Cea mai importantă seară dedicată filmului românesc
https://www.ziarulmetropolis.ro/cea-mai-importanta-seara-dedicata-filmului-romanesc/

Gala Premiilor Gopo, cel mai important eveniment dedicat industriei cinematografice din România, va avea loc în această seară. Evenimentul va fi transmis în direct de la ora 20.00 pe TVR 2, TVR 3 şi TVR HD, dar şi online pe www.premiilegopo.ro şi www.cinepub.ro.

Un articol de Petre Ivan|21 martie 2017

Ajunsă la cea de-a XI-a ediție, Gala Premiilor Gopo se va desfășura în Sala Mare a Teatrului Național București „Ion Luca Caragiale”.

Peste 800 de invitați sunt așteptați pe covorul roșu din centrul capitalei, la gala prezentată, pentru al doilea an consecutiv, de actorul Alexandru Bogdan.

Alexandru Bogdan

Alexandru Bogdan

Regizorii Nae Caranfil, Marian Crișan, Dan Chișu, Bogdan Mirică, actrițele Monica Bârlădeanu, Rona Hartner, Ana Ularu, Diana Cavallioti, Dana Dogaru, actorii Tudor Istodor, Dorian Boguță, Alexandru Papadopol, Victor Rebengiuc, Claudiu Bleonț, Gheorghe Visu,  Smiley, Margareta Pâslaru, Dana Bunescu, sunt doar câțiva dintre invitații care vor sosi la Teatrul Național.

Pe lângă cele mai așteptate trofee: „Cel mai bun film”, „Cel mai bun regizor”, „Premiul Publicului” sau Premiul pentru Machiaj și Coafură, din programul serii nu vor lipsi „Premiul pentru Întreaga Carieră”- Ion Dichiseanu,  „Premiul pentru Întreaga Activitate” –Valentin Uritescu, precum și Premiul Special înmânat pirotehnistului Constantin Petre.

La această ediție a Galei Premiilor Gopo, pelicula „Sieranevada”, în regia lui Cristi Puiu, a obținut 16 nominalizări la 13 categorii, urmat de filmul „Câini”, debutul lui Bogdan Mirică -13 nominalizări și „Inimi cicatrizate”, regia Radu Jude, cu 12 nominalizări.

Foto: Gala Premiilor  Gopo – premiilegopo.ro

08
/12
/13

La doi ani de la dispariţia regizorului Andrei Blaier, TVR 2 îi dedică azi ciclul „Duminica filmului românesc”. Cinefilii români vor putea urmări în această zi două dintre filmele sale reprezentative: „Fapt divers“ (de la ora 14.10) şi „Ilustrate cu flori de câmp“ (de la ora 20.10).

06
/12
/13

12 Years a Slave, regizat de Steve McQueen, a fost desemnat filmul anului 2013 în Topul 10 al revistei Rolling Stone, după ce, marţi, cineastul american a primit, pentru aceeaşi peliculă, titlul de cel mai bun regizor din partea New York Film Critics Circle.

05
/12
/13

CRONICĂ DE FILM „Majordomul”, în regia lui Lee Daniels, este un film croit pe placul Academiei Americane, dar şi al unui public dornic de poveşti motivaţionale. Transpunerea vizuală a scenariului este, însă, cât se poate de convenţională.

04
/12
/13

Lungmetrajele „Poziţia copilului“, de Călin Peter Netzer, ,,Când se lasă seara peste Bucureşti...", de Corneliu Porumboiu, şi ,,Sunt o babă comunistă", de Stere Gulea, vor fi proiectate, în perioada 10 decembrie - ianuarie 2014, la cea de-a IV-a ediţie a Zilelor Filmului Românesc de la Madrid.

02
/12
/13

Iulia Rugină, Oana Răsuceanu și Ana Agopian inventează povești și le transformă în filme, ca de exemplu „Love Building”, o comedie romantică despre relațiile de cuplu. De ce ai nevoie ca să faci film și cum se scrie un scenariu „în trei”? Ne spun chiar ele, în cinci secvențe.