Ce vedem la BIDFF 2017?
https://www.ziarulmetropolis.ro/ce-vedem-la-bidff-2017/

Bucharest International Dance Film Festival începe joi, 7 septembrie, cu proiecţia lungmetrajului ”La Danseuse/ Dansatoarea”, în regia lui Stéphanie di Giusto, şi se va încheia pe 10 septembrie, cu prezentarea documentarului ”WIM”, de Lut Vandekeybus.

Un articol de Liliana Matei|6 septembrie 2017

BIDFF 2017 va avea loc la Cinema Elvire Popesco, Centrul Naţional al Dansului Bucureşti şi Muzeul Naţional de Artă Contemporană, iar mai multe evenimente vor fi organizate la Point Cultural Hub, Gallery şi Deschis Gastrobar.

Tema ediţiei BIDFF din acest an, ”The Age of the Strange”, îşi propune o întoarcere la starea de natural, căutând modalităţi de expunere “tehno-surealiste”, îmbrăţişând contradicţia şi fragilitatea.

În competițiile de scurtmetraj ale festivalului au fost selectate douăzeci de pelicule din 14 ţări şi şapte producţii româneşti.

Anul acesta este organizată pentru prima dată o secţiune competiţională dedicată exclusiv filmelor de dans româneşti. Producţiile vor rula pe 8 septembrie, de la ora 21.00, la Muzeul Naţional de Artă Contemporană.

Titlurile străine au fost alese din peste 300 de aplicaţii, iar ele vor fi proiectate la Cinema „Elvire Popesco”, pe 9 septembrie, începând cu ora 18.30. Proiecţiile vor fi urmate de sesiuni de întrebări şi răspunsuri la care vor participa o parte dintre creatorii filmelor.

Juriul de anul acesta este format din Tomer Heymann, regizorul filmului „Mr. Gaga”, care s-a bucurat de un succes internaţional remarcabil şi a fost prezentat la ediţia de anul trecut a BIDFF, Mayo Rodriguez, directoarea festivalului Bestias Danzantes din Chile, şi Florin Fieroiu, unul dintre cei mai cunoscuţi coregrafi români.

Premiile vor fi acordate pentru cel mai bun film (1.000 euro), cel mai bun film românesc (1.000 euro, oferit de Institutul Cultural Român), inovaţie (500 euro) şi pentru favoritul publicului (500 euro).

Tomer Heymann va susține un masterclass pe 8 septembrie, de la ora 13.00, la Gallery.

Artistul Alex Mirutziu va prezenta, tot pe 8 septembrie, între orele 19.00 şi 22.00, la Muzeul Naţional de Artă Contemporană, expoziţia personală ”No blood bank included” şi performance-ul ”Dignity to the unsaid”.

Sharon Fridman, celebru coregraf israelian stabilit în Spania, este invitatul special al celei de-a treia ediții a Bucharest International Dance Film Festival.

El va aduce pe scena singurului festival de film de dans experimental din România, pe 9 septembrie, performance-ul „Hasta Donde”, la care accesul publicului este gratuit, iar pe 10 septembrie, la Centrul Naţional al Dansului Bucureşti, în sala „Stere Popescu”, spectacolul care l-a consacrat – „Cădere liberă/ Caida Libre”. Biletele pentru acest spectacol sunt epuizate.

Documentarul ”WIM”, de Lut Vandekeybus, va fi proiectat în ultima zi a festivalului, de la ora 17.00, la POINT. Pornind de la spectacole, repetiții, interviuri și arhive familiale, Lut Vandekeybus explorează creativitatea neliniștită a fratelui ei – performerul, coregraful și regizorul Wim Vandekeybus – și felul în care cercurile de familie se interconectează, se inspiră și, uneori, se ciocnesc/lovesc cu/de opera sa.

Lut Vandekeybus și-a construit reputația cu documentarele observaționale „Bletzi, Bletzi” (1997), ”Nu tot ce face «Lumea» este bine pentru un menonit/ Not All That «The World» Does Is Good for a Mennonite” (1998) și multi-premiatul „Linda & Ali: Două lumi între patru pereți/ Two Worlds Within Four Walls” (2005). Scurtmetrajul ei „Câinele chinezesc/ The Chinese Dog” (2001) a câștigat mai multe premii. După o lungă perioadă petrecută în Orientul Mijlociu, concentrându-se pe contextul local, s-a întors la filmul documentar cu ”WIM” (2016).

Bucharest International Dance Film Festival este un proiect cultural organizat de Asociația Tangaj Dance, finanțat de Primăria Municipiului București prin ARCUB – în cadrul programului cultural „București Oraș participativ”, cofinanțat de AFCN – Administrația Fondului Cultural Național, cu sprijinul Centrului Național al Cinematografiei și al Institutului Cultural Român.

27
/08
/19

Ca în fiecare an, Película dorește să celebreze cinematografia și cultura Ibero-Americană și își îndreaptă reflectoarele spre una dintre țări în mod deosebit. Anul acesta țara în focus este Brazilia.

27
/08
/19

CRONICĂ DE CARTE Mircea Săucan a fost unul dintre cei mai originali cineaşti români. De câţiva ani, filmografia sa restrânsă a început să fie redescoperită. Eseistul timişorean Marian Sorin Rădulescu este cel mai fervent susţinător al regizorului. Dovadă stă volumul „Mircea Săucan. Geometrii poetice”, publicat recent de editura Noi Media Print.

26
/08
/19

Anna Szeles, una dintre cele mai fermecătoare actrițe din cinematografia românească, a împlinit 77 de ani. Actriţa de origine maghiară a fost omagiată la Festivalului Internațional de Film Transilvania 2018, unde a primit Premiul pentru întreaga carieră.

22
/08
/19

Bucharest International Dance Film Festival (BIDFF) unica manifestare cinematografică din România dedicată filmelor de dans, care va avea loc între 4 - 8 septembrie, prezintă filme și performance-uri în premieră la București: Midnight Specials - cine(dans)concert cu Karpov not Kasparov, o selecție de filme pentru adolescenți curatoriate de Super! Festivalul de Filme Făcute de Adolescenți,  Emotional Bodies si cele mai bune filme din cadrul FIVER.

22
/08
/19

CRONICĂ DE FILM Nu e o întâmplare că regizorul lui „Poliţist, adjectiv”, unul dintre filmele emblematice ale Noului Cinema Românesc, oferă cel mai neaşteptat lungmetraj al ultimilor ani, care poate aduce o schimbare de direcţie. „La Gomera” este o reconfirmare: Corneliu Porumboiu rămâne cel mai inventiv, surprinzător şi autoreflexiv cineast român.

22
/08
/19

În anii ’80 mureai de frică sau mureai de râs... AREST, cel de-al doilea lungmetraj semnat de Andrei Cohn, va avea premiera în cinematografele din România pe 20 septembrie. Filmul îi are în distribuție pe Alexandru Papadopol și Iulian Postelnicu, alături de András Hatházi, Liviu Pintilieasa, Sorin Cociș și Marian Alexoaia.

21
/08
/19

HISTORY prezintă una dintre cele mai importante perioade ale istoriei României în două filme documentar, ce vor fi difuzate pe 23 august: „Regele care l-a păcălit pe Hitler” de la ora 21:00, și în premieră, „Maria, Inima României”, de la ora 22:00. Producțiile prezintă viața celor mai puternici și iubiți monarhi din țara noastră, Regele Mihai I al României și Regina Maria.

19
/08
/19

Lungmetrajul „Ivana cea Groaznică”, regizat de Ivana Mladenović, a câștigat premiul special al juriului secțiunii Cineasti del Presente din cadrul Festivalului de Film de la Locarno, care s-a încheiat sâmbătă. Premio speciale della giuria CINÉ+ constă într-o campanie de promovare în valoare de 25.000 de franci elvețieni acordați de canalul francez de televiziune pentru lansarea filmului câștigător în cinematografele din Franța.

16
/08
/19

CRONICĂ DE FILM În cel mai nou film al său, „Once Upon in... Hollywood” (2019), Quentin Tarantino e interesat mai puţin să creeze suspans sau să ofere acţiune, şi mai mult să redea cu melancolie ceea ce se presupune a fi sfârşitul unei epoci în cinema-ul american - finalul anilor `60.

16
/08
/19

Din cele peste 1500 de producţii înscrise în cele trei secțiuni competiționale din cadrul Bucharest International Dance Film Festival 2019 au fost selectate 43 de scurtmetraje, din 18 țări de pe întreg mapamondul. Competiția internațională cu secțiunile  - Time Stand Witness, The Road not Taken și Acts of Rebellion -  cuprinde 30 de filme, din 15  țări. Bucharest International Dance Film Festival se va desfasura in perioada 4 - 8 septembrie 2019.

15
/08
/19

Sriitorul Vasile Ernu ("Născut în URSS", "Ultimii eretici ai Imperiului", (2009); "Bandiţii") a văzut aseară ultimul film scris, regizat şi jucat de Casey Affleck  și a scris despre el în această dimineață, pe pagina sa de facebook. Cinefilii care nu se tem de spoilere se pot bucura astfel de un text savuros. Din păcate, "Light of My Life" nu este încă disponibil în cinematografele din România.