Ce vedem la cinema în 2021
https://www.ziarulmetropolis.ro/ce-vedem-la-cinema-in-2021/

Independenţa Film, una dintre cele mai vechi case de distribuţie de film independent din România, anunţă o parte din titlurile pe care şi-a propus să le lanseze pe marile ecrane în cursul anului viitor.

Un articol de Liliana Matei|10 decembrie 2020

Printre acestea se regăsesc „The Human Voice”, scurtmetrajul lui Almodóvar ce o are ca protagonistă pe Tilda Swinton, și „Three Floors”, noul film al cineastului italian Nanni Moretti, a cărui premieră este așteptată în 2021.

„The Human Voice”, scurtmetrajul celebrului cineast spaniol Pedro Almodóvar, a fost filmat şi editat în timp record după terminarea perioadei de izolare determinată de criza coronavirusului și, ulterior, prezentat în cadrul Festivalului de la Veneția. Actrița britanică Tilda Swinton este protagonista acestui scurtmetraj, prima producţie a lui Almodóvar în limba engleză, bazată pe piesa de teatru omonimă a poetului şi dramaturgului francez Jean Cocteau.

Un alt titlu de pe lista distribuitorului este „Undine”, cel mai nou film al regizorului german Christian Petzold, un basm romantic modern cu elemente supranaturale, care o are în rolul principal pe Paula Beer, câștigătoare a premiului pentru Cea mai bună actriță la Berlinale 2020 pentru acest rol. „Undine” este nominalizat la Premiile Academiei Europene de Film, câștigătorii urmând a fi anunțați în cursul acestei săptămâni.

„La finalul unui an cu multe premiere amânate sau anulate, privim cu optimism către 2021, când sperăm că vom reuși să lansăm atât o parte din titlurile amânate, cât și filme noi, care momentan au avut premiere doar în țările de origine sau în cadrul unor festivaluri. Avem în vedere pentru prima jumătate a anului două producții italiene, „Gli anni più belli” al lui Gabriele Muccino, o frumoasă poveste despre dragoste și prietenie care se întinde de-a lungul a 40 de ani și care îl are în rolul principal pe Pierfrancesco Favino, și „Nowhere Special” al lui Uberto Pasolini, o emoționantă și înduioșătoare dramă socială în limba engleză, care a avut premiera la Veneția 2020, precum și „Persian Lessons” al regizorului ucrainean Vadim Perelman, o tragi-comedie absurdă despre Holocaust. Acestora li se vor adăuga și alte filme, cum sunt „Tre piani” al lui Nanni Moretti, care este așteptat să aibă premiera anul acesta la unul dintre festivalurile mari, și „Mandibules”, comedia franco-belgiană a lui Quentin Dupieux, care a avut premiera la Veneția anul acesta”, spune Antoine Bagnaninchi, director Independența Film.

În așteptarea redeschiderii cinematografelor, pe contul de video on demand Vimeo al Independența Film se pot viziona peste 40 de titluri din portofoliul casei de distribuție, printre cele mai noi filme adăugate regăsindu-se „Maradona by Kusturica” (r. Emir Kusturica), „Lazzaro Felice” (r. Alice Rorhwacher) și „Cyrano, mon amour” (r. Alexis Michalik).

„La Belle Epoque” (r. Nicolas Bedos) și „Sorry We Missed You” (r. Ken Loach), două dintre filmele lansate pe marile ecrane în acest an, „A Separation” (r. Asghar Farhadi), câștigător al premiului pentru cel mai bun film străin la Oscar 2012, „Welcome to New York”, controversatul film al lui Abel Ferrara, cu Gérard Depardieu și Jacqueline Bisset, „Only God Forgives”, cea de-a doua colaborare a regizorului Nicolas Winding Refn cu actorul Ryan Gosling, „The House That Jack Built”, psycho thriller-ul lui Lars von Trier, și „Golden Glove”, thrillerul șocant al lui Fatih Akin sunt doar câteva dintre titlurile ce urmează a fi disponibile online în luna decembrie pe https://vimeo.com/independentafilm/vod_pages/. Costul unui bilet pentru un film este de 3$, iar utilizatorul poate vedea filmul într-un interval de 2 zile.

09
/06
/22

Filmul “Metronom” (2022), premiat pentru regie în secţiunea Un Certain Regard a Festivalului de la Cannes, va deschide a noua ediţie a Festivalului Ceau, Cinema! de la Timişoara, care se va desfăşura în perioada 14-17 iulie. Proiecţia va avea loc în prezenţa regizorului Alexandru Belc şi a tinerei actriţe Mara Bugarin, originară din Timişoara.

08
/06
/22

Festivalul Internațional de Film Transilvania (17 – 26 iunie 2022) anunță un parteneriat cu platforma TikTok, prin care își propune să aducă în focus creatorii români de conținut pasionați de cinematografie și să îi invite să-și găsească inspirația la cel mai mare eveniment de film din țară. Parteneriatul include un hashtag challenge, care va culmina cu un eveniment de premiere special la Cluj-Napoca, și un Masterclass VFX pentru adolescenți susținut de Robert Tatoi, în cadrul EducaTIFF.

08
/06
/22

Aurel Marton și-a petrecut peste 20 de ani în detenție. Acum se străduiește să ducă o viață normală, alături de familie. Povestea vieții sale și, mai ales, iubirea față de animalele abandonate, i-au atras atenția regizorului Mihai Dragolea, care l-a distribuit în noul său scurtmetraj. „Aurică, viață de câine”, care spune povestea unui evadat ce trăiește într-un lan de porumb și care se împrietenește cu câinele unui sătean de la care fură mâncare, va avea premiera în competiția Zilele Filmului Românesc din cadrul Festivalului Internațional de Film Transilvania (TIFF), joi, 23 iunie, la Cinema Florin Piersic (Cluj Napoca).

08
/06
/22

BIDFF - Bucharest International Dance Film Festival, singura manifestare cinematografică din România dedicată filmelor de dans, anunță deschiderea sesiunii de înscrieri pentru secțiunile competiționale de scurtmetraje ale celei de-a opta ediții, care va avea loc între 8 -11 septembrie 2022, la București. Datele limită la care se pot trimite aplicațiile sunt: 24 iunie (normal) și 15 iulie (târziu).

07
/06
/22

10 pentru FILM, programul care intermediază întâlnirea între actori români de teatru și lumea cinematografiei, a ajuns la cea de-a 11 ediție. O rampă de lansare pentru peste 100 de artiști talentați de pe scenele teatrelor din România, 10 pentru FILM își continuă misiunea și în 2022, la Festivalul Internațional de Film Transilvania (17 - 26 iunie 2022). Astfel, alți 10 actori aflați la debut sau care au interpretat până acum roluri secundare în cinema vor veni la TIFF, unde vor intra într-un program de prezentare și formare, care include workshop-uri, dar și întâlniri esențiale cu profesioniști din industrie.

06
/06
/22

Chef-ul Adi Hădean vine la Festivalul Internațional de Film Transilvania 2022 pentru o zi specială: Ukrainian Street Food Day. Acesta va pregăti, alături de bucătari din Ucraina, preparate tradiționale din țara vecină, pe care clujenii sunt invitați să le încerce pe 20 iunie la un eveniment special, care va fi organizat pe strada Potaissa din centrul orașului. Toate fondurile strânse în urma acestui eveniment vor fi donate inițiativei #SolidarSocial, care livrează mese calde refugiaților.

02
/06
/22

Fidel misiunii sale de a cultiva pasiunea publicului tânăr și foarte tânăr pentru arta cinematografică, programul EducaTIFF continuă să se dezvolte la cea de-a 21-a ediție a Festivalului Internațional de Film Transilvania (17 – 26 iunie). Calendarul evenimentelor include anul acesta o amplă selecție de filme dedicate copiilor și adolescenților, ateliere creative și cursuri de jurnalism de cinema, dar și o prezentare în premieră a opționalului de educație cinematografică, care va fi testat pe parcursul unui an școlar la Colegiul Național Gheorghe Șincai din Cluj-Napoca, la inițiativa Asociației Festivalului de Film Transilvania (AFFT).

02
/06
/22

Pe 8 și 9 iunie, bibliotecarii din județul Gorj vor participa la un nou atelier de educație media organizat de Asociația One World Romania și Mediawise Society – centrul de resurse și formare în domeniul educației pentru competențe media și digitale din România. Am deschis seria de cursuri în Dâmbovița și Tulcea, unde au participat peste 45 de bibliotecari din cele două județe.

02
/06
/22

Lungmetrajele „Light Sleeper”, cu Willem Dafoe și Susan Sarandon în distribuție, și „Dom Hemingway”, cu Jude Law și Mădălina Ghenea, vor avea premiera la Warner TV în primul weekend din luna iunie. „Viața de noapte/ Light Sleeper”, scris și regizat de Paul Schrader, scenarist al unor filme ca „Taxi Driver” și „American Gigolo”, a avut premiera în competiția Berlinalei din 1992.

02
/06
/22

Filmul documentar Delta Bucureștiului, în regia Evei Pervolovici, va fi prezentat, începând cu 6 iunie, în cadrul programului FilMARe a Muzeului de Artă Recentă din București (MARe). Delta Bucureștiului este al doilea documentar de lungmetraj al regizoarei, cunoscută deja publicului pentru Marussia (2013). Povestea este spusă prin vocea actrițelor Sandrine Bonnaire și Ada Condeescu, filmul urmând să aibă premiera în cinematografe în toamna acestui an.

31
/05
/22

Vara începe cu o veste bună – sau, mai degrabă, două! Centrul Ceh vă invită din nou la proiecții de film pe strada Ion Ghica 11. Documentary Mondays și Fiction Tuesdays reîncep pe 6 și 7 iunie, după ce timp de 2 ani s-au desfășurat în format online. Iubitorii de filme cehe și de documentare pot vizita din nou unul dintre cele mai îndrăgite institute culturale din București, unde sunt așteptați cu bere cehă și o atmosferă prietenoasă.