Ce surprize ți se pregătesc la cel mai strălucitor concert al primăverii – „I Love Puccini”
https://www.ziarulmetropolis.ro/ce-surprize-ti-se-pregatesc-la-cel-mai-stralucitor-concert-al-primaverii-i-love-puccini/

Pe 13 mai, Sala Mare a Teatrului Naţional Bucureşti găzduieşte Concertul de Gală „I Love Puccini”. Nu rata o seară memorabilă!

Un articol de Liliana Matei|4 aprilie 2019

Evenimentul este organizat de Fundația Calea Victoriei la Sala Mare a Teatrului Național București, de la ora 19:00, și va fi un prilej de bucurie și desfătare. Tiberiu Soare, dirijor recunoscut pe plan internațional, te va introduce în atmosfera spectacolului cu povești inedite din culisele muzicii lui Giacomo Puccini.

Nessun dorma” din opera Turandot, „Quando m’en vo” din opera Boema sau „Vissi d’arte” din opera Tosca sunt doar câteva dintre cele mai frumoase arii de Puccini care te vor încânta la concertul din 13 mai.

Soprana Diana Țugui și tenorul Florin Guzgă, două dintre cele mai apreciate voci de operă ale României, împreună cu Symphactory Orchestra, vor da culoare și contur personajelor celebre: Musetta, Floria Tosca, Cio Cio San, Rodolfo, prințul Calaf sau locotenentul Pinkerton.

La final, poți primi autografe și poți face fotografii alături de muzicienii tăi preferați.

Iar biletul concertului „I Love PUCCINI” este mai valoros decât crezi! Mergând cu biletul tău de la concert la sediul Fundației Calea Victoriei, organizatorul evenimentului, beneficiezi de un voucher valoric de 50 de lei pentru oricare dintre cursurile teoretice susținute la fundație în perioada 1 aprilie – 30 august 2019. *

Concertul de Gală „I Love PUCCINI” este al patrulea eveniment din seria „I Love Classics”, serie lansată de Fundația Calea Victoriei și dedicată marilor compozitori de muzică clasică și de operă. Primele trei ediții i-au prezentat pe W. A. Mozart, G. Verdi și P. I. Ceaikovski.

Biletele la Concertul de Gală „I love PUCCINI” pot fi cumpărate prin reţeaua Eventim: magazinele Vodafone, Orange, Germanos, Carrefour, librăriile Cărtureşti şi Humanitas, benzinăriile OMV sau online și de pe site-ul Entertix.

Categorii de bilete: Categoria I – 150 lei, Categoria II – 125 lei, Categoria III – 95 lei

* În limita locurilor disponibile.

Fundația Calea Victoriei este singurul loc din București în care te poți dezvolta cu ajutorul artei și culturii printr-o diversitate mare de cursuri și evenimente culturale și interactive. De peste 11 ani inspirăm prin arte și cultură și susținem tinerii talentați. Am reușit să ducem o muncă de pionierat în felul în care se organizează evenimentele culturale și, în timp, am devenit o academie în cadrul căreia peste 100 de cercetători, artiști și traineri s-au format ca lectori.

10
/06
/21

Joi, 10 iunie, și vineri, 11 iunie, de la ora 19.00, Orchestra simfonică a Filarmonicii „George Enescu”  va fi condusă de  Gabriel Bebeșelea, dirijorul său principal din stagiunea 2020/21. Programul concertului din 10 și 11 iunie este alcătuit din selecțiuni din muzica originală compusă de  Jean-Baptiste Lully pentru piesa Burghezul gentilom de  Molière și din Suita Burghezul gentilom de Richard Strauss. […]

09
/06
/21

Iubitorii muzicii clasice care vor să achiziționeze abonamente la Festivalului George Enescu 2021 sunt invitați să se înscrie la acest link, începând de astăzi, 9 iunie, pentru a participa la loteria în cadrul căreia vor fi distribuite abonamentele. Biletele individuale se pun în vânzare pe 19 iulie 2021, la ora 12:00, iar biletele și abonamentele pentru vizionare în sistem pay-per-view vor fi disponibile începând cu 2 august 2021.

03
/06
/21

Nisip fin, vegetație și umbră, o plajă care se păstrează încă sălbatică, pescari de la prima oră a dimineții și apă verde-turcoaz, pe scurt - plaja de la Tuzla. În acest loc bine ascuns, sub coasta sălbatică a mării, se va întâmpla a doua ediție a festivalului Living Rock, dedicat tuturor iubitorilor de alternativ, fie că vorbim de muzică, destinații de vacanță, preferințe gastronomice sau activități de petrecere a timpului liber.

02
/06
/21

Sâmbătă, 5 iunie, începând cu ora 18:30, Gala Aniversară „Ruxandra Donose 30” va ajunge pe scena Operei Naţionale din Bucureşti, într-un eveniment extraordinar menit să celebreze cei 30 de ani de activitate artistică ai celebrei mezzosoprane. La pupitrul Orchestrei Operei Naționale București se va afla Tiberiu Soare, conceptul regizoral fiind semnat de Paula Stoica.

02
/06
/21

În seara zilei de duminică, 6 iunie, la ora 19, flautista Miruna Didu, violonista Corina Mitroi, violista Iulia Goiana și violoncelistul Eugen Bogdan Popa, toți instrumentiști din Orchestra simfonică a Filarmonicii „George Enescu” din București, propun iubitorilor muzicii de cameră un program integral Mozart.

31
/05
/21

După câteva luni în care, din motive pandemice, toate evenimentele stagiunii au fost transmise live de la Sala Radio – pe calea undelor sau online – publicul va reveni fizic în sală! Primul concert în care spectatorii se vor bucura de reîntâlnirea „vie” cu muzica și, reciproc, artiștii vor retrăi emoția interacțiunii cu publicul, se va derula vineri, 4 iunie (ora 19.00).

31
/05
/21

Filarmonica „George Enescu” anunță că luni, 31 mai, de la ora 12.00, se vor pune în vânzare biletele pentru concertul simfonic cu public de joi, 10 și vineri, 11 iunie 2021, în care Orchestra simfonică a Filarmonicii „George Enescu” va fi condusă de Gabriel Bebeșelea, dirijorul său principal din stagiunea 2020/21. Programul concertului din 10 și 11 iunie are la bază un concept unitar, fiind alcătuit din selecțiuni din muzica originală compusă de Jean-Baptiste Lully pentru piesa "Burghezul gentilom" de Molière și din Suita "Burghezul gentilom" de Richard Strauss.

28
/05
/21

Cum a arătat copilăria pentru trei dintre cei mai cunoscuți artiști rock din toate timpurile – Bruce Springsteen, Freddie Mercury și Keith Richards?

20
/05
/21

S-au pus în vânzare, online și la casa de bilete din incinta Ateneului Român, biletele pentru următorul concert din Stagiunea de marți seara. În 25 mai, la ora 19, publicul meloman este invitat în Sala mică a Ateneului Român ( la capacitatea de 50%) pentru un recital cameral susținut de Valentin Dimitrie Simion, un tânăr dar foarte merituos violoncelist român.

20
/05
/21

Valentin Șerban a câștigat marele premiu al secțiunii de vioară la Concursul Internațional George Enescu, după o finală care a ridicat publicul în picioare și în care a interpretat Concertul în re minor pentru vioară și orchestră op. 47 de Sibelius, miercuri, 19 mai, la Ateneul Român. Pe locul al doilea s-a situat Jaewon Wee din Coreea de Sud, iar locul al treilea i-a revenit lui Tassilo Probst din Germania.