Inaugurăm astăzi rubrica „Ce să citim luna aceasta”. Primul chemat să ne facă trei recomandări de lectură este ziaristul şi scriitorul Andrei Crăciun, colaborator al Ziarului Metropolis.
Un articol de Ziarul Metropolis|25 ianuarie 2018
De la Madrid, unde are o bursă la Escuela de Escritores, ziaristul Andrei Crăciun, care este și nuvelist (Pălăria albastră și alte povestiri, Herg Benet, 2015; Îndurabile, Herg Benet, 2017; Aleea Zorilor, Polirom, 2017), eseist (Baricadele I-III, Hyperliteratura, 2017), dar și poet (Poezii pentru acea necunoscută, Herg Benet, 2015; Toată poezia lumii, Hyperliteratura, 2017), ne propune trei titluri abia apărute în România. Iată-le!
Mariana Enriquez, „Ce-am pierdut în foc”, Editura Art, 2017
Prima dată am văzut cartea Marianei Enriquez într-o librărie bucureșteană. Am răsfoit-o, mi s-a părut o promisiune și mi-am propus să o cumpăr într-o zi de leafă. Apoi, la Madrid, unde se discută aprins literatura de limbă spaniolă, numele Marianei Enriquez a apărut din nou. În aceste dezbateri, ea nu mai era o promisiune. Era o certitudine. Una dintre marile scriitoare ale timpului prezent.
În plus, mai era și ziaristă la bază, ceea ce mi-o aducea foarte aproape de inimă. Am început să o citesc, folosindu-mă de spaniola precară pe care o posed. Chiar și așa, am reușit să îi văd marea frumusețe. O scriitoare la intersecția dintre Cortázar și Bolaño. Nu e o estetă, dar nici nu trebuie să fie. Povestirile ei au crescut pe sub pielea vieții adevărate, întocmai ca niște tumori care se cereau extirpate. În plus, citind această carte, puteți afla și incredibila și trista poveste a Piticului Clăpăug.
Radu Cosașu, „Fotbal plus ai mei și ai noștri”, Editura Polirom, 2017
O mare bucurie pentru toți cosașienii – această carte care strânge editorialele publicate între 1991 și 1997 de Radu Cosașu în săptămânalul Fotbal plus. În biografia mea, Fotbal plus este cel mai important ziar, pentru că a fost primul. Fotbal plus mi-a asigurat o devenire, iar Radu Cosașu, de atunci, de la 1991, mi-a fost, neîncetat, maestru, mentor, și ceva mai mult, mult mai mult.
Poate că nu veți regăsi aici, ca mine, copilăria dumneavoastră. Poate că nici măcar nu vă interesează fotbalul din ultimul deceniu al mileniului al II-lea (deși ar trebui, fiindcă a fost atât de frumos). Tot aveți ce anume citi: minunata tandrețe textuală a lui Radu Cosașu, care știe să facă un miracol din arenele și speranțele și ratările și golurile de pe globul pământesc.
Bruce Springsteen, „Born to Run”, Editura Polirom, 2017
Pe Bruce Springsteen i-l datorez, în mod paradoxal, tot săptămânalului Fotbal plus (vezi punctul 2). Aici am citit că este cântărețul preferat al lui Roberto Baggio. Roberto Baggio era fotbalistul meu preferat, așa că n-a durat decât o casetă audio până când Bruce Springsteen a devenit și cântărețul meu preferat.
Era o casetă audio care se auzea fâșâit, erau anii `90, America era departe și toate visele ne erau tinere. Și iată-mă acum, înaintând spre apus, citind viața domnului Springsteen cu un amestec de uluire și melancolie și gratitudine că l-am aflat din timp.
Tot aveți ce anume citi: minunata tandrețe textuală a lui Radu Cosașu, care știe să facă un miracol din arenele și speranțele și ratările și golurile de pe globul pământesc. (Andrei Crăciun, despre „Fotbal plus ai mei și ai noștri”)
Foto: Timpul
