29 de oraşe din ţară.

Un articol de Liliana Matei|19 februarie 2019

Filmul va putea fi văzut astfel în prima săptămână în București, Alba Iulia, Alexandria, Bârlad, Bistrița, Botoșani, Brașov, Buzău, Cluj, Constanța, Craiova, Focșani, Iași, Lugoj, Moinești, Odobești, Onești, Oradea, Pitești, Ploiești, Râmnicu Vâlcea, Sfântu Gheorghe, Sibiu, Slatina, Suceava, Târgoviște, Târgu Mureș, Timișoara și Vaslui.

Am făcut filmul pentru ca am fost revoltată. Și nu e vorba doar despre problema spitalelor. E vorba despre toată corupția care e în societatea noastră la toate nivelurile. Și mă mai revoltă că ne-am obișnuit cu asta și că ni se pare ceva atât de normal”, spune Gabi Șarga.

Filmul îl urmărește pe Cristian, un chirurg tânăr şi ambițios pe care pierderea unui pacient, în urma unei intervenţii de rutină, îl determină să pornească o luptă solitară împotriva sistemului, riscându-și familia şi cariera pentru a descoperi adevărul.

Nu trebuie doar să faci un lucru rău pentru a fi vinovat. Există și alte forme de culpă. A ști și a nu face nimic înseamnă a fi complice. Mai mult decât atât, a nu ști nu te absolvă de vină, te face doar un un ignorant acuzabil de neștiința ta. Acest film este despre vinovățiile fiecăruia dintre noi, despre tăcerile noastre complice, despre lenea noastră de a acționa, de a lua atitudine.” – Cătălin Rotaru.

SĂ NU UCIZI îi are în distribuție pe actorii Alexandru Suciu, Cristina Flutur, Gelu Colceag, Tania Filip, Elias Ferkin, Daniel Popa, Virgil Aioanei, Carmen Florescu, Ionuț Ionescu, Erwin Simsensohn, Cosmin Seleși, Codin Maticiuc, Ioana Barbu, Olimpia Mălai, Rolando Matsangos, Iulia Verdeș, Mihai Bauman. În cadrul proiecțiilor speciale ce vor avea loc pe 25 februarie în București la Cinema Elvire Popesco, pe 28 februarie în Cluj la Cinema Victoria în cadrul Cinematecii TIFF și pe 6 martie în Sibiu la Centrul Cultural „Ion Besoiu” în cadrul programului ESTE Filmul de Miercuri – ESTE FILM FESTIVAL, vă veți putea întâlni cu o parte dintre ei, cu regizorii și producătorii filmului.

Găsiți aici mai multe informații despre film și despre evenimentele viitoare.

SĂ NU UCIZI este produs de Axis Media Production și Green Cat Film. Imaginea este semnată de Tudor Platon, montajul de Andrei Iancu iar sunetul de Ștefan Azaharioaie. Scenariul și regia: Gabi Virginia Șarga și Cătălin Rotaru.

Realizat cu sprijinul Centrului Național al Cinematografiei și cofinanțat de Televiziunea Română și Zenith Media în parteneriat cu Land Rover, Groupama, Almdoudler, Ringier Group, filmul este distribuit în România de Ro Image 2000 împreună cu Idea Film Distribution.

Citiţi şi:
14
/08
/19

Joi, 15 august, începând cu ora 19.00, are loc avanpremiera celei de-a patra ediții a DokStation Music Documentary Film Festival, la Fabrica Gastropub (Splaiul Unirii, 160). În Avanpremiera ediției a 4-a a DokStation, va fi proiectat, în premieră națională, filmul documentar Sting : A Free Man (2017, regia: Julie Veille), precedat de o selecție muzicală din discografia Sting și The Police. Intrare liberă.

13
/08
/19

Deja aclamat de critici și așteptat de cinefilii din lumea întreagă, cel de-al nouălea film al lui Quentin Tarantino, “Once Upon A Time In Hollywood” / “A fost odată la… Hollywood”, se lansează săptămâna aceasta în cinematografe. Cu o distribuție impresionantă, producția Sony Pictures va avea premiera pe marile ecrane din România vineri, 16 august 2019, și se anunță drept una dintre cele mai “fierbinți” lansări ale verii.

13
/08
/19

"Blondele sunt cele mai potrivite victime. Ele sunt asemeni zăpezii virgine în care ies la iveală urmele însângerate." - Alfred Hitchcock. Se împlinesc, astăzi, 120 de ani de la nașterea cineastului considerat „maestrul suspansului”. 

13
/08
/19

În luna august Happy Cinema București prezintă trei documentare din seria “Expoziții pe marele ecran”: din 16 august Van Gogh & Japan, din 23 august Young Picasso și din 30 august Goya: Visions of Flesh and Blood.

12
/08
/19

CRONICĂ DE CARTE Exponent al Generației `70 și probabil singurul în relații strânse cu Noul Cinema post-2000, regizorul Iosif Demian se destăinuie într-o necesară carte-interviu realizată de Laura Dumitrescu – „Iosif Demian. Note de autor”, recentă publicată, în ediție bilingvă (română și engleză), de iadasarecasa, cu sprijinul Centrului Național al Cinematografiei (CNC).

10
/08
/19

Evenimentul FILME ÎN AER LIBER a început marți, 6 august, pe Faleza Cazino din Constanța, într-un nou sezon de cinema în aer liber, care va avea loc până pe 18 august. Anul acesta este programată o selecție specială, ce cuprinde unele dintre cele mai bune comedii, filme de aventuri și filme pentru copii și familie ale tuturor timpurilor.

09
/08
/19

Regizorul ucrainean Sergei Loznitsa a urcat aseară, 8 august, pe scena festivalului din Sfântu Gheorghe pentru a primi Trofeul ANONIMUL pentru contribuția sa la frumusețea cinematografiei universale. Momentul a fost urmat de proiecția primului său lungmetraj de ficțiune „My Joy”. În introducerea acestui film, pe scenă a urcat și actorul român Vlad Ivanov, colaborator al cineastului la primele sale lungmetraje de ficțiune, „My Joy” și „In the Fog”.

08
/08
/19

Cea de-a 16-a ediție a Festivalului Internațional de Film Independent ANONIMUL, care se întâmplă între 5 și 11 august la Sfântu Gheorghe, în Delta Dunării, aduce în fața publicului cineaști români de marcă, dar și de peste hotare. Actorii Vlad Ivanov, Julieta Szonyi, Șerban Pavlu și Pavel Bartoș sunt doar câțiva dintre cei care au urcat pe scena ANONIMUL marți, 6 august, pentru a prezenta publicului cele mai noi producții la care au lucrat.