Expoziţia dedicată de muzeul Luvru pictorului Eugène Delacroix a fost, cu peste jumătate de milion de vizitatori, cea mai frecventată din istoria muzeului francez. „Delacroix 1798 – 1863” va fi deschisă, începând cu luna septembrie, la Metropolitan Museum of Art din New York. La Paris, aceasta a fost vizitată, în medie, de 5.100 de persoane zilnic, timp de patru luni.
Un articol de Petre Ivan|30 iulie 2018
Cu toate acestea, expoziţia dedicată lui Delacroix este, ca număr de vizitatori, destul de departe de succesul înregistrat de expoziţia dedicată colecţiei Shchukin, organizată de Fundaţia Louis Vuitton, cu 1,2 milioane de vizitatori.
„Retrospectiva istorică consacrată unuia dintre giganţii artei franceze, prima de după 1963, a devenit cel mai mare succes de public avut vreodată de o expoziţie a muzeului Luvru în încinta sa”, se arată într-un comunicat citat de AFP.
La Luvru, Delacroix a avut mai mult succes decât expoziţia „Deir al Medina” (oraş pentru artiştii din Egiptul antic), din 2002, care a adunat 430.000 de vizitatori, şi decât cea consacrată artiştilor veneţieni Tiziano, Tintoretto şi Veronese, în 2009, cu peste 410.000 de vizitatori.
Foto: „Libertatea conducând poporul” de Eugene Delacroix – facebook