„Cea mai frumoasă IE”, la Festivalul Valea Mureșului
https://www.ziarulmetropolis.ro/cea-mai-frumoasa-ie-la-festivalul-valea-muresului/

Concursul „Cea mai frumoasă IE” va avea loc în cadrul celei de-a XIII-a ediţii a Festivalului „Valea Mureşului” cu tema „Tradiţia continuă!”, care se va desfăşura la Răstoliţa, în perioada 29-30 iulie. Evenimentul este organizat de Consiliul Judeţean Mureş, Muzeul de Etnografie şi Artă Populară Târgu Mureş şi Centrul Creaţiei Populare Mureş, în scopul promovării modelelor autentice.

Un articol de Petre Ivan|18 iulie 2017

Ia câștigătoare va reprezenta imaginea ediției de anul viitor a Festivalului „Valea Mureșului”.

„Scopul acestui concurs este de a educa vizitatorii festivalului cu privire la modele tradiționale de cusături utilizate pentru o ie. Modelele de pe iile și costumele populare românești sunt modele străvechi care simbolizează soarele, luna și alte simboluri astrale sau ale naturii și de aceea vor fi jurizate cămășile cu care conțin modele transmise din generație în generație.”, spune Sanda Vițelar, purtătorul de cuvânt al Festivalului Valea Mureșului

Cei care doresc să își înscrie cămașa populară în concurs vor completa o fișă cu datele de contact, li se vor poza iile în detaliu, în așa fel încât să se vadă bine modelul cusut sau țesut pe acestea, iar câștigătorul va fi anunțat înaintea recitalului Paulei Seling, din 30 iulie.

Aceasta a precizat că, pentru al 13-lea an consecutiv, comunitățile de pe Valea Mureșului Superior se întâlnesc pe Platoul „La Alei” din comuna Răstolița pentru a arăta publicului ce au ele mai de preț: obiceiuri, artiști populari și bucate tradiționale.

Programul festivalului cuprinde competiții sportive, cross-ul Văii Mureșului, concurs de trasul frânghiei, o competiție de țopăit cu sacul și drumeții pe trasee turistice. Copiii vor avea la dispoziție patru ateliere meșteșugărești, respectiv sculptură și modelaj, pictură pe sticlă, împletitură din sfoară și cusături pe pânză fină.

Ansamblurile folclorice și artiștii de muzică populară din comunele participante la ediția din acest an vor asigura buna dispoziție a participanților, iar în cele două seri ale Festivalului vor concerta Matilda Pascal Cojocărița și trupa Proconsul.

Foto: Cea mai frumoasă IE – facebook

23
/02
/21

Pășiți într-o lume de peisaje vibrante, fotografii asociate cu elemente chimice, refractografii și obiecte vopsite cu Vantablack, cel mai negru negru, odată cu prima expoziție personală a lui Mihai Plătică la Gaep. Desfășurată pe ambele etaje ale galeriei, Alpher-Bethe-Gamow va putea fi vizitată între 6 martie și 8 mai 2021.

23
/02
/21

Muzeul Național de Istorie a Moldovei, în parteneriat cu Arbor Institute for Culture, vă invită să descoperiți sau să redescoperiți expoziția „GIUVAIERGERIE ANTICĂ. Comorile Muzeului Național de Istorie a Moldovei“, noua expoziție virtuală găzduită pe Theopen-art.com, prima platformă de expoziții de artă în realitate virtuală din Republica Moldova și România.

23
/02
/21

Galeria Sector 1 inaugurează programul curatorial al anului 2021 alături de Kunsthalle Bega, cu expoziția Sensul Sculpturii, artiști: Apor - Nimbert Ambrus, Dona Arnakis, Rudolf Bone, Teodor Graur, Oláh Gyárfás, Roxana Ionescu, Adi Matei, Alex Mirutziu, Vlad Nancă, Mihai Olos, Andrei Pituț, Bogdan Rața, Patricia Teodorescu, Ion Toderașcu, Napoleon Tiron, Casandra Vidrighin, curator Liviana Dan.

18
/02
/21

Muzeul Național de Artă al României și Centrul Național de Artă „Tinerimea Română" vă oferă vineri, 19 februarie,  „Concertul extraordinar aniversar 145 de ani de la naşterea marelui sculptor Constantin Brâncuşi”, eveniment inspirat de dragostea sculptorului pentru muzica românească și realizat cu implicarea Ministerului Culturii.  

17
/02
/21

Galeria Estopia a deschis pe 11 februarie expoziția de grup „Innocence”, care prezintă lucrările a opt artiști – Angela Bontaș, Lucian Brumă, Andrei Ciurdărescu, Andrada Feșnic, Juhos Sándor, Sergiu Laslo, Antonina Manda și Ada Muntean. Expoziția poate fi vizitată până pe 3 aprilie.

14
/02
/21

Biografiile au întotdeauna enigmele lor. Când sunt privite prin prisma amintirii, celebre sau anonime, ființele umane nu se dezvăluie niciodată întru totul. Ion Andreescu, pictorul care a împărțit aceeași epocă cu Mihai Eminescu, este unul dintre exemple. Creator important, el rămâne totuși un necunoscut pentru posteritate.

12
/02
/21

Expoziția „Povești de iubire”, dedicată îndrăgostiților și tuturor romanticilor, va fi deschisă între 12-28 februarie în zona Peek and Cloppenburg (etaj 1) și îi va purta pe vizitatori într-o călătorie în istoria intimă a României. Tot aici, curioșii vor avea ocazia să-și facă fotografii la un panou stilizat cu expresia „Te iubesc” scrisă în peste 100 […]

11
/02
/21

Nu tot timpul lucrările de artă stau cuminți, pe pereții muzeelor și în spațiile de expunere special gândite, așteptând publicul avizat să le facă o vizită. Câteodată arta iese în stradă, face gălăgie și trage de mânecă bicicliștii, curierii și trecătorii grăbiți. Cam de acest fel sunt lucrările expuse la micuța galerie neconvențională Celula de artă, din B-dul Carol nr. 53, care a pregătit în luna februarie doua expoziții care întorc privirile.

08
/02
/21

O nouă expoziție propusă de spațiul expozițional Arbor.art.room îi va seduce cu siguranță, începând din această săptămână, pe iubitorii de artă şi frumos din Capitală. Joi, 11 februarie 2021, între orele 17.00 şi 21.00, la Arbor.art.room (str. Transilvaniei, nr. 11), va avea loc deschiderea expoziţiei unui artist tânăr și original, Giuliano Nardin, expoziție intitulată misterios „Nimic nou la Podul Săbăreni“ (perioadă de vizitare: până pe 7 martie 2021), o inedită propunere expoziţională realizată împreună cu curatorul Doinel Tronaru, la propunerea managerului cultural Victoria Nagy Vajda.

31
/01
/21

Platforma 5 Pentru Arte propune comunităților creative și publicului larg să descopere tânăra generație de artiști și arhitecți români urmărind creațiile a peste 20 dintre aceștia în galeria online, în cadrul unor expoziții digitale la care au contribuit cinci profesioniști din industria locală.

28
/01
/21

Timișoara la cutie – Cetate reproduce o felie din cartierul Cetate, centru istoric și principal pol de atracție turistică al orașului, aducând la viață 5 din clădirile emblematice ale orașului, într-un format de miniaturi, puzzle și cărți poștale. Cutia oferă copiilor șansa de a cunoaște mai bine orașul Timișoara prin joacă, învățând despre arhitectura și istoria acestuia iar adulţilor ocazia de a se (re)îndrăgosti de oraş privindu-l cu ochi de turist.