Cel mai nou film al lui Ceylan, „Sub umbra părului sălbatic”, în cinematografe din 8 martie
https://www.ziarulmetropolis.ro/cel-mai-nou-film-al-lui-ceylan-sub-umbra-parului-salbatic-in-cinematografe-din-8-martie/

Suflul primăverii aduce în cinematografe unul dintre cele mai sensibile filme ale anului 2018, Sub umbra părului sălbatic, în regia lui Nuri Bilge Ceylan, care urmează calea anevoioasă a unui tanăr scriitor întors acasă pentru a face faţă unor adevăruri dulci-amărui. Filmul se lansează pe 8 martie în cinematografe, în Bucureşti şi în alte 17 oraşe din ţară.

Un articol de Petre Ivan|6 martie 2019

Ceylan a primit o educație formală de natură tehnică – a studiat Inginerie Electrică la Universitatea Tehnică din Istanbul, lucru care a contribuit extrem de mult la rolurile pe care le îndeplinea pe platoul de filmare, implicându-se astfel în imaginea, sunetul și montajul filmelor sale.

Sub umbra părului sălbatic este montat integral de regizor pe parcursul unui an. Filmul a fost prezentat în competiție la Cannes anul trecut și s-a văzut pentru prima dată în România la Les Films de Cannes a Bucarest, 2018.

Deși foarte rar răspunde întrebărilor presei, Nuri Bilge Ceylan a afirmat într-un interviu luat pe croazetă că inspirația filmului a venit din întâlnirea întâmplătoare cu unul dintre profesorii satului în care a copilărit și cu fiul acestuia. Scriitor de profesie, Akin Aksu, după care este inspirată povestea lui Sinan, a scris scenariului filmului împreună cu Ceylan și are și un rol, interpretându-l pe unul dintre cei doi imami.

„Filmul este povestea unui tânăr care se simte oarecum rușinat de faptul că este unic într-un fel în care este incapabil să recunoască. Simte că viața lui se îndreaptă într-o direcție pe care nu și-o dorește și nu se poate convinge să o accepte. Am vrut să arăt un mozaic vast de personaje și să le portretizez pe fiecare într-un fel real și riguros. Există o vorbă: ‘orice lucru pe care-l ascunde un tată, va apărea mai târziu la fiul lui.’ Fie că vrem sau nu, nu putem să nu moștenim anumite trăsături de la părinții noștri, cum ar fi câteva dintre slăbiciunile lor, obiceiurile și o multitudine de alte lucruri. Partea pe care un fiu nu o va putea îndepărta niciodată din viața sa este aceea a unei sorți pe care tatăl a experimentat-o prin numeroase evenimente dureroase”, spune regizorul despre filmul său.

Sub umbra părului sălbatic este „despre toate trepidațiile pe care le are de înfruntat un scriitor aspirant, dar și despre relația unui tânăr cu tatăl său” scrie revista Forbes. Pasionat de literatură, Sinan și-a dorit dintotdeauna să fie scriitor. Întors în satul său natal din Anatolia, își adună toată energia ca să strângă banii necesari pentru a fi publicat, dar datoriile tatălui său, făcute la pariuri, îl ajung din urmă.

Regizorul turc Nuri Bilge Ceylan a obținut recunoașterea internațională în 2003 cu filmul Uzak, care a fost recompensat la Cannes cu Premiile Palme d’Or și Cel mai bun actor. Uzak are în palmares 47 de premii, dintre care 23 internaționale, fapt care îl plasează în istoria cinemaului turcesc drept cel mai premiat film. Următoarele sale filme au fost toate premiate la Cannes: Climates (FIPRESCI, 2006), Three Monkeys (Cea mai bună regie, 2008), Once upon a time in Anatolia (Grand Prix, 2011) și Winter Sleep (Palme d’Or, FIPRESCI, 2014). Iar dacă despre Winter Sleep, critica a scris elogios la adresa stilului său cehovian, cu Sub umbra părului sălbatic, The Guardian îi recunoaște „un stil propriu inconfundabil: Ceylanian, nu Cehovian!”.

Filmul Sub umbra părului sălbatic este distribuit în România de Voodoo Films.

Filmul se lansează pe 8 martie.

Foto: Sub umbra părului sălbatic – facebook

08
/11
/14

Ben Cross şi Dragoş Bucur fac din comedia Alt Love Building un film de 5 Oscaruri, CV-ul cumulat al celor doi actori însumând nu mai puţin de patru statuete şi o nominalizare, distincţii dobândite de filmele ,,Chariots of Fire” şi ,,The Way Back”.

07
/11
/14

CRONICĂ DE FILM Noul film al rusului Andrei Zviaghințev, „Leviathan”, este o alegorie despre puterea discreționară și impunisabilă, ale cărei victime, oamenii simpli, par a-și avea propria vină pentru lumea decăzută și damnată în care trăiesc.

07
/11
/14

La cererea publicului, șase filme din programul Les Films de Cannes à Bucarest vor avea parte de proiecții suplimentare la Cinema Elvira Popescu, între 13 și 16 noiembrie. Spectatorii vor putea viziona filmele: Winter Sleep, Leviathan, The Tribe, Maidan, Bridges of Sarajevo și La Jaula de Oro.

06
/11
/14

Câștigătorul Ursului de Argint pentru cel mai bun scenariu și al Premiului Juriului Ecumenic de la Berlinale 2014, “Patimile Mariei” se lansează vineri, 7 noiembrie, în cinematografele din București și alte 16 orașe.

05
/11
/14

În competiția de lungmetraj internațional a celei de-a șasea ediții a KINOdiseea - Festivalul Internațional de Film pentru Copii și Familie, care va avea loc între 14 și 19 noiembrie, în București, au fost selecționate 12 filme și animații, care vor putea fi urmărite în exclusivitate la Cinema Studio, Cinemateca Eforie și Cinema Pro.

04
/11
/14

Satiră cinematografică la adresa lumii showbiz de la Hollywood, Maps to the Stars a fost considerat de presă drept cel mai bun film al regizorului din ultimii zece ani. De săptămâna trecută rulează în toate cinematografele din România, distribuit de Independenţa Film.

03
/11
/14

Mii de spectatori au umplut sălile Studio, Patria și Elvira Popescu, la cel mai așteptat eveniment cinematografic al toamnei: Les Films de Cannes à Bucarest. Între 24 și 30 octombrie, peste 14.000 de spectatori au luat parte la proiecții și dezbateri, un număr record pentru istoria de doar cinci ediții a festivalului

02
/11
/14

INTERVIU Adolf Hitler și Joseph Goebbels erau fani ai filmului de animație, ai lui Walt Disney și ai lui Mickey Mouse, afirmă, într-un interviu pentru Ziarul Metropolis, Ulrich Wegenast, director artistic şi programator al Festivalului de Film de Animaţie de la Stuttgart și invitat special al celei de-a patra ediții a Anim’est Chișinău.