„Cea mai franțuzoaică dintre actrițele englezoaice”: Kristin Scott Thomas
https://www.ziarulmetropolis.ro/cea-mai-frantuzoaica-dintre-actritele-englezoaice-kristin-scott-thomas/

La un moment dat, prin 2014, după ce a jucat în 65 de filme, Kristin Scott Thomas era hotărâtă să stea departe de platoul de filmare, dornică să ia o pauză cât mai lungă.

Un articol de Dana Ionescu|7 iulie 2021

Trei ani de tăcere în viața artistică, trei ani de viață pur și simplu. Dar în 2017 a avut loc întoarcerea, o falsă întoarcere sau, în orice caz, un alt fel de întoarcere. Celebra actriță a revenit la cinema în alt rol în premieră, cel de regizoare pentru „The Sea Change”, o adaptare după romanul omonim al lui Elizabeth Jane Howard.

Eliberată de propriile temeri și obsesii, eliberată de propria imagine și de povara tuturor filmelor care, spune ea, au plictisit-o de moarte, Kristin Scott Thomas rămâne „un trandafir englezesc la Paris”, admiratoare a stilului de viață parizian pe care l-a îmbrățișat de mult, însă o englezoaică în căutarea a ceva ce se află dincolo de mirajul și iluzia marelui ecran. Sofisticată și nuanțată, personalitatea ei artistică decantată în zeci de ani și zeci de roluri, s-a uitat mereu spre alte orizonturi. Dulcea povară a actoriei i-a dat aripi și, în același timp, i-a tăiat cumva aripile, împiedicând-o, după propria mărturisire, să facă propriile alegeri: „Tot timpul ți se spune ce să faci: <Mișcă-ți capul așa! Poți să plângi puțin mai mult? Poți să faci asta, poți să faci ailaltă? O! Ce frumos! Incredibil!> Dar câteodată tu te gândești că n-a fost frumos și incredibil, a fost doar o privire. Dar cineva zice că a fost. După care scenele alea se iau, se amestecă și iese altceva. Când joci într-un film, îi dai regizorului materialul brut ca să facă filmul”, explica ea.

 

Rostite după o viață petrecută în lumea filmului, cuvintele ei spulberă iluzia. Nimic metaforic, nimic echivoc, nimic rafinat în această mărturisire de actriță dornică să respire într-un spațiu în care iluzia se creează altfel, povestea se spune altfel, personajul trăiește altfel decât pe ecran. Kristin Scott Thomas a descoperit târziu acest spațiu: teatrul. Și de atunci ceva s-a schimbat.

La început a fost filmul

Înainte să facă descoperirea, a simțit de multe ori gustul succesului. Artista căreia în adolescență nu i s-a dat nicio șansă, specialiștii nevăzând în ea vreun talent care merită arătat, a plecat de la Londra la Paris, oraș de care rămâne îndrăgostită, oraș care s-a îndrăgostit de ea și așa a rămas. A urmat École Nationale Superieure des Arts et Techniques du Théâtre și a fost invitată să joace cu Prince în „Under the Cherry Moon”. Acesta a fost debutul propriu-zis și începutul unui parcurs spectaculos.

Stranietate, fragilitate, mobilitate, dar și intangibilitate – câteva dintre cuvintele cu care e asociată Kristin Scott Thomas, care a convins fără cale de întoarcere prin „Pacientul englez”, celebrul film din 1996 al lui Anthony Minghella, după ce jucase și în cunoscuta comedie „Patru nunți și o înmormântare” (pentru care a câștigat Premiul BAFTA pentru Cea mai bună actriță în rol secundar), în „A Handful of Dust”, alături de Judie Dench, precum și în alte filme.

A ajuns repede la Hollywood, care a dezamăgit-o la fel de repede, în ciuda partenerilor de platou, printre care s-au numărat Robert Redford și Harrison Ford. Prea multă artificialitate, prea multă superficialitate, prea mult sclipici. Prea departe de posibilitățile artistice imposibil de explorat în sistemul industrial, prea departe de aspirațiile unei actrițe care caută întâi sensuri și după aceea forme.

Eliberarea adusă de teatru

Când Hollywood-ul a rămas în urmă, nu însă și gustul lui amar, Kristin Scott Thomas s-a întors pe scenă. După o experiență teatrală modestă, mai exact după ce jucase doar în câteva spectacole repede uitate, s-a întâmplat, de fapt, descoperirea teatrului. Abia în anii 2000 Kristin Scott Thomas a intrat în altă eră personală, în plină maturitate, sedusă de forța scenei.

Prezența ei enigmatică, metaforică, trimițând întotdeauna la altceva și altundeva, sensurile căutate și-au făcut loc la teatru și acolo s-a dezlănțuit adevărata putere a artistei. „Când joci pe scenă, abia atunci descoperi că într-adevăr poți. Îmi tot vine cuvântul încredere. Acolo nu e cineva care te păcălește să crezi că poți, spunându-ți <O! Ce frumos!>. Pe scenă, dacă merge, merge”, a recunoscut în urmă cu câțiva ani, după succese de neuitat. Experiența scenei, începută cu rolul Bérénice, a adus schimbarea: „Brusc, m-am simțit independentă. Puteai să te plimbi pe scenă și să stai și în cap, dacă voiai cu adevărat. Nimeni n-o să-ți spună: <Stop! Nu face aia! E ridicol.> E un sentiment de independență și încredere – îmi dădeam voie să joc într-un anumit fel și să văd dacă funcționează sau nu. Puteam să am încredere în mine”.

Au urmat mai multe spectacole pe West End și mai multe premii. A fost Mașa din „Trei surori”, rol care i-a adus o nominalizare la Premiul Olivier pentru Cea mai bună actriță, Arkadina din „Pescărușul”, rol pentru care a câștigat peste câțiva ani Premiul Olivier pentru Cea mai bună actriță, Emma din „Trădarea” lui Harold Pinter (aducând „o puternică încărcătură de sexualitate și o deschidere emoțională extraordinară”, cum scria Charles Spencer în cronica din „The Telegraph”), Electra lui Sofocle sau, în 2015, regina Elisabeta a II-a din spectacolul „The Audience” de Peter Morgan.

O lecție despre imprevizibil

În anii în care triumfa pe scenă, fosta „regină de gheață”, etichetă pe care a trebuit s-o suporte multă vreme, făcea însă și roluri remarcabile pe ecran: „Te iubesc de mult” (2008), în regia lui Philippe Claudel, „Ruptura” (2009), în regia lui Catherine Corsini, „O chema Sarah” (2010), regizat de Gilles Paquet-Brenner. „Cineaștilor francezi le plac femeile care sunt pe-aici mai demult și fac ridurile să pară frumoase. Dar în filmele englezești sau americane nu vor decât să fii bătrână și să taci din gură”, spune actrița. „Rolurile care mi se oferă în Franța sunt mai interesante decât cele din filmele în engleză. Aici mi se propun aventuri, călătorii mai grele, dar mai interesante”, recunoștea  într-un interviu din „L’Express”, realizat înainte de rolurile din ultimii ani.

Acasă la ea, la Paris, unde-și amintește amuzată de zilele petrecute în copilărie la pension (Cheltenham Ladies’ College și Saint Antony’s Leweston School for Girls), fosta „regină de gheață” recunoaște că îi place să facă lucruri care o sperie.  Eliberată de povara conformității, oferindu-și plăcerea necesară de a face propriile alegeri fără a se supune niciunei constrângeri, „cea mai franțuzoaică dintre actrițele englezoaice”, cu adorabilul ei accent englezesc, e pe deplin conștientă de imprevizibilitatea propriei vieți, ceea ce nu o neliniștește însă. O lecție a teatrului, poate, dar și a filmului – o lecție despre libertate, maturitate și o formă inteligentă de înțelepciune.

22
/06
/22

„Elvis“, filmul lui Baz Luhrmann despre cel mai bine vândut cântăreț solo al tuturor timpurilor, e alegerea perfectă pentru entertainment de calitate, în această vară.

22
/06
/22

INTERVIU Prezent la Cluj-Napoca pentru TIFF, regizorul Eran Kolirin vorbeşte într-un interviu pentru Ziarul Metropolis despre ce înseamnă să faci, ca cineast israelian, un film bazat pe o carte a unui scriitor palestinian despre viaţa arabilor care sunt cetăţeni ai Israelului.

20
/06
/22

Poate cel mai bun film nou văzut în primele trei zile de TIFF e "Rimini" (2022), realizat de austriacul Ulrich Seidl - portretul sarcastic al Europei prin povestea unui cântăreţ austriac eşuat care performează pentru pensionari în hoteluri semi-pustii din celebra staţiune italiană care dă titlul.

18
/06
/22

Cluj-Napoca e, zilele astea, orașul ideal. După cum ar spune un clasic în viață: „pentru că… din seria filmelor“. Pentru că… TIFF și pentru că… festival. Mare. Frumos. Prietenos. Aventuros. Și alte cuvinte care se termină la fel de spectaculos – spumos, delicios, tiffelicious.

10
/06
/22

Jocurile, atelierele și distracția în aer liber se întorc la cea de-a 21-a ediție a Festivalului Internațional de Film Transilvania, într-un program extins, dedicat copiilor și părinților prezenți la Cluj-Napoca între 18 și 26 iunie.

09
/06
/22

În lunile iunie și iulie, Institutul Cervantes din București și Happy Cinema propun publicului interesat de artă o serie de proiecții de filme documentare având ca subiect diverse figuri iconice ale artei spaniole contemporane: Salvador Dalí, Generația Buñuel, Dalí, Picasso, Muzeul Prado, Remedios Varo, Antonio López. Proiecțiile vor avea loc în Sala Auditorium a Institutului Cervantes (Bulevardul Regina Elisabeta 38), în fiecare zi de miercuri, de la ora 19.00.

09
/06
/22

Filmul “Metronom” (2022), premiat pentru regie în secţiunea Un Certain Regard a Festivalului de la Cannes, va deschide a noua ediţie a Festivalului Ceau, Cinema! de la Timişoara, care se va desfăşura în perioada 14-17 iulie. Proiecţia va avea loc în prezenţa regizorului Alexandru Belc şi a tinerei actriţe Mara Bugarin, originară din Timişoara.

08
/06
/22

Festivalul Internațional de Film Transilvania (17 – 26 iunie 2022) anunță un parteneriat cu platforma TikTok, prin care își propune să aducă în focus creatorii români de conținut pasionați de cinematografie și să îi invite să-și găsească inspirația la cel mai mare eveniment de film din țară. Parteneriatul include un hashtag challenge, care va culmina cu un eveniment de premiere special la Cluj-Napoca, și un Masterclass VFX pentru adolescenți susținut de Robert Tatoi, în cadrul EducaTIFF.

08
/06
/22

Aurel Marton și-a petrecut peste 20 de ani în detenție. Acum se străduiește să ducă o viață normală, alături de familie. Povestea vieții sale și, mai ales, iubirea față de animalele abandonate, i-au atras atenția regizorului Mihai Dragolea, care l-a distribuit în noul său scurtmetraj. „Aurică, viață de câine”, care spune povestea unui evadat ce trăiește într-un lan de porumb și care se împrietenește cu câinele unui sătean de la care fură mâncare, va avea premiera în competiția Zilele Filmului Românesc din cadrul Festivalului Internațional de Film Transilvania (TIFF), joi, 23 iunie, la Cinema Florin Piersic (Cluj Napoca).

08
/06
/22

BIDFF - Bucharest International Dance Film Festival, singura manifestare cinematografică din România dedicată filmelor de dans, anunță deschiderea sesiunii de înscrieri pentru secțiunile competiționale de scurtmetraje ale celei de-a opta ediții, care va avea loc între 8 -11 septembrie 2022, la București. Datele limită la care se pot trimite aplicațiile sunt: 24 iunie (normal) și 15 iulie (târziu).

07
/06
/22

10 pentru FILM, programul care intermediază întâlnirea între actori români de teatru și lumea cinematografiei, a ajuns la cea de-a 11 ediție. O rampă de lansare pentru peste 100 de artiști talentați de pe scenele teatrelor din România, 10 pentru FILM își continuă misiunea și în 2022, la Festivalul Internațional de Film Transilvania (17 - 26 iunie 2022). Astfel, alți 10 actori aflați la debut sau care au interpretat până acum roluri secundare în cinema vor veni la TIFF, unde vor intra într-un program de prezentare și formare, care include workshop-uri, dar și întâlniri esențiale cu profesioniști din industrie.