Ce vedem la FEST-FDR 2019, la început de noiembrie?
https://www.ziarulmetropolis.ro/ce-vedem-la-fest-fdr-2019-la-inceput-de-noiembrie/

Doar o lună ne mai desparte de spectacolele Festivalului European al Spectacolului Timişoara – Festivalul Dramaturgiei Româneşti. Dacă ediţia 2019 a FEST-FDR a debutat în luna iunie cu spectacolele din secţiunea FEST Outdoor, iată că prima parte a lunii noiembrie este dedicată spectacolelor indoor ale Festivalului.

Un articol de Liliana Matei|7 Octombrie 2019

Ediția 2019 a Festivalului European al Spectacolului Timișoara – Festivalul Dramaturgiei Românești este organizată de Teatrul Național din Timișoara, cu sprijinul Ministerului Culturii și Identității Naționale și al Primăriei și al Consiliului Local al Municipiului Timișoara, alături de UNITER. Aflat la cea de-a XXIV-a ediție a sa, FEST-FDR2019 își consolidează poziția ca cel mai important festival dedicat dramaturgiei și teatrului românesc în context european.

Secțiunea FDR s-a construit în jurul spectacolului pe text de teatru românesc. Plecând de la această premisă, selecția realizată de teatrologul Oana Borș reflectă atenția specială pe care teatrele, companiile de teatru și, firește, publicul, o acordă dramaturgiei de maximă contemporaneitate. Totodată, selecția propusă pune în lumină emergența unor nume noi în crearea de texte de teatru și, nu în ultimul rând, descoperirea de importante filoane dramatice în literatura și eseistica românească. Astfel, alături de nume consacrate ale dramaturgiei actuale, cum ar fi Matei Vișniec, Lia Bugnar sau Elise Wilk, și de tineri dramaturgi care explorează spectacolul de teatru dincolo de text, cum ar fi Catinca Drăgănescu sau Radu Dragomirescu, regăsim în spațiul auctorial nume ale unor cunoscuți romancieri și eseiști – Gabriel Liiceanu, Adriana Bittel, Ioana Pârvulescu, Radu Paraschivescu, Ana Blandiana sau Dan Lungu, dar și regizorii Radu Afrim, Adrian Sitaru, Carmen Vidu sau Bogdan Theodor Olteanu, actorii Alina Grigore și Adrian Nicolae, teatrologii și jurnaliștii Călin Ciobotari, Ionuț Sociu, Elena Vlădăreanu, Daniel Oltean.

Secțiunea FEST Indoor propune două spectacole-reper: Pescărușul lui Cehov, în lectura lui Andrei Șerban și Pansion Eden al unui alt regizor celebru – Árpád Schilling. Nu în ultimul rând, FEST Indoor va aduce pe scena Teatrului Național un spectacol inedit, intitulat improShow, un eveniment marca Subcarpați, creat în cadrul Atelierului Identitate, un proiect al Teatrului Național dedicat anului cultural 2021.

Dezbateri interactive pe teme de mare interes și lansări de carte vor completa programul acestei ediții de festival.

Biletele se vor pune în vânzare la Agențiile de bilete ale Teatrului Național (Agenția „Mărășești”, str. Mărășești nr. 2 și Agenția „Sala 2”, Parcul Civic) începând cu data de 9.10.2019, conform tarifelor afișate. De asemenea, biletele vor putea fi achiziționate și online, pe www.tntimisoara.com.

Vă prezentăm în continuare programul de spectacole al FEST-FDR 2019:

Duminică, 3 nov.
ora 18, Sala Mare Deschiderea Festivalului

Pansion Eden, regia Arpad Schilling (ZKM Teatr, Croația / FEST)

ora 20, Sala 2 Sunt o babă comunistă după Dan Lungu, regia Antonella Cornici (Teatrul

Național Timișoara / PREMIERA FESTIVALULUI)

Luni, 4 nov.
ora 18, Sala Mare ImproShow (SUBCARPAȚI / FEST)
ora 20, Sala 2 Despre tandrețe de Matei Vișniec, regia Felix Alexa (Teatrul Dramaturgilor

Români / FDR)

ora 20,30, Sala Mare a Teatrului German Ilegitim, text colectiv de Adrian Sitaru și Alina Grigore, regia Adrian Sitaru (Teatrul Maghiar de Stat Cluj/ FDR)
Marți, 5 nov.
ora 18, Sala Mare 50 de secunde de Daniel Oltean, regia Eugen Gyemant (Teatrul Național București/FDR)
ora 20, Sala 2 Povești de dragoste la prima vedere după Gabriel Liiceanu, Adriana Bittel, Ioana Pârvulescu, Radu Paraschivescu, Ana Blandiana, regia Tudor Lucanu (Teatrul Național Cluj /FDR)
ora 21, Studio UȚU Această Sonie de Lia Bugnar, regia Lia Bugnar (Teatrul LUNI București / FDR)
Miercuri, 6 nov.
ora 18, Sala Mare Taximetriști de Bogdan Theodor Olteanu și Adrian Nicolae, regia Bogdan Theodor Olteanu (Teatrul Apollo 111, București / FDR)
ora 20, Sala 2 Legături primejdioase de Christopher Hampton după Choderlos de Laclos, regia Cristi Juncu (Teatrul Mic, București/FDR)
Joi, 7 nov.
ora 18, Sala Mare Medea’s Boy, dramaturgia Ionuț Sociu și fragmente din Medeea de Euripide, regia Adrian Măjeri (Teatrul Apollo 111, București / FDR)
ora 20, Sala 2 Cântăreața cheală de Eugène Ionesco, regia Radu Iacoban (Teatrul „Maria Filotti” Brăila / FEST)
ora 21, Studio UȚU În numele tatălui de Elena Vlădăreanu, regia Robert Bălan (Asociația Art No More, București/ FDR )
Vineri, 8 nov.
ora 20, Sala 2 Timișoara. Capăt de linie de Peca Ștefan, regia Ana Mărgineanu (Teatrul

Național Timișoara / FDR)

ora 21, Studio UȚU Cercurile încrederii de Radu Popescu, regia Mihaela Lichiardopol (Teatrul

Național Timișoara / FDR)

Sâmbătă, 9 nov.
ora 18, Sala Mare Feminin de Elise Wilk, regia Eugen Jebeleanu (Teatrul Tineretului Piatra-Neamț/ FDR)
ora 20, Sala 2 Despre oameni și cartofi, textul și regia Radu Afrim (Teatrul „Andrei Mureșanu” Sfîntu Gheorghe/ FDR)
Duminică, 10 nov.
ora 18, Sala Mare Experimentul P. de Radu Dragomirescu, regia Alexander Hausvater (Teatrul „Alexandru Davila” Pitești/ FDR)
ora 20,30, Sala Mare a Teatrului German Jurnal de România. Timișoara, textul și regia Carmen Vidu (Teatrul German de Stat Timișoara/ FDR)
Luni, 11 nov.
ora 18, Studio UȚU În umbra marelui plan, regia și dramaturgia Catinca Drăgănescu (Reactor, Cluj/ FDR)
ora 20, Sala 2 Închiderea Festivalului

Pescărușul de A.P. Cehov, regia Andrei Șerban (UNTEATRU, București / FEST)

28
/10
/19

Opera Națională București prezintă miercuri, 30 octombrie 2019, începând cu ora 18:30 spectacolul de balet „Lacul Lebedelor” de Piotr Ilici Ceaikovski. Regia şi coregrafia poartă semnătura lui Gheorghe Iancu, scenografia a fost realizată de către Luisa Spinatelli, iar lighting design-ul de către Camilla Piccioni. La pupitrul dirijoral se va afla maestrul Iurie Florea.

28
/10
/19

Cu o floare chiar se poate face primăvară! Sâmbătă, 26 octombrie, în performance-ul care a încheiat o săptămână de lucru inedită, Atelierul Central Park a dezvăluit magia adevăratei comunicări, a posibilităților infinite pe care le oferă reala comunicare dintre oameni. Publicul s-a lăsat purtat într-un univers al umanității de către o mână de oameni cum nu se poate mai diferiți, uniți în cel mai profund mod printr-un limbaj comun, pe care l-au descifrat împreună: dansul.

28
/10
/19

Timp de 10 zile, Les Films de Cannes à Bucarest a adus pe marile ecrane, la Cinema PRO, Cinema Elvire Popesco, Cinema Muzeul Țăranului, Cinemateca Union, Instituto Cervantes și Sala Auditorium a Muzeului Național de Artă al României, filme premiate la Cannes, avanpremiere românești, retrospective de autor, Focus Spania și proiecții speciale.

27
/10
/19

CRONICĂ DE FILM Prezentat în premieră în România la Les Films de Cannes à Bucarest, după ce a fost la festivalurile de la Busan şi Varşovia, „Cărturan” (2019) este primul film al regizorului Liviu Săndulescu. Un debut care prelungeşte cuminte, fără imaginaţie, estetica realistă a planului-secvenţă şi a cadrului fix.

25
/10
/19

„Ideea care m-a urmărit este că şansa picturii mele a fost tocmai dezavantajul de a trăi în Est şi de a participa la toate coşmarurile acestei epoci, care mă urmăresc obsesiv în drama picturii mele.”

25
/10
/19

30 de muzicieni renumiți, din 25 de țări, vor participa în acest an la Festivalul SoNoRo care se desfășoară în perioada 1-17 noiembrie, pe scenele din București, Sibiu și Cluj-Napoca.

24
/10
/19

Irina Sârbu și dirijoarea Simona Strungaru, alături de Orchestra de Cameră Radio vor susține un concert intitulat „Maria Tănase. Simfonic - Jazz fusion”, o îmbinare de muzică simfonică și jazz, după cântecele inconfundabilei Maria Tănase. Concertul e programat miercuri, 30 octombrie, la ora 19.00, la Sala Radio! Invitați speciali ai serii sunt Bucharest Jazz Orchestra și taraful Frații Cazanoi.

24
/10
/19

Tema principală a programului literar al Festivalului EUROPALIA ROMÂNIA este dialogul. Pe parcursul a patru luni vor fi organizate dezbateri, mese rotunde, lansări de carte cu o tematică diversă precum: perspectiva narativă a istoriei comune europene, personalităţi ale secolului XX, interferențele cu celelalte arte, avangarda română văzută ca o parte esenţială a avangardei europene, romanul poliţist - gen literar şi metamorfozele acestuia, poezia română contemporană şi paradoxurile lumii de astăzi.

23
/10
/19

Dacă sunteți în căutarea altfelului, vă propun spectacolul „Kremlinul de zahăr”, realizat de inimoasa trupă Rampa. Îi veți putea vedea pe: Răzvan Răduță, Armine Vosganian, Tudor Morgovan, Adela Bengescu, Gabriel Chirilă, Maria Teodora Filip, Florin Crăciun, Ana Maria Turcu și Laur Drăgan. 

23
/10
/19

Începând cu sfârșitul lunii septembrie, 24 de elevi de la Colegiul Național „Spiru Haret“ din București, coordonați de doi profesori, și-au propus să se implice într-un proiect european interesant și provocator: acela de a „identifica personalități sau chiar persoane obișnuite, care au reușit să aibă un parcurs demn și frumos în viață prin educație și/sau învățarea și practicarea unei meserii”.

Page 5 of 839« First...34567...102030...Last »