Ce spectacole aduce FEST-FDR 2021
https://www.ziarulmetropolis.ro/ce-spectacole-aduce-fest-fdr-2021/

În perioada 28 august–5 septembrie, la Teatrul Naţional din Timişoara va avea loc a XXVI-a ediţie a Festivalului European al Spectacolului Timişoara–Festival al Dramaturgiei Româneşti (FEST – FDR), organizată cu sprijinul Primăriei Municipiului Timişoara, prin Casa de Cultură a Municipiului.

Un articol de |19 august 2021

De asemenea, o fracțiune a FEST-FDR 2021 reprezintă o acțiune co-finanțată de Consiliul Județean Timiș.

FDR este, de peste patruzeci de ani, cel mai important festival dedicat spectacolului pe text de teatru românesc și dramaturgiei românești contemporane. Anul acesta se împlinesc 10 ani de când Teatrul Național a reconfigurat festivalul, ca voce a identității dramaturgiei românești în  dimensiunea sa europeană. În această structură, FEST-FDR a adus în prim-plan o cercetare aplicată a dramaturgiei naționale, în relevanța sa culturală și socială (prin modulul FDR), dar și o platformă care pune arta românească de teatru în dialog cu noile forme de artă teatrală dezvoltate pe plan internațional (prin modulul FEST).

FEST-FDR 2021 coagulează experiența perioadei ultimului an într-un singur cuvânt: SEMINȚE. În contextul pandemic, social și moral al zilei de astăzi, este esențial să creștem și să protejăm dimensiunea culturală și spirituală a prezentului care conține semințele viitorului în fiecare dintre acțiunile noastre.

FEST-FDR își invită publicul să participe alături de Teatrul Național la investiția  în dezvoltarea unei dramaturgii românești contemporane consistente, ca identitate distinctă și armonică în spațiul cultural european. Aceasta este oferta și va reprezenta parte din patrimoniul pe care Teatrul Național îl edifică pentru societate,  acestea sunt semințele pe care le sădește în 2021, în perspectiva profilului social pe care îl propune proiectul de țară Timișoara – Capitală Europeană a Culturii în anul 2023.

Deși comunitatea continuă să trăiască într-o realitate dificilă, într-o stare de nesiguranță prelungită peste orice așteptări, Teatrul Național din Timișoara și FEST-FDR sunt un spațiu deschis, un spațiu al întâlnirii Oamenilor cu bucuria, cu speranța, cu frumusețea, cu spiritul în formele sale cele mai înalte.

Cele nouă zile de spectacol vor reprezenta, astfel, tot atâtea ocazii de a celebra dialogul prin spectacolul de teatru și vor aduce împreună oameni, idei și concepte prin evenimentele conexe ale Festivalului.

Programul evenimentului este următorul:

Sâmbătă, 28 august

Ora 18:00, Sala Mare

DESCHIDEREA FEST-FDR

Chiritza în concert, după V. Alecsandri și M. Millo. Spectacol concert de Ada Milea. (Teatrul Național Cluj-Napoca) / FDR

Ora 20:00, Sala 2

Toată liniștea din lume de Mihaela Michailov, regia artistică Radu Apostol (Asociația ADO & Centrul de Teatru Educaţional Replika) / FDR

Duminică, 29 august

Ora 19:00, Sala Mare

MaMe, creație colectivă, regia artistică Cristian Ban (Teatrul „Fanni Tardini”, Galați) / FDR

Ora 21:00, Sala 2

Pattern, un spectacol de Daniel Chirilă (Teatrul Tineretului, Piatra Neamț) / FDR

Luni, 30 august, Ora 18:00, Studio UȚU

Ură și pisoi de Andrei Ursu, regia artistică Victor Dragoş (Teatrul Basca, Timișoara) / FDR

Ora 19:00, Sala Mare

Zorba Grecul de Nikos Kazantzakis, piesă originală de Hristo Boicev, regia artistică Mihaela Lichiardopol  (Teatrul Național Timișoara) / FEST

Ora 21:00, Sala 2

Lecția de Eugène Ionesco, regia artistică Felix Alexa (Teatrul „Nottara”, București) / FEST

Marți, 31 august

Ora 18:00, Studio UȚU

Debut: O noapte furtunoasă după I.L. Caragiale (Facultatea de Muzică și Teatru, Universitatea de Vest Timișoara , în parteneriat cu Teatrul Național Timișoara) / FDR

Ora 19:00, Sala 2

Julieta fără Romeo de Bogdan Theodor Olteanu și Alex Mircioi, regia artistică Bogdan Theodor Olteanu (Teatrul Odeon București) / FDR

Miercuri, 1 septembrie

Ora 19:00, Sala Mare

 Astăzi mai bine nu m-aș fi întâlnit cu mine însămi,  după Herta Műller, un spectacol de Simona Măicănescu (Fundația Doina Levintza) / FEST

Ora 21:00, Sala 2

Povestea acelor oameni care într-o seara s-au adunat în jurul unei mese, textul și regia artistică Radu Iacoban (Teatrul Național Timișoara)  / FDR

Joi, 2 septembrie

Ora 19:00, Sala Mare

Toate lucrurile pe care mi le-a luat Alois de Cosmin Stănilă, regia artistică Andrei Măjeri (Reactor de Creație și Experiment, Cluj-Napoca) / FDR

Ora 21:00, Sala 2

Povestea personajelor mele pierdute, textul și regia artistică Iris Spiridon (Teatrul Dramaturgilor Români, București)  / FDR

Vineri, 3 septembrie

Ora 19:00, Sala Mare

Despre iubire sau așa ceva… de Cosmin Pană, regia artistică Vlad Trifaș (Teatrul „George Ciprian”, Buzău) / FDR

Ora 21:00, Sala 2

Trilogia minelor. Episodul 1. Flori de Csaba Székely, regia artistică  Horia Suru (Teatrul Dramaturgilor Români, București)  / FDR

Sâmbătă, 4 septembrie

Ora 19:00, Sala Mare

ROSTO, după I.L. Caragiale, regia artistică  Alexandru Dabija (Teatrul ACT, București) / FDR

Ora 21:00, Sala 2

Trilogia minelor. Episodul 2. Beznă de Csaba Székely, regia artistică  Horia Suru (Teatrul Dramaturgilor Români, București)  / FDR

Duminică, 5 septembrie

Ora 19:00, Sala Mare

2+2=5, adaptare de Radu Iacoban după „Crimă și pedeapsă” de F.M Dostoievski, regia artistică Radu Iacoban (Teatrul Mic, București) / FEST

Ora 21:00, Sala 2

ÎNCHIDEREA FEST-FDR

Trilogia minelor. Episodul 3. Apă de Csaba Székely, regia artistică  Horia Suru (Teatrul Dramaturgilor Români, București)  / FDR

Biletele s-au pus în vânzare on-line, pe www.tntimisoara.com și pe Eventim, precum și la Agenția de bilete „Mărășești”, la str. Mărășești nr. 2, orar marți – duminică, între orele 11-19. Numărul de locuri în sălile de spectacol este limitat în funcție de normele de distanțare în vigoare.

07
/08
/22

Fix acum 100 de ani, pe 5 august 1922, se năştea Marin Preda. Pentru a marca acest centenar, vă propunem un text despre cele două filme "Moromeţii", realizate de Stere Gulea la o distanţă de peste 30 de ani.

05
/08
/22

Asistența umanitară are și ea nevoie de suport. De mai bine de 5 luni de la cea mai mare mobilizare a societății civile din România postdecembristă, 29 de organizații non guvernamentale formează nucleul unei intervenții colective ce acordă sprijin integrat celor care fug din calea războiului, majoritatea femei și copii.

05
/08
/22

Când David Leitch („Deadpool 2”, „Atomic Blonde”, „John Wick”, „Hobbs and Shaw”) anunță că urmează să regizeze un nou lungmetraj, e musai să-ți cumperi bilete la cinema. Dependent de adrenalina eliberată de către filmele sale în cinefili, Leitch este și actor, cascador, scenarist, producător, un miliardar pasionat de arte marțiale care știe să folosească în cea mai recentă creație a sa un cocktail bine dozat de poveste, acțiune, efecte speciale, personaje.

04
/08
/22

CRONICĂ DE FILM Mi se pare un gest curajos să dai drumul în săli, în plină vară, unui film precum "Pentru mine tu eşti Ceauşescu" (2021, r. Sebastian Mihăilescu), destul de greu şi bizar, cel puţin pentru cinematografia română.

02
/08
/22

Festivalul Cinemascop a început luni, 1 august, și vă așteaptă până pe 7 august cu filme europene, expoziții, ateliere de creație pentru copii, un spectacol de teatru și o atmosferă de vacanță la mare aparte.

02
/08
/22

Teatrul Coquette vă invită duminică, 7 august, la ora 19.30, la spectacolul „DOAMNE, CE ZILE MINUNATE”, adaptare dupa Samuel Beckett, în regia lui Mihai Manolescu.

02
/08
/22

Muzeul Național al Literaturii Române, în parteneriat cu Ministerul Culturii, Fundația Națională pentru Știință și Artă, Romfilatelia și revista „Timpul”, organizează, în zilele de 4 și 5 august 2022, la sediul expoziției de bază din Strada Nicolae Crețulescu 8, o serie de evenimente dedicate centenarului Marin Preda.

02
/08
/22

Programul celei de-a 19-a ediții a Festivalului Internațional de Film Independent ANONIMUL 2022, care va avea loc în perioada 8-14 august la Sfântu Gheorghe, în Delta Dunării, este acum disponibil aici: https://bit.ly/Anonimul2022.