Cel care nu se vede
https://www.ziarulmetropolis.ro/cel-care-nu-se-vede/

A intrat în cinematografe filmul „Utøya – 22 iulie”. Sunt puţine filme de cinema mai puternice, mai îngrozitoare şi mai necesare decât acesta.

Un articol de Andrei Crăciun|19 august 2018

Ce făceați pe 22 iulie 2011? Ar trebui să nu putem uita această dată.

Pe 22 iulie 2011, un norvegian dement de extremă dreaptă a declanșat un atac cu bombă în Oslo, apoi a mers pe insula Utøya, lângă Oslo, unde a măcelărit zeci de tineri (cea mai tânără victimă avea 14 ani!) care participau la o tabără de vară a Partidului Laburist. Teoria lui era că Partidul Laburist din Norvegia susține imigranții și prin asta islamizarea Europei. Criminalul a tras în copii nestingherit, ca la jocurile pe calculator.

Dementul a fost declarat sănătos mintal și are de ispășit doar douăzeci și unu de ani de închisoare (!). Găsesc acest verdict al justiției norvegiene scandalos.

El nu a fost omorât, omenirea care ucide în fiecare zi zeci, sute, poate mii de inocenți a găsit de cuviință să facă un gest pentru acest criminal de tineri și să-l țină într-o închisoare norvegiană (ați văzut cum arată o închisoare norvegiană? – s-ar putea să nu aveți așa frumos acasă). Atât a putut omenirea în ceea ce-l privește. Se consideră că prin asta dăm dovada nobleții noastre sufletești, nu a unei prostii fără de margini. Personal, consider că e ca și cum în loc de citostatice le-am oferi celulelor canceroase flori, dar nu despre asta e vorba. Fiecare are gândurile sale cu privire la criminalii în masă. Este – din fericire – o lume încă liberă.

Pe 22 iulie 2011, eram pe o insulă grecească, de unde se spune că se văd cele mai frumoase asfințituri din lume. Sărbătoream la o masă, spărgând pahare și chiuind ca Zorba. La miezul nopții urma să împlinesc douăzeci și opt de ani, o vârstă frumoasă, cum spun toate clișeele (și au dreptate să spună așa). Eram tânăr și îmi permiteam să nu urmăresc satul planetar în fiecare zi. Detașat de realitatea globală imediată, am aflat târziu și puțin despre Utøya.

Aflând, nu am scris niciun rând despre ce s-a întâmplat acolo. Unele forme de Apocalipsă îți iau toate cuvintele. Am rămas mut privind Marea Mediterană. Am avut conștiința unei tragedii adevărate și am tăcut îndelung.

Șapte ani mai târziu, tinerețea a trecut, unele cuvinte s-au întors din larg.

Am văzut la București filmul de cinema Utøya – 22 iulie, am plecat din cinematograf năuc și cu inima făcută ghem.

Este un film făcut cu o sensibilitate totală față de victimele atentatului. Să faci un film despre teroarea absolută (împușcăturile care se aud, dar nu ni se arată – sunt teribile) și să reușești să fii delicat și să te concentrezi pe solidaritate, pe dragoste, pe familie, pe speranță aceasta e o performanță cu totul remarcabilă a regizorului Erik Poppe.

Utøya – 22 iulie e un mare film de cinema – și ce bine ar fi fost de era ficțiune!

În filmul acesta, nici criminalul nu ni se arată la față. Nu îl vedem de aproape, camera nu îl caută niciodată.

Criminalul (care asculta Lux Aeterna în timpul măcelului) este cel care nu se vede. El este, într-o parabolă deloc voalată, moartea însăși.

În realitate, la proces, n-a prezentat nicio remușcare și a declarat că ar face totul din nou exact la fel.

Nu sunt semne că, în ultimii șapte ani, numărul demenților ca acela care nu se vede ar fi scăzut, ba dimpotrivă.

Utøya – 22 iulie este, de aceea, și un teribil avertisment.

Să luăm aminte, oameni.

Am văzut la București filmul de cinema Utøya – 22 iulie, am plecat din cinematograf năuc și cu inima făcută ghem.

05
/02
/21

CARTE DE CINEMA În 2020 s-au implinit 100 de ani de la premiera primului film românesc de animaţie. Prilej pentru apariţia unui volum care analizează evoluţia acestui gen pe parcursul unui secol, „Istoria filmului românesc de animaţie – 1920-2020”, scris de criticul Dana Duma.

02
/02
/21

Film O'Clock International Festival a apărut ca un parteneriat între țări care împărtășesc același fus orar și dragostea pentru cinema, ce își propune să fie mai mult decât un festival de film – o adevărată mișcare culturală ce folosește ca mijloace meridianul și fusul orar pentru a transforma Terra într-o citadelă cinematografică.

01
/02
/21

CARTEA DE CINEMA Proaspăt apărută la Editura Polirom, „Cinema în RSR. Conformism şi disidenţă în industria ceauşistă de film” este o provocatoare carte a istoricului Bogdan Jitea. O analiză a mecanismelor de control şi propagandă, dar şi a câtorva forme de rezistenţă în cinematografia din perioada lui Ceauşescu.

29
/01
/21

Cu o poveste inspirată din fapte reale și o distribuție excepțională, în care se regăsesc Olga Kurylenko, Lambert Wilson și Eduardo Noriega, Traducătorii/ Les traducteurs, un thriller franțuzesc plin de suspans și empatie, regizat de Régis Roinsard și distribuit de Independența Film, va avea premiera în câteva dintre cinematografele din România funcționale în această perioadă începând cu 5 februarie.

25
/01
/21

CARTE DE CINEMA Diversele evoluţii ale tehnologiei audiovizuale din ultimii ani au adus o formă inedită de comentariu despre cinema – eseul-video. Criticul Irina Trocan i-a dedicat o substanţială carte, „Audiovizualul în opoziţie” (2020), în care discută de asemenea şi cinema-ul eseu.

12
/01
/21

CRONICĂ DE FILM Lansat recent de HBO (care e şi unul dintre producători), cel mai nou film al regizorului Steven Soderbergh, „Let Them All Talk” (2020), vine într-un moment prost. Ce interes poate să stârnească acum povestea unei scriitoare în criză (Meryl Streep) care porneşte într-o călătorie transoceanică pe un vapor de lux alături de două prietene şi un nepot?

11
/01
/21

CRONICĂ DE FILM Premiat în competiţia Festivalului de la Veneţia pentru cea mai bună actriţă (Vanessa Kirby) şi lansat recent de Netflix, „Pieces of a Woman” (2020) este primul titlu în limba engleză al regizorului maghiar Kornél Mundruczó – un film demn de respect pentru forţa emoţională a câtorva momente, dar nu şi foarte rafinat.

07
/01
/21

CARTEA DE CINEMA Dialogul dintre literatură și cinema e vechi cât istoria filmului, însă nu a fost niciodată studiat pe cât ar fi meritat. O contribuție importantă la înțelegerea complexității acestei relații este volumul nou apărut „Adaptarea cinematografică a operelor literare”, de Anda Ionaș.

05
/01
/21

PREVIEW Deși sunt riscante previziunile pentru anul care tocmai a început, există totuși speranțe că situația va fi mai bună decât în 2020. Inclusiv în privința cinematografiei. Prin urmare, încercăm să anticipăm cele mai așteptate filme românești din 2021 – de la noi titluri de Radu Jude sau Daniel Sandu, la debuturi promițătoare.

Pagina 2 din 27812345...102030...Ultima »