„Cea mai frumoasă zi”, în regia Ofeliei Popii, „Sunt o babă comunistă”, în regia Marianei Mihu Plier și „Idiotul” lui Andriy Zholdak, la Scena Digitală
https://www.ziarulmetropolis.ro/cea-mai-frumoasa-zi-in-regia-ofeliei-popii-sunt-o-baba-comunista-in-regia-marianei-mihu-plier-si-idiotul-lui-andriy-zholdak-la-scena-digitala/

În luna februarie, Teatrul Naţional „Radu Stanca” Sibiu adaugă în repertoriul Scenei Digitale două producţii: premiera filmului „Cea mai frumoasă zi”, în regia Ofeliei Popii, şi versiunea online a îndrăgitului spectacol „Sunt o babă comunistă”, în regia Marianei Mihu Plier.

Un articol de Liliana Matei|1 februarie 2021

De asemenea, abonații Scenei Digitale vor avea posibilitatea de a urmări gratuit spectacolul „Idiotul” – un spectacol marcant semnat de regizorul care a revoluționat prin ingeniozitatea și stilistica sa percutantă scena teatrală a ultimelor decenii, Andriy Zholdak.

Cea mai recentă premieră a Naționalului sibian, disponibilă momentan doar în format digital, filmul „Cea mai frumoasă zi” marchează primul proiect regizoral al Ofeliei Popii pentru Teatrul Național „Radu Stanca” Sibiu. Producția, ce are la bază textul aclamatului dramaturg Sławomir Mrożek, urmărește prietenia spontană a două personaje confruntate cu marea dilemă a vieții lor: merită să trăiești sau nu? O experiență cinematografică de neratat pentru pasionații de întorsături de situație și de momentele de poezie cotidiană prin care vedem dincolo de monotonia lumii în care trăim. Din distribuția filmului „Cea mai frumoasă zi” fac parte actorii Adrian Matioc și Ciprian Scurtea.

În același registru dramatic punctat de un comic tandru și antrenant se plasează și one-woman-show-ul semnat de Mariana Mihu-Plier, „Sunt o babă comunistă”, cu Dana Taloș, care ilustrează povestea unei femei ce radiografiază tranziția dinspre comunism între aparenta democrație a prezentului. Nostalgică și autoironică, confesiunea protagonistei din această adaptare pentru scenă a romanului omonim semnat de Dan Lungu este alegerea perfectă pentru cei care vor să rememoreze sau să descopere ritualurile și realitățile tragicomice ale „epocii de aur”.

Producțiile Teatrului Național „Radu Stanca” difuzate pe platforma Scena Digitală (www.scena-digitala.ro) pot fi vizionate oricând, oriunde și de pe orice dispozitiv (PC, laptop, smartphone, tabletă, TV) prin achiziția de bilete individuale sau prin abonare. Costul abonamentelor variază între 49 lei și 329 lei, în funcție de durată și numărul de spectacole incluse. Toate producțiile sunt subtitrate în limba engleză sau în limba română – cum este cazul producțiilor Secției Germane a Teatrului Național „Radu Stanca” Sibiu.

02
/04
/24

Institutul Cultural Român participă în premieră, prin ICR Bruxelles și Centrul Național al Cărții, cu un stand propriu la „Foire du livre de Bruxelles / Târgul Internațional de Carte de la Bruxelles”, care se va desfășura în perioada 4-7 aprilie 2024, la Centrul de expoziții Tour et Taxis din capitala Belgiei.

02
/04
/24

Mobius & The Institute transformă centrul Bucureștiului într-un hotspot al culturii Hip-hop. Cea mai mare expoziție a artistului Saddo ocupă Piața Amzei.

29
/03
/24

Romanian Design Week, un festival multidisciplinar dedicat industriilor creative ce promovează designul, arhitectura, creativitatea și inovația, lansează în colaborare cu UniCredit Bank un concurs destinat tinerilor ilustratori și designeri grafici din România, cu vârste cuprinse între 18 și 25 de ani. Scopul competiției este crearea colecției oficiale de obiecte de merchandising pentru festival, având ca temă "Unlock the City".

29
/03
/24

Una din trei femei se confruntă cu pierderea sarcinii de-a lungul vieții. Una din șase femei se confruntă cu infertilitatea. Una din două femei trece prin depresie și/sau anxietate, în urma pierderii unei sarcini, sau în contextul problemelor de infertilitate. În pofida frecvenței lor, aceste experiențe sunt totuși unele dintre cele mai stigmatizante și izolante din societate.

28
/03
/24

O nouă lună într-un șir aparent nesfârșit plasat sub semnul „vremurilor interesante” este o nouă invitație la oglindire prin artă. De la criza de mediu la traume transmise de-a lungul generațiilor, de la apăsarea cu care ne zdrobesc rolurile de gen în societate, la dificultățile în comunicare, spectacolele Vanner Collective vorbesc despre probleme cu care ne confruntăm zi de zi, conștienți sau nu, abordate cu empatie și cu inteligență, cu un amestec dezarmant de onestitate și teatralitate.