#Cei7AniDeAcasă: Zilele Nordului continuă și în vremuri de pandemie
https://www.ziarulmetropolis.ro/cei7anideacasa-zilele-nordului-continua-si-in-vremuri-de-pandemie/

A şaptea ediţie a Zilelor Nordului va avea loc între 28 şi 30 august, exclusiv în aer liber, în Darabani şi alte localităţi din judeţul Botoşani.

Un articol de Liliana Matei|7 august 2020

Agenda festivalului include concerte The Mono Jacks, Robin and the Backstabbers, The Kryptonite Sparks și Nicu Alifantis, premiere de teatru, proiecții de film, lucrări de artă stradală, conferințe și dezbateri, școli de vară pentru ONG-uri și grupuri civice. Desfășurată sub sloganul #Cei7AniDeAcasă, ediția din 2020 a Zilelor Nordului lansează două inițiative de regenerare urbană: #PrimaȘcoală, reconstrucția primei școli sătești din Moldova la Darabani, și #NoulCentruVechi, program de revitalizare urbană în Botoșani.

Festivalul are loc cu respectarea tuturor normelor sanitare și legale în vigoare, pentru maxima siguranță a participanților, artiștilor și voluntarilor implicați. Biletele, maxim 400/eveniment, s-au pus în vânzare pe iabilet.ro.

Șapte spații în aer liber

Curtea Conacului Balș din Darabani este locația care găzduiește cele mai multe evenimente în acest an de #ZN: concertele de deschidere și de închidere cu Nicu Alifantis și Adam’s Nest, spectacolele de teatru „Port” și „Gewalt la Darabani” cu Atelierul de Teatru și Texte Bune în Locuri Nebune, proiecțiile de film și conferința Întâlnirile Nordului.

Stadionul Orășenesc din Darabani este în acest an scena principală pentru concerte, oferind condiții optime pentru respectarea normelor curente de protecție și distanțare pentru toți participanții la festival. Aici vor concerta, sâmbătă, 29 august, The Mono Jacks, Robin and the Backstabbers și The Kryptonite Sparks.

Poiana Teioasa din Darabani, epicentrul edițiilor de până acum ale festivalului, găzduiește în acest an numai competiția de trail din cadrul Maratonului Nordului, cu probele sale de semimaraton, cross și family.

Memorialul Eminescu de la Ipotești este locul de întâlnire al specialiștilor și pasionaților de dezvoltare urbană din regiunea de Nord, la prima ediția a Școlii pentru Dezvoltarea Moldovei, care are invitați de la Banca Mondială, MKBT: Make Better și Divizia de Inovare Urbană.

Complexul Țara de Sus, aflat în apropierea Dorohoiului, vă găzdui prima întâlnire a Platformei Cord, noul program de creștere a capacității și colaborării între ONG-urile și grupurile informale active în domeniile cultural, de tineret, civic și social din regiune.

Centrul Comunei Pomârla este punctul de start și finish pentru competiția de MTB a Maratonului Nordului, aflată la a zecea ediție, la care vor lua parte circa 300 de cicliști.

#PrimaȘcoală din Darabani este locul de desfășurare pentru atelierele de educație și reconstrucție, folosind exclusiv tehnici și materiale tradiționale, a primei școli sătești din Moldova. Proiectul este demarat de către Asociația Nord cu sprijinul Ordinul Arhitecților din România Filiala Nord-Est și a Primăriei Darabani.

Un an al solidarității

În primăvara acestui an, în contextul crizei COVID-19, Asociația Nord și-a sistat pentru o perioadă proiectele curente pentru a demara campania #7deAcasă, prin care a mobilizat peste 500 de donatori în sprijinul spitalelor din județul Botoșani. Campania a reușit să livreze Spitalului Județean Mavromati din Botoșani un aparat de ventilație și anestezie în valoare de peste 100.000 de lei și să distribuie câteva mii de echipamente de protecție în instituțiile medicale din întregul județ.

E un an despre care vom povesti cu toții multă vreme. Pandemia ne-a făcut să înțelegem cât de vulnerabili suntem cu toții, care sunt lacunele societății în România și peste tot, dar ne-a și ajutat să realizăm că avem o forța extraordinară de a fi solidari, de a fi responsabili față de comunitățile noastre. Suntem bucuroși să putem oferi o ediție specială a Zilelor Nordului în acest an, una ca în vremurile bune, dar cu respectarea regulilor de azi. Și suntem încrezători că ea se va adăuga în șirul amintirilor frumoase ale acestui complicat 2020”, a declarat Ștefan Teișanu, președintele Asociației Nord.

Ediția a șaptea a festivalului Zilele Nordului are loc în Darabani și alte localități din județul Botoșani în perioada 28-30 august 2020. Evenimentul se desfășoară cu respectarea tuturor normelor sanitare și legale în vigoare și contează pe implicarea participanților, artiștilor și voluntarilor pentru a-l transforma într-un exemplu pentru România.

Biletele sunt disponibile aici. Detalii despre ediția a șaptea a festivalului Zilele Nordului găsiți pe www.zilelenordului.ro.

03
/08
/18

CRONICĂ DE FILM Cunoscut pentru scurtmetrajul „O zi bună de plajă”, premiat cu Ursul de Aur la Berlin în 2008, şi pentru lungmetrajul de debut „Lupu” (2013), regizorul Bogdan Mustaţă revine cu un film cvasi-experimental de o oră, realizat în 3D, „My Life Rehearsed In One Leg”.

02
/08
/18

Expo ShortFest 2018, platforma de expoziție a Festivalului Internațional de Scurtmetraj Arkadia ShortFest, propune un performance interactiv semnat de Mihai Zgondoiu.  Expo ShortFest promovează în fiecare an proiecte artistice apreciate național și internațional, amenajate în spații neconvenționale, transformând astfel experiența iubitorilor de artă într-una cât mai autentică. 

02
/08
/18

Fundația Calea Victoriei îi așteaptă pe cei doritori, în luna august, cu o varietate de cursuri și evenimente culturale: de la dezvoltare personală până la arte, de la exercițiile de autenticitate și înțelepciunea Poveștilor din „1001 de nopți” până la designul interior ca modalitate de a crea Spații fericite.

30
/07
/18

Expoziţia dedicată de muzeul Luvru pictorului Eugène Delacroix a fost, cu peste jumătate de milion de vizitatori, cea mai frecventată din istoria muzeului francez. „Delacroix 1798 - 1863” va fi deschisă, începând cu luna septembrie, la Metropolitan Museum of Art din New York. La Paris, aceasta a fost vizitată, în medie, de 5.100 de persoane zilnic, timp de patru luni.

27
/07
/18

Programul spectacolelor B-FIT in the Street! din perioada 28-29 iulie, al treilea weekend de festival, este format dintr-o selecţie de producţii româneşti, un spectacol nocturn din Spania şi o instalaţie interactivă din Danemarca, potrivit organizatorilor. Festivalul aduce, în perioada 13 iulie - 5 august, la Bucureşti peste 400 de artişti internaţionali şi peste 40 de spectacole cu sute de reprezentaţii.

19
/07
/18

Institutul Național al Patrimoniului împreună cu agenția de comunicare creativă Zaga Brand au lansat campania #CronicariDigitali, prin care își propun să apropie pentru prima dată valorile și tradițiile României de generația millennials. Astfel, tinerii sunt stimulați să cunoască, să înțeleagă, să aprecieze și să promoveze patrimoniul cultural național și UNESCO din România.

18
/07
/18

Prima fotografie publicată vreodată pe Internet este o imagine prelucrată în Photoshop a formației Les Horrible Cernettes, o trupă de muzică pop alcătuit din angajate ale Centrul European de Cercetări Nucleare din Geneva (CERN). Fotografia a fost realizată pe 18 iulie 1992 de către Tim Berners-Lee, unul dintre părinții internetului.

17
/07
/18

Organizat pe parcursul întregii luni iulie, în perioada 1-31, Festivalul Gion Matsuri este cel mai spectaculos eveniment organizat de templul Yasaka din vechiul oraș Kyoto. Festivalul culminează la 17 iulie cu o paradă impresionantă (Yamaboko-junko) de care alegorice “hoko” și „yama”.