Cea mai mare expoziție Nicolae Tonitza din ultimii 50 de ani, la Art Safari București 2019
https://www.ziarulmetropolis.ro/cea-mai-mare-expozitie-nicolae-tonitza-din-ultimii-50-de-ani-la-art-safari-bucuresti-2019/

Art Safari Bucureşti 2019 va fi conceput sub forma unui muzeu temporar, care va găzdui, pe o suprafaţă de 10.000 mp, cea mai mare expoziţie dedicată pictorului Nicolae Tonitza din ultimii 50 de ani, o expoziţie de sculptură de la 1800 până în 2019, precum şi o expoziţie dedicată artei supercontemporane.

Un articol de Petre Ivan|28 iunie 2019

Arhitectura expoziției este semnată de Attila Kim, comisarul României la Bienala de Veneția, începând cu ediția 2016 și până în prezent.

Pavilionul de Artă București — Art Safari își va deschide porţile pentru cea de-a șasea ediţie, în perioada 27 septembrie – 6 octombrie 2019, într-o clădire-monument – Palatul Oscar Maugsch BCR, din Piața Universității.

Pavilionul de Artă București — Art Safari, cel mai amplu eveniment dedicat artei din România, susținut de Primăria Municipiului București, prin Expo Arte, se desfășoară anual și aduce în atenţia publicului artă de patrimoniu, artă contemporană, instalații, performance-uri, ateliere de artă pentru copii și tururi ghidate, situând Bucureștiul pe harta marilor evenimente europene culturale.

„Muzeul temporar Art Safari va fi găzduit într-o clădire-monument din centrul Capitalei, construită în 1906. Introducerea în circuitul urban a clădirilor de patrimoniu are un istoric lung în Art Safari: Ciclop, Palatul Dacia-România, Galeriile Kretzulescu. Ca în fiecare an, o serie de premiere vor fi dezvăluite publicului iubitor de artă: o expoziție Nicolae Tonitza, o expoziție dedicată sculpturii de la Brâncuși încoace, o expoziție dedicată noului val de artiști români și un spațiu mult mai generos menit să aducă arta mai aproape de copii. 10.000 de metri pătrați de artă de neratat, timp de 10 zile” (Ioana Ciocan, director Art Safari București).

Noutăți Art Safari București 2019

Pavilionul Muzeal „Nicolae Tonitza și geniul copilăriei”, curatoriat de Zoltán Soós, va găzdui peste 200 de lucrări de Nicolae Tonitza. Lucrările, prezente în Art Safari vor fi împrumutate de la cele mai importante muzee și colecții private din România, dar și din Europa, Nicolae Tonitza fiind colecționat și în afara granițelor țării. Focusul expoziției va fi universul copilăriei, ilustrat magistral de marele artist român.  

„Pentru a oferi temei propuse un orizont mai larg decât cel imediat al artelor vizuale, expoziția investighează problematica copilului și a copilăriei dintr-o perspectivă multidisciplinară – istorică, sociologică, pedagogică și antropologică. În acest sens, vor fi expuse pe lână lucrări de pictură, sculptură și grafică și obiecte vestimentare ale copiilor din mediul rural și urban, jucării, obiecte de uz școlar, toate din perioada interbelică.” (Zoltán Soós, curator al Pavilionului Muzeal)

Pavilionul Central „Repvblica. Despre umbre în sculptură” va găzdui, în premieră, o expoziție concepută și realizată ca o privire antologică și analitică asupra sculpturii din România, în perioada 1800-2019. Expoziția curatoriată de Călin Dan va aduce împreună numele cele mai semnificative ale sculpturii românești, exemplificată prin lucrări excepţionale provenite din importante colecţii private din Europa, dar și din colecţiile muzeelor din România. Selecţiei de sculptură i se adaugă instalaţie, artă decorativă și obiecte semnate de Brâncuși, Paciurea, Geta Brătescu, Ana Lupaș, Vasile Gorduz, Paul Neagu, Marian Zidaru și mulți alții.

Pavilionul Supercontemporan. Young Blood. Arta timpului tău, o expoziție curatoriată de artistul Mihai Zgondoiu, introduce publicului noul val de artiști români și cu arta timpurilor noastre. Acest proiect expozițional „fresh”, radiografiază mișcarea artistică urbană din România, asimilată treptat în periferia artei contemporane.

Programul Art Safari Kids 2019 se va desfășura pe o suprafață mai amplă decât în anii anteriori și va cuprinde zone distincte potrivite vârstei participanților, unde vor avea loc ateliere de artă: pictură pe pânză, cursuri de sculptură, ilustrație în pasteluri cretate, bandă desenată.

Biletele early-bird, cu o reducere de 50% (25 lei pentru un bilet de o zi și 45 lei pentru abonamente) au fost puse astăzi în vânzare și pot fi achiziționate până pe 15 august pe www.artsafari.ro. 50.000 de vizitatori sunt estimați la această ediție și 4.000 de copii sunt așteptați să ia parte la Art Safari Kids.

Despre Art Safari București

Pavilionul de Artă București – Art Safari se desfășoară sub patronajul Primăriei Municipiului București și CNR UNESCO este un eveniment cultural unic ca structură, concept și amploare din România. Pavilionul Muzeal, cu lucrările de Tezaur ale maeștrilor artei românești, Pavilionul Central, curatoriat de un expert internațional, Pavilionul Supercontemporan, cu lucrări ale mișcării artistice urbane, programul educațional – Art Safari Kids & Art Talks și Programul Internațional formează conceptul unic al Pavilionului de Artă București. Art Safari a înregistrat 125.000 de vizitatori în primele cinci ediții. Mai multe detalii: www.artsafari.ro

Foto: Art Safari  Bucuresti – facebook

27
/04
/20

Pictorii, sculptorii, criticii de artă sau scriitorii sunt cărți deschise ale creației lor, vizibile fiind operele și mai puțin bornele ce duc spre realizarea acestora. Uneori, o întâmplare sau destinul, alteori persoana ce a stat în dreptul lor, au fost sursele ce au dus la expresia formelor de valoare. Soția cunoscutului critic de artă Valentin Ciucă m-a introdus în povestea nescrisă a vieții sale.

08
/04
/20

Centrul Ceh este unul dintre cele mai populare institute culturale din România, cunoscut pentru proiecte ca Documentary Mondays, Future Museum sau Cinemascop. Ca toate instituțiile și organizațiile ce se ocupă cu organizarea de evenimente culturale, Centrul Ceh caută să se adapteze noii situații în care cultura se mută în mediul online. Astfel, seria de interviuri cu artiști români și cehi 5Întrebări va fi publicată în săptămânile următoare.

30
/03
/20

Centrul Cultural Clujean lansează un proiect național care implică artiștii români în lupta cu pandemia COVID-19. Platforma Artiști Împreună răspunde inițiativei Observatorului Român de Sănătate de a transmite teme și subiecte importante ale zilei către un public cât mai larg.

05
/03
/20

La Teatrul Bulandra, ziua de 8 martie va fi cu totul specială și pentru că Gina Patrichi, actrița a cărei amintire se păstrează încă în mintea și sufletul celor care au avut șansa de a o vedea jucând, ar fi împlinit 84 de ani. În semn de respect și pentru aducere aminte, Teatrul Bulandra organizează luni, 9 martie, ora 19.00, la Sala Liviu Ciulei, expoziția Gina Patrichi – o stea în galeria Teatrului Bulandra.