Cea mai buna carte străină, în Spania – Mircea Cărtărescu
https://www.ziarulmetropolis.ro/cea-mai-buna-carte-straina-in-spania-mircea-cartarescu/

Scriitorul Mircea Cărtărescu este câştigătorul premiului Tormenta al mejor libro de autor extranjero (cea mai buna carte străină), pentru ediţia spaniolă a volumului „Nostalgia”.

Un articol de Petre Ivan|15 ianuarie 2014

Scriitorul Mircea Cărtărescu este câştigătorul premiului Tormenta al mejor libro de autor extranjero (cea mai buna carte străină), pentru ediţia spaniolă a volumului „Nostalgia”.

Publicat la prestigioasa editură Impedimenta din Madrid, în traducerea semnată de Marian Ochoa de Eribe, volumul „Nostalgia” a fost considerat de presa spaniolă una dintre cele mai bune cărţi străine apărute în 2012.

„Un tur de forţă narativ surprinzător, afrodiziac, impresionant din punct de vedere literar, semnat de unul dintre cei mai importanţi reprezentanţi ai literelor europene actuale”, se arată în descrierea volumul „Nostalgia” de pe site-ul editurii Impedimenta, informează Mediafax.

Premiul Tormenta al mejor libro de autor extranjero (premiul Tormenta pentru cea mai bună carte străină) este acordat de revista online de critică literară La tormenta en un vaso, iniţiată şi coordonată de Care Santos, scriitoare şi critic literar. Optzeci de cunoscuţi oameni de litere spanioli sunt colaboratori permanenţi ai revistei, autorii articolelor şi recenziilor care au transformat La tormenta en un vaso într-un punct de referinţă în critica literară spaniolă.

Cea mai bună carte

Alice Munro şi Cormac McCarthy au fost premiaţi în anii trecuţi cu premiul Tormenta pentru cea mai buna carte straină

Premiul a fost decernat începând din 2007, iar printre câştigătorii ediţiilor anterioare se numără Alice Munro şi Cormac McCarthy. Finaliştii din 2013 au fost, alături de Mircea Cărtărescu, Richard Ford şi John Irving.

În România, la sfârşitul anului 2013, la 20 de ani de la prima apariţie în ediţie completă, „Nostalgia” se situa în topul celor mai bine vândute cărţi ale editurii Humanitas, cu peste 50.000 de exemplare.

Mircea Cărtărescu a fost decorat, în 2010, cu Ordinul Artelor şi Literelor în grad de Cavaler, o prestigioasă distincţie acordată de statul francez în domeniul culturii, notează Mediafax.

În 2006, scriitorul a fost decorat în de preşedintele României cu Ordinul „Meritul Cultural” în grad de Mare Ofiţer.

În ultimii ani, scriitorul Mircea Cărtărescu s-a numărat printre favoriţii la premiul Nobel pentru literatură, potrivit caselor de pariuri internaţionale.

Foto cu Cea mai buna carte: Mircea Cărtărescu şi Alice Munro – wikipedia, facebook

07
/10
/23

Romanul „Numele celălalt. Septologie I-II” de Jon Fosse, laureatul Premiului Nobel pentru Literatură din acest an, antologia de proză scurtă „Kiwi, 2023. Trecuturi”, coordonată de Marius Chivu, și cartea pentru copii ,,Mai isteț decât regele” de George Shannon sunt propunerile noastre de lectură pentru mijlocul toamnei.

06
/10
/23

În imprintul Armada de la Nemira, prezent de cinci ani pe piața de profil, sunt publicate cărțile celor mai importanți autori de SF, Fantasy & thriller din lume: George R. R. Martin, Stephen King, Frank Herbert, Ursula K. LeGuin.

29
/09
/23

Atelierele de autocunoaștere prin scris Casa din mine vin în întâmpinarea adolescenților bucureșteni, membri ai trupei de teatru Brainstorming, elevi ai Colegiului Național Bilingv „George Coșbuc”, Colegiul Național „Sfântul Sava”, Colegiul Național „Mihai Viteazul”, Colegiul Național „Gheorghe Lazăr”, Liceul Teoretic Internațional de Informatică (ICHB) și Liceul Teoretic „Alexandru Vlahuță” din București.

21
/09
/23

Luni, 25 septembrie, de la ora 19.00, la Librăria Humanitas de la Cișmigiu (Regina Elisabeta 38), George C. Dumitru va intra în dialog cu Bogdan Răileanu și Victor Cobuz, pornind de la romanul „Rupturi”, publicat de curând în colecția „Ego. Proză” a Editurii Polirom.

18
/09
/23

Editura Paul Editions anunță lansarea unei colecții de memorii biografice despre cele mai reprezentative personalități pe care le-a avut țara noastră. Cartea în două volume „Mari Români – La răscruce de veacuri” semnată Nicolae Petrașcu cuprinde o serie de scrieri unice, istorisiri și trăiri adevărate ale autorului. Primul volum apare astăzi, 18 septembrie, iar cel de-al doilea volum se va lansa pe data de 25 septembrie.

17
/09
/23

Raluca Nagy (Cluj-Napoca, 1979) este antropologă şi scriitoare. Din 2005, a publicat texte de popularizare a antropologiei, eseuri și povestiri în majoritatea revistelor culturale din România și în mai multe volume colective. „Despre memoriile femeii și alți dragoni” este cea de-a treia sa carte și prima de non-ficțiune.