Cel mai scandalos film proiectat vreodată la Sundance, la Club Control. American IFF
https://www.ziarulmetropolis.ro/cel-mai-scandalos-film-proiectat-vreodata-la-sundance-la-club-control-american-iff/

American Independent Film Festival propune anul acesta proiecţii şi evenimente şi în afara sălilor de cinematograf. Pe lângă filmele de la Cinema PRO şi Cinema Muzeul Țăranului, duminică, 29 aprilie, de la 20:30, în clubul Control, va rula „Kuso”, film prezentat în premieră mondială la Sundance, în 2017.

Un articol de Petre Ivan|24 aprilie 2018

Catalogat drept cel mai mare “splat” de la Sundance 2017, descris de Pitchfork „cel mai groaznic film de body-horror realizat vreodată”, o „fantezie scatologică” de Variety și „transgresivă” de Playlist, KUSO este într-adevar unul dintre cele mai ciudate și impresionante filme de debut.

Într-un Los Angeles post-apocaliptic, lovit de un cutremur devastator, Steven Ellison (Flying Lotus) reunește patru povești ale unor oameni încadrați la extrema excentricității: un cuplu care își explorează dorințele și fanteziile conjugale, escapadele zilnice în pădure ale unui student care se împrietenește cu o creatură extraterestră, misterioasă, un Hip Hop MC care trăiește cu doi extratereștri și descoperă că este însărcinată și astfel se duce la o clinică condusă de George Clinton (Parliament Funkadelic) pentru a rezolva problema, respectiv o femeie îngropată în subteran care își caută copilul.

Singular în viziune, psihedelic în execuție și demonstrând o inteligență subversivă, KUSO este o experiență de neratat.

 

Astfel, Troma Studios și frații Kuchar au realizat un film care pare inspirat din Hieronymous Bosch, un melanj de live-action cu animații CGI, colaje dadaiste, în care secreții corporale, deviații psihologice sau sexuale se îmbină cu o viziune cinematografică suprarealistă, abstractă și singulară.American IFF

Flying Lotus este strănepotul lui Alice și John Coltrane, artist remarcat prin albumele sale lansate la label-ul Warp Records (Los Angeles 2008, Cosmogramma 2010, You’re Dead 2014). Acesta a contribuit la coloana sonoră a scurtmetrajului Blade Runner Blackout 2022 (o extensie a filmului lui Denis Villeneuve). În film apare și legendarul musician George Clinton de la Parliament Funkadelic.

Filmul a avut premiera la Sundance Film Festival, unde a stârnit controverse, mulți oameni din sală nerezisntând până la final (Verge Magazine l-a descris ca fiind “cel mai scandalos film făcut vreodată”).

Proiecția va fi introdusă de Andrei Tănăsescu, critic de film și selector AmericanIFF. Intrarea este liberă, în limita locurilor disponibile.

American Independent Film Festival are loc în perioada 27 aprilie – 3 mai, la Cinema Pro din București și la sala Studio Horia Bernea a Muzeului Țăranului Român. Anul acesta va avea loc și o primă ediție regională la Arad, între 27 și 29 aprilie.

Programul proiecțiilor și noutăți despre filmele și evenimentele din festival vor fi actualizate pe siteul filmedefestival.ro, pe pagina de Facebook American Independent Film Festival și Instagram (@AmericanIndependentFilmFest).

Bilete și revzervări la proiecțiile gratuite sunt disponibile pe Eventbook.ro și în rețeaua Eventbook.

Foto: American IFF, KUSO – www.facebook.com/AmericanIFF/

27
/07
/23

A 80-a ediţie a prestigiosului Festival de Film de la Veneţia se anunţă una promiţătoare, cel puţin pe hârtie: nume mari al cinematografiei mondiale concurează pentru Leul de Aur, iar secţiunile necompetiţionale includ la rândul lor cineaşti celebri.

27
/07
/23

August Film este o companie nouă de distribuție a cărei misiune este să aducă publicului din România filme care spun povești personale, filme care au curajul să vorbească despre subiecte incomode, păstrându-și în același timp abordarea umană, plină de emoții autentice, cu care te poți identifica ușor, filme care inspiră - pe scurt, filme pe care cineva le-ar recomanda oamenilor pe care-i iubește.

27
/07
/23

Festivalul Internațional de Film Independent ANONIMUL va fi deschis anul acesta de cel mai nou film al câștigătorului primului trofeu al său. În 2004, la prima ediție, filmul câștigător al competiției de lungmetraj era „Buongiorno, note” în regia lui Marco Bellocchio care revine pe marele ecran de la Sfântu Gheorghe, după douăzeci de ani, cu „Kidnapped” – povestea unui tânăr evreu răpit și convertit la catolicism în 1858.

25
/07
/23

De azi și până duminică, pe 30 iulie, poposește în Parcul Tăbăcăriei din Constanța, lângă Țara Piticilor, caravana Filme în aer liber și aduce publicului constănțean 6 proiecții în aer liber ale unor filme de Oscar, dar și spectacole de magie, percuție și pantomimă la care intrarea este liberă. Mai multe detalii se găsesc pe Facebook și pe https://filminaerliber.ro/.

25
/07
/23

Pe 19 iulie, sute de vedete din România au fost prezente la avanpremiera de gală a filmului Barbie distribuit la nivel național de Vertical Entertainment, producție care a pictat întreaga lume în roz. Evenimentul a avut loc la Cineplexx din Băneasa Shopping City și a adus o mică parte din Lumea Barbie, spre încântarea celor prezenți.

21
/07
/23

Creatrix Fama, organizatorul temerarului Film O’Clock International Festival desfășurat simultan în șapte țări aflate pe meridianul de 25 grade longitudine estică, anunță cu bucurie deschiderea înscrierilor pentru programul de mentorat "Her Story, Her Future". Acest program are ca scop sprijinirea și încurajarea femeilor din industria filmului, oferindu-le oportunitatea de a-și dezvolta abilitățile personale și profesionale într-un mediu sigur și susținător.

19
/07
/23

Festivalul Cinemascop vine agale cu a șasea ediție! Sunteți așteptați din nou în grădina de vară din Eforie Sud, între 1-6 august, cu filme, ateliere de creație pentru copii, dar și surprize, cum ar fi o petrecere silent disco. Ca de obicei, intrarea este liberă, iar grădina se deschide zilnic la ora 18:00.

19
/07
/23

Festivalul Ceau, Cinema! a sărbătorit zece ani alături de public şi invitaţi. Un cineconcert, cel puţin 30 de filme, întâlniri cu peste 20 de cineaşti din ţară şi străinătate, dezbateri, ateliere, o expoziţie aniversară şi o lansare de carte au făcut parte din programul ediţiei aniversare, care a avut loc între 12 şi 16 iulie la Timişoara.