Cea mai frumoasă poveste de iubire „Romeo și Julieta”, spectacol de balet, pe scena Operei Naționale București
https://www.ziarulmetropolis.ro/cea-mai-frumoasa-poveste-de-iubire-romeo-si-julieta-spectacol-de-balet-pe-scena-operei-nationale-bucuresti/

Opera Naţională Bucureşti prezintă astăzi, 13 martie 2019, începând cu ora 18:30 spectacolul de balet „Romeo şi Julieta” de Serghei Prokofiev. Regia şi coregrafia sunt semnate de către Renato Zanella, decorurile au fost create de Alessandro Camera (Italia), costumele de către Carla Ricotti (Italia), iar light design-ul de Vinicio Cheli (Italia). La pupitrul dirijoral se va afla maestrul Tiberiu Soare.

Un articol de Petre Ivan|13 martie 2019

Pentru acest spectacol coregraful și regizorul Renato Zanella a venit cu o concepție modernă, plasând celebra poveste de dragoste într-un context artistic de avangardă, după cum însuși a mărturist:

,,Romeo și Julieta este povestea nemuritoare a unei iubiri ce are loc într-una dintre cele mai dificile perioade din istorie, în Evul Mediu. Puterea, războiul și religia par să conspire împotriva purității, a simplității vieții și a libertății: care tabără va învinge?

Romeo si Julieta, Foto Lavinia Hutanu

Mă tot gândeam cum poate fi spusă această poveste în ziua de azi, dar nu numai din punctul de vedere al coregrafiei. Mai există această intrigă și azi? Cum putem explica asemenea dragoste generațiilor actuale?

Îmi imaginam cum în Verona de azi, un oraș ce păstrează arhitectura și strălucirea acelor timpuri, totul se întâmplă în continuare între zidurile cetății. Shakespeare vedea în aceste ziduri granița dintre Rai și Iad, frumusețea și spiritul orașului l-au inspirat pe scriitor peste măsură. Dar deși azi piețele orașului nu mai au târguri de animale și nici familiile puternice nu se mai luptă cu spada pe străzi, noua societate a rămas divizată și competitivă, asemănându-se destul de mult cu situația din vremurile descrise de renumitul dramaturg.

Competiția din ziua de azi se referă la imagine, sporturile practicate, luxul din viața fiecăruia, toate acestea traducându-se însă în final tot în putere și control. Acesta e contextul actual în care trebuie să plasăm povestea imaginată de Shakespeare la 1597, păstrând în același timp elementele cheie din scenariu: inocența și simplitatea. E clar că personajele poveștii noastre, Romeo și Julieta, au fost închipuite drept personalități puternice, de o educație aleasă, inteligenți, așadar invidia sau frica de competiție le vor fi fost necunoscute.

A privi pe cineva în ochi și a te îndrăgosti fulgerător e ceea ce-și dorește toată lumea. Oricine își dorește ca puterea dragostei din acest moment de sublimă inocență să aducă pace și să unească oamenii.. Așadar întrebarea mea și provocarea pe care o adresez acum publicului este dacă nu cumva chiar acesta este adevăratul mesaj pe care a vrut sa-l transmită Shakespeare prin această poveste?”

Biletele se găsesc pe http://tickets.operanb.ro/ și la casa de bilete a Operei Naționale București (program luni – duminică între orele 10:00 – 13:00 și 14:00 – 19:00).

Foto: Romeo și Julieta – operanb.ro

27
/02
/24

Turneul SoNoRo Conac ajunge în 2024 la ediția a XII-a, intitulată „L’heure bleue” – un titlu inspirat de acel interval de timp în care finalul de zi se pregătește să facă loc înserării, apoi nopții. „Ora albastră” va fi – din perspectiva SoNoRo – un spațiu de visare și un răstimp în care muzica se materializează, trece dincolo de contururi și prinde viață în mod desăvârșit, în unele dintre cele mai frumoase edificii din țara noastră.

20
/02
/24

După cum ne-am obișnuit în ultimii 3 ani, luna februarie marchează primul anunț de artiști al Jazz in the Park! Primele nume confirmate la ediția a XII-a sunt: Cymande (UK), Avishai Cohen Trio (IL), Manu Katche (FR), Tigran Hamasyan Trio (AM), Jazzanova Live (DE), Kinga Glyk (POL), KRiSPER (RO), Amphitrio (RO), Oreglo (UK) și Wasted Generation (IT)!

19
/02
/24

„Dumnezeu m-a atins cu degetul său mic și a spus: compune pentru teatru, doar pentru teatru.” – mărturisea Puccini într-o scrisoare adresată unui prieten. Și, într-adevăr, Puccini a îndeplinit porunca divină pe care simțea că a primit-o la nașterea sa, dedicându-și întreaga sa viață de creație operei, fără a se „irosi” prea mult spre alte genuri muzicale.

15
/02
/24

Joi, 22 februarie 2024 (19.00), BIG BAND-UL RADIO ROMÂNIA ne invită la o nouă seară extraordinară de jazz pe scena Sălii Radio! De această dată, invitatul special al evenimentului este renumitul saxofonist TONY LAKATOS, născut într-o familie de muzicieni din Budapesta.

15
/02
/24

După o retragere temporară din sfera publică, DELIA PANN revine în industria muzicală cu single-ul: The WOOP SONG, care asigură ascultătorilor o călătorie auditivă cu totul specială, un drum către SINE, în timp ce se dansează….electro și progresiv.

14
/02
/24

În data de 2 martie la Timișoara (Filarmonica Banatul Timișoara – Sala Capitol), 14-16 martie la București (Centrul Naţional de Artă “Tinerimea Română”), 23-24 martie la Cluj-Napoca (Academia Națională de Muzică „Gheorghe Dima”) și pe 5 aprilie la Iași (Sala Eduard Caudella, Casa Alecu Balș), vor avea loc audiții pentru admiterea celor mai talentați tineri muzicieni în Orchestrele Naționale de Tineret ale României, la care sunt invitaţi atât actuali membri ai ansamblurilor, cât şi aspiranţii la acest statut, scopul acestor audiţii fiind reconfigurarea acestor orchestre.

12
/02
/24

Școala Academică de balet La Sylphide, alături de Opera Națională București, vă invită, luni, 19 februarie, de la ora 18:30, să sărbătorim împreună un moment special în lumea baletului: Gala de Balet dedicată aniversării a 25 de ani de la înființarea Școlii Academice La Sylphide.