„Cea mai fericită zi din viața lui Olli Mäki”, din 19 mai în cinematografe
https://www.ziarulmetropolis.ro/cea-mai-fericita-zi-din-viata-lui-olli-maki-din-19-mai-in-cinematografe/

Propunerea Finlandei la Oscarul pentru Cel mai bun film străin 2017, filmul „Cea mai fericită zi din viaţa lui Olli Mäki” („Hymyilevä mies”) în regia lui Juho Kuosmanen, va putea fi vizionat în cinematografe în Bucureşti, Braşov, Constanţa, Cluj, Piteşti şi Suceava, începând cu 19 mai.

Un articol de Liliana Matei|9 mai 2017

Lungmetrajul a primit marele premiu al secțiunii Un Certain Regard la Festivalul de la Cannes din 2016, distincție acordată de-a lungul timpului unor regizori precum Cristi Puiu („Moartea domnului Lăzărescu”, 2005), Cristian Nemescu („California Dreamin’”, 2008), Yorgos Lanthimos („Dogtooth”, 2009), Hong Sang-soo („Hahaha”, 2010) sau Kornél Mundruczó („White God”, 2014).

De la „Rocky” (1976), la „Raging Bull” (1980) sau „Million Dollar Baby” (2004), ringul de box a fost întotdeauna un subiect fascinant pentru cinematografia internațională. Inspirat din povestea reală a boxerului finlandez Olli Mäki (n. 1936) filmul regizat de Juho Kuosmanen a fost apreciat de The Independent drept „unul dintre cele mai romantice filme despre box făcute vreodată”. Acțiunea se petrece la începutul carierei pugilistului, când acesta a avut ocazia să lupte la Helsinki, în 1962, cu americanul Davey Moore, campionul mondial la categoria pană. Pentru revista Variety, lungmetrajul filmat în alb-negru este „un debut cu totul remarcabil” iar The Hollywood Reporter îl consideră „o mică bijuterie realizată impecabil”.

Juho Kuosmanen (1979) a absolvit studiile de film la Aalto University din Helsinki, în 2014. Înainte de debutul în lungmetraj, a câștigat numeroase premii cu filmele sale de scurt și mediu metraj. „The Painting Sellers” a fost recompensat cu premiul principal al secțiunii Cinéfondation la Cannes, în 2010, și a obținut cinci trofee la Finnish Film Academy Awards iar „Citizens” (2008) a luat, printre altele, premiul al doilea în competiția Leopardi di Domani la Festivalul de la Locarno. Premiul Secțiunii Un Certain Regard, obținut anul trecut la Festivalul de la Cannes pentru „Cea mai fericită zi din viața lui Olli Mäki”, i-a adus recunoaștere internațională tânărului regizor nordic.

Începând cu 19 mai, „Cea mai fericită zi din viața lui Olli Maki” va putea fi văzut în București (Hollywood Multiplex, Grand Cinema & More Băneasa, Cinema Elvire Popesco, Cinema Muzeul Țăranului, Cinema Union, Happy Cinema București – Liberty Center), Brașov (Cinema One), Constanța (Cityplex), Cluj (Cinema Victoria), Pitești (Cinema Trivale) și Suceava (Cinema Modern). De asemenea, filmul va avea o serie de proiecții în cadrul ediției XXI a Festivalului Filmului European, astfel: Iași – Casa de Cultură Mihai Ursachi (14 mai, 20.45), Gura Humorului – Casa de cultură (21 mai, 20.00), Tîrgu Mureş – Cinematograful ARTA (21 mai, 20.30).

Programul actualizat al proiecțiilor pentru acest film poate fi consultat pe: www.voodoofilms.ro

Sinopsis: În vara lui 1962, Olli Mäki concurează pentru titlul de campion mondial la box, categoria pană. Totul, din Finlanda rurală până la luminile Helsinki-ului, îi prevede un viitor luminos. Pentru asta, nu-i mai rămâne decât să piardă câteva kilograme și să se concentreze. Există însă o problemă: Olli s-a îndrăgostit de Raija.

Filmul „Cea mai fericită zi din viața lui Olli Maki” este distribuit de Voodoo Films.

 

27
/10
/22

În cele 4 zile de festival au fost peste 300 de oameni în public, în cele 3 locații: la Cinema Victoria, Faber și Facultatea de Arte și Design. Festivalul a fost deschis cu “Pentru minte tu ești Ceaușescu“, în regia lui Sebastian Mihăilescu, care a avut asociat și primul Q&A al festivalului, și s-a încheiat la Faber, cu proiecția filmului „Alb pe Alb”, în regia lui Viera Čákanyová.

26
/10
/22

În luna noiembrie, la History Channel puteţi urmări un documentar despre istoria Colosseumului (cea mai celebră arenă din toate timpurile), cum este viața trăită în munți, ce știa omenirea în antichitate despre extratereștrii și cum s-au păstrat până astăzi legendele faraonilor.

25
/10
/22

După un turneu sold out al echipei în mai multe orașe din țară, filmul Capra cu Trei Iezi intră oficial în cinematografe pe 28 octombrie, în weekendul de Halloween. Bazat pe povestea lui Ion Creangă, filmul a fost primit de public cu surprindere și nostalgie: scenariul respectă basmul lui Creangă, care este, în fond, o poveste de groază, nu neapărat una de adormit copiii. În rolurile principale joacă Maia Morgenstern și Marius Bodochi, iar regia este semnată de Victor Canache.

21
/10
/22

Duminică, 23 octobrie, de la 18.30, la Cinema Astra va avea loc proiecția filmului documentar dedicat Brașovului, realizat de tinerii care au participat la cursurile „Be-Brașov: retrocedarea emoțiilor I memoria orașului”. Participanții la eveniment vor asista și la o reprezentație de tip teatru verbatim și la o expoziție cu fotografii din Brașov.

20
/10
/22

„Oameni de treabă” / „Men of Deeds”, noul film al regizorului Paul Negoescu, cu Iulian Postelnicu, Vasile Muraru, Anghel Damian și Crina Semciuc în distribuție, va avea o avanpremieră specială în cadrul Les Films de Cannes à Bucarest, sâmbătă, 22 octombrie.

19
/10
/22

CRONICĂ DE FILM După câteva încercări nereuşite de-a lungul anilor de-a face un horror românesc inspirat din literatură sau folclor (de la moroi la vampiri), iată în sfârşit un film căruia nu îi este ruşine să scoată capul în lume - „Capra cu trei iezi”, un debut independent realizat de Victor Canache, care acum câţiva ani lansa şi un scurtmetraj cu acelaşi titlu.

19
/10
/22

Unsul magilor, Black Adam (pseudonimul modern al lui Teth-Adam), spune povestea anti-eroului forțat de împrejurări să ajute câțiva pământeni. Mânat de răzbunare și ură, Black Adam este extrem de eficient în lupta cu opresorii Kahndaq-ului, spre disperarea super-eroilor din Justice Society.

19
/10
/22

După succesul ediţiei precedente cu 88 de minute cu Victor Rebengiuc, o gală care-şi propunea să aniverseze un artist legendar printr-o discuţie intimă şi pasionantă despre ale vieţii şi ale artei, acum spectatorii vor avea ocazia să o întâlnească pe actrița Tora Vasilescu.