Cel mai neașteptat film al toamnei, AREST în regia lui Andrei Cohn, de vineri în cinematografe!
https://www.ziarulmetropolis.ro/cel-mai-neasteptat-film-al-toamnei-arest-in-regia-lui-andrei-cohn-de-vineri-in-cinematografe/

„Comunismul a avut determinarea de a trece cu buldozerul peste tot ce a considerat că nu-i este prieten, iar noi nu am făcut acelaşi lucru cu comunismul.” – Andrei Cohn. Produs de Mandragora şi distribuit în România de Iadasarecasa, AREST, cel de-al doilea lungmetraj semnat de Andrei Cohn, vine în premieră în cinematografe vinerea aceasta.

Un articol de Petre Ivan|17 septembrie 2019

Filmul a avut deja câteva proiecții speciale în prezența echipei, printre cei care au văzut filmul înainte de premiera în cinematografe aflându-se și o parte dintre deținuții Penitenciarului București-Rahova care au avut ocazia să discute la final cu Andrei Cohn și Iulian Postelnicu.

Seria proiecțiilor speciale continuă, AREST va putea fi văzut în următoarele zile la: Penitenciarul București-Jilava, Cinema Victoria din Cluj, Cinema Elvire Popesco din București în cadrul Nopții Albe a Filmului Românesc, la Sibiu în cadrul programului ESTE filmul de miercuri, pe terasa Promenada Mall din București în cadrul Festivalului Filmelor Românești, la Iași și la Cinema Muzeul Țăranului Român. Toate proiecțiile vor avea loc în prezența regizorului și a actorilor.arest

„Comunismul a avut determinarea de a trece cu buldozerul peste tot ce a considerat că nu-i este prieten, iar noi nu am făcut același lucru cu comunismul.” – Andrei Cohn

În august 1983, arhitectul Dinu Neagu este, împreună cu soția și cei doi copii, pe o plajă de nudiști din apropierea unei zone industriale. Dintr-o mașină coboară doi securiști, care îl iau la București pentru o declarație despre care nu-i oferă prea multe detalii. Filmul continuă în arestul miliției, unde Neagu este închis în aceeași cameră cu Vali, deținut de drept comun, folosit ca torționar de către securitate în schimbul unor favoruri. Lucrurile capătă o întorsătură din ce în ce mai absurdă de la o zi la alta.

„Politrucii, securiștii și torționarii nu au înfundat pușcăria, au condus România în ultimii 30 de ani, au devenit antreprenori de succes și-ți dau flash-uri pe autostradă din limuzine negre, asemănătoare cu Volgile de aceeași culoare de altădată. Nu sper ca cinemaul să ne rezolve toate problemele, dar în condițiile astea nu cred că subiectul este epuizat” mărturisește Andrei Cohn.

Filmul îi are în distribuție pe Alexandru Papadopol și Iulian Postelnicu, alături de András Hatházi, Liviu Pintilieasa, Sorin Cociș și Marian Alexoaia. Scenariul este semnat de Andrei Cohn și Alexandru Negoescu iar dialogurile sunt scrise de Andrei Cohn, imaginea de Andrei Butică iar producătorul filmului este Anca Puiu – Mandragora. Distribuit în România de Iadasarecasa AREST are premiera pe 20 septembrie în cinematografele din București, Botoșani, Brașov, Cluj, Craiova, Pitești, Sibiu și Timișoara urmând să ajungă și în alte orașe în săptămânile următoare.

trailer:

https://www.youtube.com/watch?v=k0h4t3L0ZZg&feature=youtu.be

AREST, cel de-al doilea lungmetraj al regizorului Andrei Cohn, cunoscut deja publicului pentru Acasă la tata, lansat în 2015, a avut premiera internațională în cadrul celei de-a 54-a ediții a Festivalului Internațional de Film de la Karlovy Vary – East of the West Competition și a fost distins la ediția de anul acesta a Festivalului Internațional de Film Transilvania cu Premiul Zilelor Filmului Românesc pentru secțiunea Lungmetraj.

Mai multe informații, pe https://www.facebook.com/ArestFilmul

Un film finanțat de: Centrul Național al Cinematografiei, TVR

Parteneri
: Dacin Sara, Chainsaw, Publicis, Me, Group M, Spoon, Havas, Petrom, Vodafone, Aqua Carpatica, Groupama Asigurări, Sloop, Piticool Art, Cosmopolis, Avis, BCR, Albalact, Jacobs, Promenada Mall

Foto: AREST  – facebook

10
/07
/23

Un cineconcert, cel puţin 30 de filme, întâlniri cu peste 20 de invitaţi din ţară şi străinătate, dezbateri, ateliere, o expoziţie aniversară şi o lansare de carte fac parte din programul ediţiei a zecea a Festivalului Ceau, Cinema!, care va avea loc între 12 şi 16 iulie la Timişoara, Capitală Europeană a Culturii.

05
/07
/23

Cea de-a XX-a ediție a Festivalului Internațional de Film Independent ANONIMUL va avea loc în perioada 14-20 august 2023, la Sfântu Gheorghe (Delta Dunării). Și anul acesta, programul festivalului cuprinde două competiții de scurtmetraje, românești și internaționale, și proiecții de film de lungmetraj însoțite de întâlniri și dialoguri între cineaști și public. 

05
/07
/23

Între 22 și 29 iulie, la 2 Mai se desfășoară a treia ediție a Festivalului de Teatru și Film „Șerban Ionescu”. De la concerte și proiecții de film în aer liber și până la spectacole de teatru, expoziții, dialoguri cu artiști și show-uri de stand-up și improvizație, programul din 2023 cuprinde peste 50 de evenimente culturale cu intrare gratuită.

25
/06
/23

Luna iulie aduce în cinematografele din România trei filme de festival care merită atenţie: "În bătaia focului", al germanului Christian Petzold, "Mi-e silă de mine", al norvegianului Kristoffer Borgli, şi "Falcon Lake", al canadienei Charlotte Le Bon.

23
/06
/23

KINOdiseea, cel mai mare festival internațional de film pentru publicul tânăr (copii și adolescenți) din Europa de Sud-Est revine cu o nouă ediţie ALTFEL, între 23 și 25 iunie, la Prăjitoria Buimac din București și Cinema Unirea din Botoșani

21
/06
/23

A zecea ediţie a Festivalului Ceau, Cinema! de la Timişoara va celebra cinematografia norvegiană printr-un focus organizat în parteneriat cu Festivalul Internaţional de Film de la Bergen (BIFF). Secţiunea va cuprinde un cineconcert cu o capodoperă a cinematografiei mute, o serie de filme recente şi clasice, precum şi întâlniri cu cineaşti şi experţi norvegieni.