Ce podcasturi mai ascultăm: „Eroare 404“, cu Iunieta Sandu și Anca Spiridon
https://www.ziarulmetropolis.ro/ce-podcasturi-mai-ascultam-eroare-404-cu-iunieta-sandu-si-anca-spiridon/

Ziarul Metropolis vă recomandă „Eroare 404“, un podcast care a pornit din nevoia de a deschide discuţia despre paşii pe care îi pot face freelancerii pe lângă drumul lor profesional, pe lângă echilibru şi pe lângă împlinire, care îi pot întârzia şi chiar deturna de la ce au de făcut.

Un articol de Dan Boicea|17 februarie 2021

Iunieta, fondatoarea NO.MAD Talks și Anca, PR cultural, povestesc cu umor și dau idei pentru acasă despre greșelile contabilicești, de brand personal și ale freelancerilor când își caută clienți dar și despre așteptările antreprenorilor care trebuie calibrate când decid să lucreze cu freelanceri.

1. Cel mai ascultat episod al podcastului vostru este…

Iunieta – Cel mai ascultat este primul episod pe care l-am înregistrat care, cumva, a fost mai personal și mai stângaci. Am vorbit despre greșelile fiscale și contabile pe care le-am făcut în primii noștri ani de freelancing, de la facturarea în excel, deschiderea formei juridice nepotrivite și lipsa unui buget personal sau de business.

Anca – Cred că a fost o surpriză pentru cei din comunitate – nu știau prea mulți că ne-am pus sus pe listă și acest proiect iar perspectiva din care am decis să abordăm greșelile, mai mult cu umor și cu învățăminte decât ca pe momentele care îți încheie colaborări, cariera și viața, cum se întâmpla de obicei, e una comună freelancerilor. Noi suntem destul de rezilienți – se duce clientul, cade proiectul, noi mergem mai departe. Luăm greșelile parcă mai ușor și a fost un context cu care oamenii din jurul nostru, majoritatea freelanceri sau antreprenori.

2. Cea mai interesantă idee dintr-un episod al podcastului realizat de voi este…

Iunieta – Sunt multe idei interesante pe care le-am avut. Dar aș lăsa ascultătorii să nominalizeze una, nu putem spune noi. Încercăm ca în fiecare podcast să livrăm cel puțin cinci idei principale care să le fie de folos freelancerilor și antreprenorilor. Cum conceptul se învârte în jurul greșelilor, amintim adesea greșeli pe care le-am făcut noi sau le-am întâlnit în piața de freelance.

Anca – Eu zic că emitem destul de multe concepte interesante în fiecare episod – mie mi-ar fi plăcut să mi le livreze cineva atât de sincer, facil și autentic pe la începuturile mele în freelancing și, mai ales, în perioada mea de angajat – cu siguranță, tot de freelancing m-aș fi apucat, dar mi-ar fi fost mai ușor, m-aș fi confruntat mai puțin cu sindromul impostorului și aș fi muncit mai cu cap. Cred că interesante sunt, în fapt, ideile cu care rezonează cei care ascultă Eroare 404 și, mai ales, cele care îi pun pe gânduri.

3. Cum îl poate ajuta podcastul pe ascultătorul vostru?

Iunieta – Ascultătorul nostru poate fi atât freelancerul, cât și antreprenorul. Încercăm să educăm ambele zone și să aducem informații fresh transmise într-un mod relaxat și cu mult umor. Credem mult că oamenii rețin mai mult povești personale, decât teorii și sfaturi luate din cărți, așa că strategia noastră este să inserăm multe întâmplări personale care pot ajuta freelancerii să evite anumite greșeli să se dezvolte mai bine și mai rapid. Totodată, pe antreprenori îi poate ajuta să aibă relații mai bune cu freelancerii cu care lucrează și să ajungă la performanță împreună.

Anca – Simplul fapt că spunem cu subiect și predicat cum trebuie tratate greșelile – cu umor și cu mai multă orientare către soluție, în cultura asta a noastră de overachieveri fără sens și motivație, doar că așa li s-a spus, ajută pe oricine a perceput vreodată o greșeală ca având o finalitate strict negative și nu una pozitivă. Greșești, înveți, devii mai bun, mai eficient, împărtășești și îi ajuți și pe ceilalți să ia mai ușor greșelile, nu?

4. Ce alt podcast mai recomandați și de ce?

Iunieta – Recomand cu drag Zest, podcastul despre scris creat de Sabina Varga și Mind Arhitect.

Anca – Mi-am început viața de ascultător cu reMind, despre arta schimbării, care nu se mai face dar are 40 de episoade cuprinzătoare despre a fi bine. Îl mai ascult cu drag pe Chinezu, care are invitați super faini și Pauza de bine, al Cristinei Oțel.

5. Care sunt cele mai dragi trei episoade pe care le-ati realizat?

Iunieta – Avem doar patru episode până acum, deci am putea spune că încă suntem în entuziasmul de început și ne plac toate la fel de mult.

Anca – Ultimul, mereu ultimul e cel mai bun – mai structurat, mai dinamic, suntem mai mult cum suntem noi două într-o discuție de zi cu zi.

Unde poate fi ascultat podcastul

Spotify

Google

Ce este un podcast

Podcastul este o emisiune audio înregistrată, pe diverse teme, pe care o poți asculta pe mai multe platforme și cu diverse dispozitive: desktop, smartphone, tabletă, iPod.



01
/03
/22

Concertele 𝑬𝒀𝑬𝑫𝑹𝑶𝑷𝑺 au fost descrise ca fiind, în mod paradoxal, energizante și generatoare ale unei stări de puternică melancolie. Trupa și-a început povestea în 2012, cu piese în limba engleză. Odată cu anul 2015 și cu îmbrățișarea limbii române ca mediu de exprimare, și-au consolidat propria poziție pe piața românească de muzică alternativă, lansând piese ca „Spre Soare”, „Prezent”, „Bicicleta” sau „Mai Stai".

24
/02
/22

Ioan Tugearu vorbeşte despre: moda spectacolelor de balet sovietice din anii ’70, semnificaţia repertoriului Operei Române, valoarea dansului pe plan european, succesul unui spectacol de dans într-o societate totalitară şi/sau democratică, situaţia profesională a dansatorului român, într-un interviu publicat în cartea „Românii secolului XXI“, de Rhea Cristina.

22
/02
/22

Sergiu Anghel vorbeşte despre: moda spectacolelor de balet sovietice din anii ’70, semnificaţia repertoriului Operei Române, valoarea dansului pe plan european, succesul unui spectacol de dans într-o societate, situaţia profesională a dansatorului român, moneda „euro“ în spaţiul european al culturii, într-un interviu publicat în cartea „Românii secolului XXI“, de Rhea Cristina.

15
/02
/22

„Jack of all Trades“ este o formație de rock alternativ, care susține că oferă publicului un produs muzical „autobiografic și complet sincer de la cap la coadă”. În noiembrie 2014, aceștia au lansat primul videoclip, „Cum vrei să fiu”, marcând totodată și începutul activității de concerte live.

17
/01
/22

Ziarul Metropolis vă recomandă „Pauza de bine“, un podcast despre life design, despre cum să îți creezi o viață care îți vine ca turnată. "Îmi place să spun că Pauza de Bine e locul în care te invit să te întâlnești cu tine, dacă ești pregătit să trăiești o viață mai conștientă, aliniată cu valorile tale" - Cristina Oțel.

12
/11
/21

O întâlnire cu scriitorul portughez José Luís Peixoto, prezent în acest an la Festivalul Internațional de Literatură și Traducere Iași (FILIT), pornind de la romanul „Autobiografia”, disponibil în limba română la Editura Pandora M. Despre Lisabona, José Saramago și Pilar del Rio, anii ’90 și provocări în literatura contemporană, cu unul dintre cei mai apreciați autori de limbă portugheză de azi!

28
/10
/21

A jucat în peste 60 de filme, a colaborat cu regizori din întreaga lume, de la Luchino Visconti și Liliana Cavani, la Woody Allen, Sidney Lumet și Alan Parker. Duminică, 31 octombrie, la 23.00, una dintre cele mai cunoscute şi apreciate actriţe de film şi teatru pe plan internaţional, Charlotte Rampling este invitata lui Cătălin Ştefănescu la „Garantat 100%”, de la TVR 1.