Cel care nu se vede
https://www.ziarulmetropolis.ro/cel-care-nu-se-vede/

A intrat în cinematografe filmul „Utøya – 22 iulie”. Sunt puţine filme de cinema mai puternice, mai îngrozitoare şi mai necesare decât acesta.

Un articol de Andrei Crăciun|19 august 2018

Ce făceați pe 22 iulie 2011? Ar trebui să nu putem uita această dată.

Pe 22 iulie 2011, un norvegian dement de extremă dreaptă a declanșat un atac cu bombă în Oslo, apoi a mers pe insula Utøya, lângă Oslo, unde a măcelărit zeci de tineri (cea mai tânără victimă avea 14 ani!) care participau la o tabără de vară a Partidului Laburist. Teoria lui era că Partidul Laburist din Norvegia susține imigranții și prin asta islamizarea Europei. Criminalul a tras în copii nestingherit, ca la jocurile pe calculator.

Dementul a fost declarat sănătos mintal și are de ispășit doar douăzeci și unu de ani de închisoare (!). Găsesc acest verdict al justiției norvegiene scandalos.

El nu a fost omorât, omenirea care ucide în fiecare zi zeci, sute, poate mii de inocenți a găsit de cuviință să facă un gest pentru acest criminal de tineri și să-l țină într-o închisoare norvegiană (ați văzut cum arată o închisoare norvegiană? – s-ar putea să nu aveți așa frumos acasă). Atât a putut omenirea în ceea ce-l privește. Se consideră că prin asta dăm dovada nobleții noastre sufletești, nu a unei prostii fără de margini. Personal, consider că e ca și cum în loc de citostatice le-am oferi celulelor canceroase flori, dar nu despre asta e vorba. Fiecare are gândurile sale cu privire la criminalii în masă. Este – din fericire – o lume încă liberă.

Pe 22 iulie 2011, eram pe o insulă grecească, de unde se spune că se văd cele mai frumoase asfințituri din lume. Sărbătoream la o masă, spărgând pahare și chiuind ca Zorba. La miezul nopții urma să împlinesc douăzeci și opt de ani, o vârstă frumoasă, cum spun toate clișeele (și au dreptate să spună așa). Eram tânăr și îmi permiteam să nu urmăresc satul planetar în fiecare zi. Detașat de realitatea globală imediată, am aflat târziu și puțin despre Utøya.

Aflând, nu am scris niciun rând despre ce s-a întâmplat acolo. Unele forme de Apocalipsă îți iau toate cuvintele. Am rămas mut privind Marea Mediterană. Am avut conștiința unei tragedii adevărate și am tăcut îndelung.

Șapte ani mai târziu, tinerețea a trecut, unele cuvinte s-au întors din larg.

Am văzut la București filmul de cinema Utøya – 22 iulie, am plecat din cinematograf năuc și cu inima făcută ghem.

Este un film făcut cu o sensibilitate totală față de victimele atentatului. Să faci un film despre teroarea absolută (împușcăturile care se aud, dar nu ni se arată – sunt teribile) și să reușești să fii delicat și să te concentrezi pe solidaritate, pe dragoste, pe familie, pe speranță aceasta e o performanță cu totul remarcabilă a regizorului Erik Poppe.

Utøya – 22 iulie e un mare film de cinema – și ce bine ar fi fost de era ficțiune!

În filmul acesta, nici criminalul nu ni se arată la față. Nu îl vedem de aproape, camera nu îl caută niciodată.

Criminalul (care asculta Lux Aeterna în timpul măcelului) este cel care nu se vede. El este, într-o parabolă deloc voalată, moartea însăși.

În realitate, la proces, n-a prezentat nicio remușcare și a declarat că ar face totul din nou exact la fel.

Nu sunt semne că, în ultimii șapte ani, numărul demenților ca acela care nu se vede ar fi scăzut, ba dimpotrivă.

Utøya – 22 iulie este, de aceea, și un teribil avertisment.

Să luăm aminte, oameni.

Am văzut la București filmul de cinema Utøya – 22 iulie, am plecat din cinematograf năuc și cu inima făcută ghem.

12
/09
/19

Filmul „La Gomera”, al cincilea lungmetraj al regizorului Corneliu Porumboiu, propunerea României pentru o nominalizare la Oscar 2020, va rula de vineri, 13 septembrie, în 45 de orașe din țară, cu proiecții speciale la Timișoara, Cluj-Napoca, Iași și Constanța.

11
/09
/19

5 zile de filme, întâlniri cu publicul, ateliere culinare, povești, piñata, capoeira, samba si bossa-nova în cadrul singurului festival de film si cultură ibero-americană din țară! Festivalul Película a ajuns la cea de-a 4-a ediție și va avea loc în perioada 11-15 septembrie 2019 la Cinema Elvire Popesco, Institutul Cervantes, Cinema Muzeul Țăranului Român, J’ai Bistrot, Gastropub și Vino Wines&More.

10
/09
/19

CRONICĂ DE FILM Cu cel mai nou film al său, „Ivana cea Groaznică” (2019), tânăra regizoare sârbo-română Ivana Mladenović consfinţeşte, spectaculos, cea mai proaspătă schimbare din cinema-ul românesc al ultimilor ani. Este o direcţie caracterizată, formal, printr-un amestec inspirat de ficţiune şi documentar şi, tematic, printr-un intimism accentuat.

06
/09
/19

Invitată a celei de-a şaptea ediţii a Alba Iulia Music & Film Festival (30 august - 1 septembrie), eveniment organizat de TIFF, Maia Morgenstern a vorbit, la o întâlnire cu publicul, despre cinema, despre cum a ajuns actriţă, despre „Balanţa” şi Lucian Pintilie, despre generaţii şi despre seriale.

06
/09
/19

Un film care a redefinit și depășit barierele genului său, „IT” a devenit o parte integrantă a culturii unei generaţii şi totodată producţia horror cu cele mai mari încasări din toate timpurile. Continuarea fenomenului care în 2017 se bucura de aprecierea criticilor şi de un succes global de box office, în urma încasărilor sale spectaculoase de peste 700 de milioane de dolari la nivel mondial, din 6 septembrie ,,IT Capitolul 2” este gata să facă istorie din nou şi pe marile ecrane din România.

05
/09
/19

Pentru a atrage atenția asupra numărului tot mai mic de cinematografe în care pot fi proiectate filmele românești, Transilvania Film și-a propus să marcheze spațiile bucureștene care, până nu demult, atrăgeau zilnic sute de cinefili. ,,Aici ați fi putut vedea Monștri. din 27 septembrie’’ este mesajul adresat publicului, prin intermediu afișelor amplasate pe frontispiciile cinematografelor Corso și Studio.

05
/09
/19

Colaborator al Ziarului Metropolis, Mihai Cristea a fost din nou la Festivalul de la Veneţia, de unde a scris despre câteva titluri: de la filme americane dezamăgitoare ca ”Ad Astra”, de James Gray, sau ”The Laundromat”, de Steven Sorderbergh, şi până la filme ambiţioase ca „Ema”, de Pablo Larrain, şi „Martin Eden”, de Pietro Marcello.

04
/09
/19

Astăzi începe cea de-a cincea ediție a Bucharest International Dance Film Festival, găzduit de șase spații din Capitală. Urmează 5 zile de proiecții speciale, cine(dans)concert cu filme de arhivă, competiții de scurtmetraje și masterclass-uri cu invitați de renume.

03
/09
/19

PREVIEW. Au mai rămas doar câteva zile până la începerea unei noi ediții a singurului festival de film și cultură ibero-americană din București. Ce surprize ne rezervă Pelicula 2019?

Pagina 32 din 277« Prima...1020...3031323334...405060...Ultima »