Cea de-a patra ediţie a festivalului AWAKE este oficial anulată
https://www.ziarulmetropolis.ro/cea-de-a-patra-edi%c5%a3ie-a-festivalului-awake-este-oficial-anulat%c4%83/

Primul festival boutique din România, AWAKE, a decis să anuleze cea de-a patra ediţie a evenimentului. Aceasta era programată între 14 şi 16 august 2020, pe spectaculosul domeniu Teleki din Gorneşti, Mureş, cu un line-up impresionant ce propunea ca headlineri artişti precum JP Cooper, Asaf Avidan, White Lies, Dubioza Kolektiv, Viţa de Vie “În Corzi”, Asian Dub Foundation, Dimension, Camo & Krooked. AWAKE va anula toate concertele stabilite pentru ediţia de anul acesta a festivalului.

Un articol de Petre Ivan|20 martie 2020

,,Cu imensă părere de rău vă anunţăm că ediţia din 2020 a festivalului AWAKE nu va mai avea loc.

 Am luat această decizie dureroasă după o îndelungă analiză a contextului naţional şi internaţional din ultimele săptămani, a încetinirii până la stopare a vânzărilor de bilete, a îngheţării bugetelor de investiţii din partea partenerilor corporate, a amânărilor, reprogramărilor şi anulărilor de turnee care au început şi vor continua inevitabil. Mai mult decât atât, provocarea de a coordona în regim de autoizolare masiva desfăşurare de forţe pe care o presupune un festival de o asemenea amploare ne-a impactat puternic. Cu echipe formate din zeci şi sute de oameni care lucrează activ în diverse departamente şi în mai multe oraşe, totul fără a ne putea întâlni, alegem să rămânem uniţi în această perioadă dificilă şi să punem siguranţa tuturor pe primul loc.  

Ne pasă de comunitatea artistică şi de tot ce putem construi împreună pentru publicul nostru de la AWAKE. Cu siguranţă nu ne-am aşteptat la acest scenariu pentru cea de-a patra ediţie a festivalului, însă în acest context impactul socio-economic al pandemiei de Coronavirus COVID – 19 ne împiedică să putem oferi publicului un festival fără compromisuri. Încă de la prima ediţie a festivalului ne-am propus să livrăm o experienţă complexă, cât mai autentică şi imersivă. Cu siguranţă acesta rămâne obiectivul nostru şi pentru ediţia AWAKE din 2021.”, a declarat directorul festivalului, Laura Coroianu.

După ce în ediţiile sale anterioare a inclus în lineup nume ca Morcheeba, Knife Party, Tom Odell, Milky Chance, The Subways, Fink, Pussy Riot, Netsky, Wilkinson, AJ Tracey şi Enter Shikari – pentru a menţiona doar o mică parte a artiştilor care au urcat de-a lungul timpului pe scenele festivalului – AWAKE promite ca în ciuda provocărilor de anul acesta, să revină în forta în 2021.

Inovator şi multidisciplinar, AWAKE este un festival outdoor anual, care şi-a construit un nume în industria evenimentelor muzicale, prin accentul strategic pus pe alchimia dintre muzică, arte vizuale, cadrul natural unic, workshop-uri şi debate-uri inspiraţionale, cinema, teatru şi bibliotecă în aer liber.

Biletele achiziţionate pentru ediţia din acest an a festivalului sunt în continuare valabile şi pot fi folosite pentru acces la ediţia de anul viitor. Cumpărătorii ce doresc returnarea contravalorii biletelor pot solicita acest lucru în punctele de la care le-au achiziţionat.

Formular retur Iabilet: https://www.iabilet.ro/anulare

Formular retur Eventim: https://service.eventim.ro/cerere-returnare-bilete/

28
/06
/21

Pe 2 iulie, de la ora 20, în Parcul Coloanei fără sfârşit din Târgu Jiu va poposi recitalul Vioara lui Enescu, eveniment ce va aduce în faţa publicului un exemplu unic de generozitate artistică. Gabriel Croitoru şi legendara vioară Guarneri del Gesù pe care a cântat George Enescu (instrument pus la dispoziție și aflat în patrimoniul Muzeului Național “George Enescu”) străbat România alături de pianistul Horia Mihail, aducând muzica aproape de comunităţi dintre cele mai diferite România.

10
/06
/21

Festivalul şi Concursul Internaţional de Canto ce poartă numele legendarei soprane Hariclea Darclée, născută la Brăila, ne aduce de un sfert de veac acele manifestări extraordinare inspirate şi coordonate de o altă mare artistă, Mariana Nicolesco, a cărei personalitate a atras până acum în oraşul de pe Dunăre şi în teatrul în care ilustra predecesoare debuta la numai 21 de ani, în 1881, peste 2900 de tineri artişti lirici din 50 de ţări şi 5 continente.

10
/06
/21

Joi, 10 iunie, și vineri, 11 iunie, de la ora 19.00, Orchestra simfonică a Filarmonicii „George Enescu”  va fi condusă de  Gabriel Bebeșelea, dirijorul său principal din stagiunea 2020/21. Programul concertului din 10 și 11 iunie este alcătuit din selecțiuni din muzica originală compusă de  Jean-Baptiste Lully pentru piesa Burghezul gentilom de  Molière și din Suita Burghezul gentilom de Richard Strauss. […]

09
/06
/21

Iubitorii muzicii clasice care vor să achiziționeze abonamente la Festivalului George Enescu 2021 sunt invitați să se înscrie la acest link, începând de astăzi, 9 iunie, pentru a participa la loteria în cadrul căreia vor fi distribuite abonamentele. Biletele individuale se pun în vânzare pe 19 iulie 2021, la ora 12:00, iar biletele și abonamentele pentru vizionare în sistem pay-per-view vor fi disponibile începând cu 2 august 2021.

03
/06
/21

Nisip fin, vegetație și umbră, o plajă care se păstrează încă sălbatică, pescari de la prima oră a dimineții și apă verde-turcoaz, pe scurt - plaja de la Tuzla. În acest loc bine ascuns, sub coasta sălbatică a mării, se va întâmpla a doua ediție a festivalului Living Rock, dedicat tuturor iubitorilor de alternativ, fie că vorbim de muzică, destinații de vacanță, preferințe gastronomice sau activități de petrecere a timpului liber.

02
/06
/21

Sâmbătă, 5 iunie, începând cu ora 18:30, Gala Aniversară „Ruxandra Donose 30” va ajunge pe scena Operei Naţionale din Bucureşti, într-un eveniment extraordinar menit să celebreze cei 30 de ani de activitate artistică ai celebrei mezzosoprane. La pupitrul Orchestrei Operei Naționale București se va afla Tiberiu Soare, conceptul regizoral fiind semnat de Paula Stoica.

02
/06
/21

În seara zilei de duminică, 6 iunie, la ora 19, flautista Miruna Didu, violonista Corina Mitroi, violista Iulia Goiana și violoncelistul Eugen Bogdan Popa, toți instrumentiști din Orchestra simfonică a Filarmonicii „George Enescu” din București, propun iubitorilor muzicii de cameră un program integral Mozart.

31
/05
/21

După câteva luni în care, din motive pandemice, toate evenimentele stagiunii au fost transmise live de la Sala Radio – pe calea undelor sau online – publicul va reveni fizic în sală! Primul concert în care spectatorii se vor bucura de reîntâlnirea „vie” cu muzica și, reciproc, artiștii vor retrăi emoția interacțiunii cu publicul, se va derula vineri, 4 iunie (ora 19.00).