#Cei7AniDeAcasă: Festivalul Zilele Nordului începe mâine, 28 august, la Darabani, Botoșani, Pomârla și Ipotești
https://www.ziarulmetropolis.ro/cei7anideacasa-festivalul-zilele-nordului-incepe-maine-28-august-la-darabani-botosani-pomarla-si-ipotesti/

A şaptea ediţie a Zilelor Nordului va avea loc în 28-30 august, exclusiv în aer liber, în Darabani, Botoşani, Pomârla şi Ipoteşti. Biletele, maxim 400/eveniment, se găsesc în vânzare pe iabilet.ro.

Un articol de Petre Ivan|28 august 2020

Agenda festivalului include concerte The Mono Jacks, byron, om la lună, Mădălina Pavăl Live Act Acustic, Nicu Alifantis, The Kryptonite Sparks și Adam’s Nest, premiere de teatru (”Port” – Atelierul de Teatru, ”Gewalt la Darabani” – Texte bune în locuri nebune), proiecții de film (”Opinci”, ”Babyteeth: Prima iubire” și ”colectiv”), lucrări de artă stradală, conferințe și dezbateri, școli de vară pentru ONG-uri și grupuri civice. Desfășurată sub sloganul #Cei7AniDeAcasă, ediția din 2020 a Zilelor Nordului lansează două inițiative de regenerare urbană: #PrimaȘcoală, reconstrucția primei școli sătești din Moldova la Darabani, și #NoulCentruVechi, program de revitalizare urbană în Botoșani.

Un proiect de patrimoniu, unul de revitalizare urbană, trei școli de vară, o conferință și o campanie socială, aceasta este propunerea de activități de dezvoltarea comunității cu care festivalul Zilele Nordului vine la cea de a șaptea ediție. Între invitații speciali ai acestor activități se numără istoricii Adrian Cioflâncă și Dorin Dobrincu, specialista în dezvoltare urbană Anamaria Vrabie, activistul civic Cosmin Pojoranu și urbanistul englez Ralf Alwani.

Festivalul propune o agendă de zi și una de seară. Activitățile de zi sunt gândite pentru ca participanții să se poată bucura de ele individual sau în grupuri mici. Astfel, festivalierii pot alege între școli de vară, competiții sportive și călătorii de zi. Activitățile de seară se desfășoară la Darabani și sunt experiențe colective, limitate la 250 și, respectiv, 400 de participanți care își pot procura biletele de pe site-ul festivalului și din rețeaua iabilet.ro. FB event

Festivalul are loc cu respectarea tuturor normelor sanitare și legale în vigoare, pentru maxima siguranță a participanților, artiștilor și voluntarilor implicați.

Programul complet al festivalului, biletele de acces și informații complete despre măsuri de siguranță și cazare se găsesc pe www.zilelenordului.ro.

E un an despre care vom povesti cu toții multă vreme. Pandemia ne-a făcut să înțelegem cât de vulnerabili suntem cu toții, care sunt lacunele societății în România și peste tot, dar ne-a și ajutat să realizăm că avem o forța extraordinară de a fi solidari, de a fi responsabili față de comunitățile noastre. Suntem bucuroși să putem oferi o ediție specială a Zilelor Nordului în acest an, una ca în vremurile bune, dar cu respectarea regulilor de azi. Și suntem încrezători că ea se va adăuga în șirul amintirilor frumoase ale acestui complicat 2020”, a declarat Ștefan Teișanu, președintele Asociației Nord.

Un an al solidarității

 În primăvara acestui an, în contextul crizei COVID-19, Asociația Nord și-a sistat pentru o perioadă proiectele curente pentru a demara campania #7deAcasă, prin care a mobilizat peste 500 de donatori în sprijinul spitalelor din județul Botoșani. Campania a reușit să livreze Spitalului Județean Mavromati din Botoșani un aparat de ventilație și anestezie în valoare de peste 100.000 de lei și să distribuie câteva mii de echipamente de protecție în instituțiile medicale din întregul județ.

Ediția a șaptea a festivalului Zilele Nordului are loc în Darabani și alte localități din județul Botoșani în perioada 28-30 august 2020. Evenimentul se desfășoară cu respectarea tuturor normelor sanitare și legale în vigoare și contează pe implicarea participanților, artiștilor și voluntarilor pentru a-l transforma într-un exemplu pentru România.

03
/08
/15

Sâmbătă seara publicul brăilean i-a aplaudat cu entuziasm, odată cu toţi tinerii participanţi la Concursul Internaţional de Canto Hariclea Darclée, pe artiştii chinezi prezenţi la Brăila, care au oferit încântătoare melodii din ţara lor ca omagiu adus evenimentelor muzicale care ne fascinează pe toţi în aceste zile.

31
/07
/15

Printr-o suită de evenimente, cu sprijinul ICR Londra, în spaţii de mare vizibilitate şi prestigiu, capitala britanică va deveni, în următoarele săptămâni, scena unei veritabile veri muzicale româneşti.

31
/07
/15

Festivalul Dilema veche se întoarce la Alba Iulia, între 21 şi 23 august 2015, cu – anunţă organizatorii - nouă ordine de zi care răsuceşte minţile: Pleşu, Liiceanu, Patapievici, folk, jazz şi alte fineţuri muzicale, politică europeană şi idei, scriitori şi filme documentare şi, mai ales, bună dispoziție şi umor dublu rafinat. Aceasta e situaţiunea.

30
/07
/15

Duminică, 2 august, de la ora 20.30, bucureștenii sunt așteptați la deschiderea oficială a celei de-a patra ediții a evenimentului „Cinema în aer liber” în Parcul Titan, scena lac. Evenimentul va începe cu un spectacol inovator și grandios susținut de Zoli TOTH Project, care va prezenta publicului cel mai nou concept de fusion din România, combinând genul clasic cu cel pop, rock sau electro.

29
/07
/15

Ediția jubiliară a Festivalului Internațional de Canto Hariclea Darclée, care marchează împlinirea a 20 de ani de la prima ediție a festivalului, s-a deschis marți seară cu un concert inaugural susținut de soprana Adela Zaharia și basul Bogdan Talos, laureați ai Concursului Darclée, acompaniați la pian de Alexandru Petrovici și se va încheia pe 9 august.

27
/07
/15

Bobbi Kristina Brown, fiica lui Whitney Houston şi a artistului Bobby Brown, a murit, duminică, la vârsta de 22 de ani. Decesul lui Bobbi Brown vine după aproape jumătate de an de când tânăra a fost găsită fără cunoştinţă în cada din sala de baie a vilei sale, incident care a prezentat o serie de similarităţi bizare cu circumstanţele în care a murit mama ei, în anul 2012.

25
/07
/15

Unul dintre cele mai apreciate evenimente culturale de către public, din ultimii trei ani, de la Sibiu, concertul "Simply The Best - Povestea Naiului", a adunat mii de oameni în Piața Mare din centrul istoric al fostei Capitale Culturale Europene.

22
/07
/15

În perioada 25 iulie - 1 august, Radio România Muzical şi Radio România Cultural transmit în direct șapte spectacole din cadrul Festivalului “Richard Wagner” de la Bayreuth, unul dintre cele mai importante festivaluri de operă din lume şi un punct de referinţă pentru toţi iubitorii muzicii lui Wagner.

20
/07
/15

Entuziasm şi urale sunt cuvintele care descriu cel mai bine reacţia publicului la finalul concertului Orchestrei Române de Tineret dirijate de Cristian Mandeal, solistă Oxana Corjos în deschiderea celei de-a 35-a ediții a Săptămânilor muzicale „Gustav Mahler” de la Toblach/Dobbiaco (Italia).

17
/07
/15

La toamnă, Jazz Night Out vine cu trei premiere: trompetistul și revelația Ibrahim Maalouf, pianistul Brad Mehldau într-un trio de neratat, Béla Fleck, americanul care a reinventat banjo-ul, toți trei pentru prima oară la București.