Cel care nu se vede
https://www.ziarulmetropolis.ro/cel-care-nu-se-vede/

A intrat în cinematografe filmul „Utøya – 22 iulie”. Sunt puţine filme de cinema mai puternice, mai îngrozitoare şi mai necesare decât acesta.

Un articol de Andrei Crăciun|19 august 2018

Ce făceați pe 22 iulie 2011? Ar trebui să nu putem uita această dată.

Pe 22 iulie 2011, un norvegian dement de extremă dreaptă a declanșat un atac cu bombă în Oslo, apoi a mers pe insula Utøya, lângă Oslo, unde a măcelărit zeci de tineri (cea mai tânără victimă avea 14 ani!) care participau la o tabără de vară a Partidului Laburist. Teoria lui era că Partidul Laburist din Norvegia susține imigranții și prin asta islamizarea Europei. Criminalul a tras în copii nestingherit, ca la jocurile pe calculator.

Dementul a fost declarat sănătos mintal și are de ispășit doar douăzeci și unu de ani de închisoare (!). Găsesc acest verdict al justiției norvegiene scandalos.

El nu a fost omorât, omenirea care ucide în fiecare zi zeci, sute, poate mii de inocenți a găsit de cuviință să facă un gest pentru acest criminal de tineri și să-l țină într-o închisoare norvegiană (ați văzut cum arată o închisoare norvegiană? – s-ar putea să nu aveți așa frumos acasă). Atât a putut omenirea în ceea ce-l privește. Se consideră că prin asta dăm dovada nobleții noastre sufletești, nu a unei prostii fără de margini. Personal, consider că e ca și cum în loc de citostatice le-am oferi celulelor canceroase flori, dar nu despre asta e vorba. Fiecare are gândurile sale cu privire la criminalii în masă. Este – din fericire – o lume încă liberă.

Pe 22 iulie 2011, eram pe o insulă grecească, de unde se spune că se văd cele mai frumoase asfințituri din lume. Sărbătoream la o masă, spărgând pahare și chiuind ca Zorba. La miezul nopții urma să împlinesc douăzeci și opt de ani, o vârstă frumoasă, cum spun toate clișeele (și au dreptate să spună așa). Eram tânăr și îmi permiteam să nu urmăresc satul planetar în fiecare zi. Detașat de realitatea globală imediată, am aflat târziu și puțin despre Utøya.

Aflând, nu am scris niciun rând despre ce s-a întâmplat acolo. Unele forme de Apocalipsă îți iau toate cuvintele. Am rămas mut privind Marea Mediterană. Am avut conștiința unei tragedii adevărate și am tăcut îndelung.

Șapte ani mai târziu, tinerețea a trecut, unele cuvinte s-au întors din larg.

Am văzut la București filmul de cinema Utøya – 22 iulie, am plecat din cinematograf năuc și cu inima făcută ghem.

Este un film făcut cu o sensibilitate totală față de victimele atentatului. Să faci un film despre teroarea absolută (împușcăturile care se aud, dar nu ni se arată – sunt teribile) și să reușești să fii delicat și să te concentrezi pe solidaritate, pe dragoste, pe familie, pe speranță aceasta e o performanță cu totul remarcabilă a regizorului Erik Poppe.

Utøya – 22 iulie e un mare film de cinema – și ce bine ar fi fost de era ficțiune!

În filmul acesta, nici criminalul nu ni se arată la față. Nu îl vedem de aproape, camera nu îl caută niciodată.

Criminalul (care asculta Lux Aeterna în timpul măcelului) este cel care nu se vede. El este, într-o parabolă deloc voalată, moartea însăși.

În realitate, la proces, n-a prezentat nicio remușcare și a declarat că ar face totul din nou exact la fel.

Nu sunt semne că, în ultimii șapte ani, numărul demenților ca acela care nu se vede ar fi scăzut, ba dimpotrivă.

Utøya – 22 iulie este, de aceea, și un teribil avertisment.

Să luăm aminte, oameni.

Am văzut la București filmul de cinema Utøya – 22 iulie, am plecat din cinematograf năuc și cu inima făcută ghem.

12
/10
/21

Seria de proiecții „Cinema sub clar de lună” se încheie în weekend-ul 14-17 octombrie cu patru povești surprinzătoare care au făcut turul marilor festivalurilor în ultimul an: emoționantul Petit Maman, care a concurat pentru Ursul de Aur la Berlin, Patrick, o aventură existențială într-o tabără de nudiști, Persian Lessons, istoria plină de suspans a unui prizonier care trebuie să-și dovedească identitatea, și Falling, filmul regizat de celebrul actor Viggo Mortensen.

12
/10
/21

Ediţia din 2021 a Zilelor Filmului Românesc la Chişinău, care s-a desfăşurat între 7 şi 10 octombrie, a avut un program mai bogat ca oricând. Invitatul special a fost actorul Ion Sapdaru, originar din Republica Moldova.

11
/10
/21

Călătoria documentarelor KineDok prin țară va continua și în lunile ce urmează, oferind publicului din diferite orașe acces la câteva dintre cele mai captivante filme realizate în ultimii ani, ce vor fi însoțite de dezbateri cu specialiști din domeniile prezentate.

06
/10
/21

HBO Max a anunțat lansarea serviciului de streaming în 27 de teritorii în prima fază a extinderii în Europa. În completarea celor 20 de teritorii deja confirmate, urmează a fi live în alte șapte țări în 2022 - Olanda, Turcia, Grecia, Islanda, Estonia, Letonia și Lituania.

04
/10
/21

Până la 14 octombrie, în cadrul Cineclubului One World Romania, pot fi vizionate gratuit pe site-ul Sahia Vintage câteva din filmele documentare, aflate la granița dintre funcția utilitară și vena experimentală, ale lui Mircea Săucan, dar și ale lui Radu Gabrea, Tudor Eliad sau Sergiu Nicolaescu.

01
/10
/21

BFFF 2021 a inclus o secţiune competiţională internaţională, la care s-au înscris peste 100 de scurtmetraje de modă, oferind patru premii. Câștigătorii au fost selectați de un juriu format din profesioniști din film, advertising și modă de pe scena locală și cea internaţională: Grigor Devejiev - Creative Director Jam Project, Marley Hansen - curator Nowness, Marcin Kempski - fotograf de modă londonez, Sandra Bold - Global Creative Director Publicis și Ina Borcea - fashion editor Harpers Bazaar.

30
/09
/21

Spectacolul continuă, acțiunea escaladează și toată sala vibrează pentru cel mai așteptat film din ultima perioadă, super producția 'Nu e vreme de murit' ajunge în avanpremieră pe marile ecrane din 30 septembrie la Cineplexx Băneasa, Titan, Sibiu, Satu-Mare și Târgu-Mureș.

29
/09
/21

CRONICĂ DE FILM Pentru un film de debut al unui regizor de teatru care nu a mai făcut până acum cinema, „Câmp de maci” (2020), de Eugen Jebeleanu, are o rigoare estetică neaşteptată, dar şi o lipsă de încrâncenare demnă de salutat.