„Cel mai frumos roman din lume”, după Larry Tremblay la Unteatru
https://www.ziarulmetropolis.ro/cel-mai-frumos-roman-din-lume-dupa-larry-tremblay-la-unteatru/

Spectacolul ”Cel mai frumos roman din lume” după Larry Tremblay, în regia Alexandrei Penciuc, se joacă duminică, 21 iunie, la Unteatru. Spectatorii sunt invitaţi într-o lume fascinantă, aflată la limita dintre real şi imaginar, în care regulile sunt dictate de puterea creaţiei.

Un articol de Liliana Matei|17 iunie 2015

Distribuția este formată din Nicoleta Lefter și Ionuț Grama.

”Cel mai frumos roman din lume” după Larry Tremblay este povestea a două personaje unite într-un joc al creației, în care realul și imaginarul alternează, coexistă și se contopesc.

Sub aparența unei ședinte de terapie în care o mică scriitoare aflată în pană de inspirație (Nicoleta Lefter) este analizată de un psihiatru excentric (Ionuț Grama), cei doi dezvăluie noi planuri ale realității, care se împletesc, se dezvoltă și se destramă, pe rând, ca straturile unei cepe, în căutarea esenței – adevărul pur. Scenografia este semnată de Tudor Prodan. Regizorul Alexandra Penciuc propune o perspectivă inedită asupra relațiilor interumane și a subconștientului, într-o poveste de dragoste întunecată și emoționantă despre identitate și alteritate, maturizare și sexualitate – și, mai ales, despre puterea, nevoia și dreptul de a crea.

INFO

Teatrul Unteatru (Str. Ilfov nr. 1, Sector 5, București)

Durata: 1h30

Spectacol prezentat la Festivalul Internațional de Teatru de la Sibiu (2014), Festivalul Național de Teatru Independent (București, 2014), Festivalul ContemporanIS (Iași, 2014) și Maratonul Teatrului Independent (București, 2013)

Contact, rezervări: www.unteatru.ro / [email protected] / 0721268516

Foto: Adi Bulboacă

27
/02
/24

SkyShowtime a confirmat astăzi că Ted va fi disponibil pentru vizionare în toate piețele în care serviciul este disponibil, începând din 22 februarie. Primele patru episoade vor fi disponibile pentru vizionare în exclusivitate pe SkyShowtime din 22 februarie, urmând ca celelalte episoade să fie disponibile din 11 aprilie.

27
/02
/24

Turneul SoNoRo Conac ajunge în 2024 la ediția a XII-a, intitulată „L’heure bleue” – un titlu inspirat de acel interval de timp în care finalul de zi se pregătește să facă loc înserării, apoi nopții. „Ora albastră” va fi – din perspectiva SoNoRo – un spațiu de visare și un răstimp în care muzica se materializează, trece dincolo de contururi și prinde viață în mod desăvârșit, în unele dintre cele mai frumoase edificii din țara noastră.

27
/02
/24

Între 6 și 7 aprilie va avea loc Digital Nomad Summit, conferința dedicată celor care vor să lucreze și să trăiască oriunde în lume. Timp de două zile, 12 speakeri locali și internaționali vor oferi inspirație, povești și instrumente valabile pentru cei care vor să-și schimbe locuința și să lucreze din Asia sau Europa.

23
/02
/24

Regizorul francez Nicolas Philibert, unul dintre marile nume ale filmului documentar la nivel internațional, semnează regia filmului Pe Adamant (Sur l’Adamant). Filmul a avut premiera la Festivalul Internațional de Film de la Berlin în 2023, unde a câștigat Marele Premiu, Ursul de Aur.

22
/02
/24

„Invit tinerii să vadă ceva rar, deosebit - prima expoziție organizată în România despre imaginea samuraiului văzută de cei mai importanți artiști japonezi din perioadele Edo și Meiji”, a spus avocatul George Șerban, colecționar de stampe japoneze, la vernisajul expoziției „Samurai. Legendele Japoniei”, care a avut loc pe 21 februarie, la Muzeul Brukenthal din Sibiu, cu sprijinul JTI.