Ce vedem la FEST-FDR 2020?
https://www.ziarulmetropolis.ro/ce-vedem-la-fest-fdr-2020/

Festivalul organizat de Teatrul Naţional din Timişoara, FEST-FDR (13 – 30 septembrie 2020), devine cu atât mai relevant în această perioadă în care, blocaţi printre măsurile de combatere ale noului coronavirus, oamenii resimt acut lipsa actului cultural, iar artiştii din România, la fel ca cei din întreaga lume, au nevoie de întâlnirea cu publicul ca de oxigen.

Un articol de Liliana Matei|31 august 2020

„Ceea ce ne-a determinat să intitulăm ediția de anul acesta a festivalului S.O.S. 2020 este sentimentul acut că arta devine tot mai mult o formă de rezistență, o formă de a ne păstra umanitatea și de a rămâne pe cărarea din cărămizi galbene, cea care ne duce în Oz – cu alte cuvinte, în miezul propriei noastre imaginații –, cea care ne deschide drumul către speranță și către întâlnirea cu noi înșine”, afirmă organizatorii festivalului.

Selecția de anul acesta, realizată de teatrologul Oana Borș, aduce la Teatrul Național din Timișoara 15 spectacole ale unor teatre și companii independente din București, Cluj, Târgu Mureș, Reșița, Odorheiu Secuiesc și Râmnicu Vâlcea.

În acest fel, în bulversantul context al acestui an, timp de aproape 3 săptămâni, FEST-FDR, eveniment susținut de Primăria și Consiliul Local al Municipiului Timișoara, va transforma Naționalul din Timișoara în epicentrul teatrului românesc.

FEST-FDR s-a construit în jurul spectacolului pe text de teatru românesc, în cele două direcții ale sale. Astfel, selecția reflectă pe de o parte reîntoarcerea teatrelor și a companiilor de teatru către dramaturgia clasică sau către reinterpretări ale unor clasici ai literaturii române – Marin Sorescu, Tudor Mușatescu, Ion Creangă sau Urmuz, iar pe de altă parte, subliniază emergența unor noi nume ale dramaturgiei contemporane: Radu Iacoban, Catinca Drăgănescu, Csaba Sekely, Eugen Gyemant, Carmen Vidu, Hatházi András, Andreea Tănăsescu, Alexandru Popa sau Dan Druță.

Nu în ultimul rând, FEST-FDR va prilejui întâlnirea publicului cu numeroși artiști redutabili, prin creațiile lor recente: Victor Ioan Frunză, Alexandru Dabija, Alexa Visarion, Maia Morgenstern, Oana Pellea, Ion Caramitru, Marius Bodochi, Marian Râlea, Radu Nica, Radu Iacoban, Nicu Mihoc, Nicoleta Lefter, Richard Bovnoczki, Cezar Antal, cărora li se alătură numeroși tineri artiști extrem de talentați.

Biletele pentru spectacolele FEST-FDR sunt disponibile online pe www.tntimisoara.com sau la Agențiile Teatrului Național (Agenția „Mărășești”, str. Mărășești nr. 2 și Agenția „Sala 2”, Parcul Civic), orarul de funcționare între orele 11 și 19, de marți până duminică.

Accesul publicului în spațiul de spectacol se va face exclusiv cu respectarea Regulamentului afișat și publicat online pe site-ul www.tntimisoara.com și pe Eventim.

Programul de spectacole al FEST-FDR 2020:

Duminică, 13.09, ora 20.00 , Sala 2 – Scena A ut DOR – Jurnal de România. 1989, un spectacol de Carmen Lidia Vidu; Teatrul Național București

Miercuri, 16.09, ora 20.00, Sala 2 – Scena A ut DOR – Totul e bine când se termină de Andreea Tănăsescu, regia artistică Radu Nica; Reactor de Creație și experiment Cluj-Napoca

Vineri, 18.09, ora 20.00, Sala 2 – Scena A ut DOR – Emisie: Titanic vals. În direct la microfon, după Tudor Mușatescu, regia artistică Matei Lucaci-Grunberg; Teatrul „Anton Pann” Râmnicu Vâlcea

Sâmbătă, 19.09, ora 20.00 , Sala 2 – Scena A ut DOR – Scene bizare după Urmuz, un spectacol de Mihaela Panainte; Teatrul de Vest Reșița

Duminică, 20.09, ora 20.00, Sala 2 – Scena A ut DOR – Kovács János moare de Hatházi András, regia artistică Zakariás Zalán; Teatrul „Tomcsa Sándor”, Odorheiul Secuiesc

Luni, 21.09, ora 20.00 – Aș vrea să-ți spun, recital de poezie Marius Bodochi

Marți, 22.09, ora 20.00, Sala 2 – Scena A ut DOR – Nu sunt eu. Maia Morgenstern – o biografie, scenariul Dan Druță, direcția de scenă Victor Ioan Frunză; Teatrul Dramaturgilor Români

Miercuri, 23.09, ora 20.00, Sala 2 – Scena A ut DOR – Iona de Marin Sorescu, coordonare scenică Victor Ioan Frunză; Teatrul Dramaturgilor Români

Joi, 24.09, ora 20.00, Sala 2 – Scena A ut DOR – Bad Talks, un spectacol de Radu Iacoban; UNTEATRU

Vineri, 25.09, ora 20.00, Sala 2 – Scena A ut DOR – Domeniul luptei, un spectacol de Catinca Drăgănescu; UNTEATRU

Sâmbătă, 26.09, ora 20.00, Sala 2 – Scena A ut DOR – Noaptea bufonilor, după A.P. Cehov și W. Shakespeare, un spectacol de Alexa Visarion; UNTEATRU

Duminică, 27.09, ora 20.00, Sala 2 – Scena A ut DOR – Iona de Marin Sorescu, regia artistică Tompa Gábor; o coproducție Teatrul „Nottara” și Teatrul Maghiar de Stat Cluj

Luni, 28.09, ora 20.00, Sala 2 – Scena A ut DOR – Nu regret nimic de Csaba Székely, regia artistică Eugen Gyemant; Teatrul ACT

Marți, 29.09, ora 20.00, Sala 2 – Scena A ut DOR – Moș Nichifor, după „Moș Nichifor Coțcariul” de Ion Creangă, regia artistică Alexandru Dabija; Teatrul ACT

Miercuri 30.09, ora 20.00, Sala 2 – Scena A ut DOR – Constantin de Alexandru Popa, regia artistică Tudor Lucanu; Teatrul Național Târgu Mureș, Compania „Liviu Rebreanu”

20
/03
/24

Denisa Nicolae are multe nesiguranțe și incertitudini. Râde zgomotos și plânge cu sughițuri. Iubește. Lumea ei e mare și jucăușă, din când în când o prinde cu tandrețe, să nu fugă, și o face vizibilă, puțin câte puțin.

20
/03
/24

Sue Giles, președintele ASSITEJ, transmite mesajul de Ziua Internațională a Teatrului pentru Copii și Tineret. Scopul acestei campanii este de a facilita accesul la teatru și la spectacole pentru copii și tineri.

19
/03
/24

Nominalizat în acest an la Women's Prize for Fiction, romanul „Cele opt vieți ale unui trickster de-o vârstă cu veacul” de Mirinae Lee, o coreeancă mutată în SUA, spune povestea teribilă a unei femei evadate din Coreea de Nord.

18
/03
/24

Proiectul „Întâlnirile Teatrul azi la Masca” iniţiat de revista Teatrul azi, în parteneriat cu Teatrul Masca din Bucureşti şi cu susţinerea UNITER, continuă seria de discuții profesionale cu a doua masă rotundă dedicată, de această dată, dramaturgiei românești.

18
/03
/24

În contextul celebrării a 20 de ani de existență, Centrul Național al Dansului București (CNDB) extinde Ziua Internațională a Dansului pe durata întregii luni aprilie.

15
/03
/24

Cea de-a cincea ediție a Festivalului Filmului Palestinian, organizată de Centrul Cultural Mahmoud Darwish, sub patronajul Ministerului Culturii din Palestina și al Ambasadei Statului Palestina în România, se va desfășura între 18 și 21 aprilie la București și pe 28 aprilie la Cluj-Napoca, cu o nouă direcție artistică și o prezentare a cinematografiei palestiniene ca un Cinema of Existence.

14
/03
/24

Unul dintre cei mai importanți regizori europeni, cunoscut pentru abordarea sa contemporană a pieselor clasice și montările provocatoare din punct de vedere politic și social, Thomas Ostermeier montează pentru prima dată un spectacol în România.