Cel mai spectaculos show de artificii, în Piaţa Constituţiei
https://www.ziarulmetropolis.ro/cel-mai-spectaculos-show-de-artificii-in-piata-constitutiei/

De Revelion, bucureştenii vor fi ademeniţi în Piaţa Constituţiei de peste 130 de artişti, între care Mandinga, Connect-R, Vunk, Loredana şi Smiley. Aceştia vor evolua pe o scenă de 280 de metri pătraţi şi vor fi întâmpinaţi de cel mai spectaculos show de artificii din România.

Un articol de Petre Ivan|28 Decembrie 2013

De Revelion, bucureştenii vor fi ademeniţi în Piaţa Constituţiei de peste 130 de artişti, între care Mandinga, Connect-R, Vunk, Loredana şi Smiley. Aceştia vor evolua pe o scenă de 280 de metri pătraţi şi vor fi întâmpinaţi de cel mai spectaculos show de artificii din România.

Primăria Municipiului Bucureşti, prin intermediul ArCuB, organizează în noaptea trecerii dintre ani “un spectacol incendiar” în Piaţa Constituţiei.

Timp de 10 zile, Capitala a fost traversată de 20 tiruri încărcate cu echipament tehnic necesare bunei desfăşurări a evenimentului.

Astfel, peste 130 de artişti vor evolua pe o scenă de dimensiuni impresionante – 280 de metri pătraţi, unde 80 de tehnicieni au amplasat 200 de lumini inteligente, 250 de metri pătraţi de ecrane cu led, 600.000 waţi de lumini şi 250.000 waţi de sunet şi 70 de kilometri de cabluri.

Tot în Piaţa Constituţiei, locuitorii Capitalei vor putea să se bucure “de cel mai spectaculos show de artificii din România”.

Pentru realizarea spectacolului vor fi folosite peste 20 de tone de materiale pirotehnice care au fost special importate pentru acest eveniment din Italia, Spania, Germania, Marea Britanie şi China.

Programul de 15 minute va fi lansat printr-un sistem performant, de ultimă generaţie – wireless, din 27 locaţii din curtea Palatului Parlamentului, desfăşurate pe o distanţă de peste 500 de metri.

În Piaţa Constituţiei, Revelionul începe pe 31 decembrie, de la ora 20.00, iar accesul la eveniment este gratuit

Seara va fi deschisă de trupa de percuţionişti Barbarossa, care vor prezenta în premieră un spectacol plin de suspans, ce îmbină dansul şi jongleriile cu torţe aprinse.

De asemenea, atmosfera din noaptea de Revelion se va încinge prin concertul susţinut de Mandinga. Până spre miezul nopţii, publicul din Piaţa Constituţiei va putea urmări recitaluri live ale unor vedete precum: Delia, Puya, Connect-R, Vunk, Loredana şi Voltaj.

Cel mai spectaculos show de artificii

Către miezul nopţii, What’s Up feat. DeMoga Music, împreună cu noile nume ale muzicii autohtone – Shift, Adda, Liviu Teodorescu, Sorana, Ciprenko, Lally -, vor crea un moment unic, fiind acompaniaţi de un număr impresionant de percuţionişti, pe acordurile melodiei “La mulţi ani”, notează Mediafax.

După numărătoarea inversă, bucureştenii vor păşi în noul an într-o atmosferă efervescentă, amfitronii serii fiind Smiley&Friends (CRBL, Alex Velea şi Andreea Bănică).

Foto cu Cel mai spectaculos show de artificii, Mandinga – Arcub.ro, Mandinga.ro

26
/06
/19

Bucharest Jazz Festival revine între 1 și 7 iulie la București cu șapte zile de festival, concerte live în Piața „George Enescu”, evenimente conexe la ARCUB și un nou concurs de jazz. Festivalul este organizat de Primăria Capitalei prin ARCUB și aduce pe scena locală de jazz nume importante și interpreți ai tinerei generații din Statele Unite și Europa.

25
/06
/19

Cele mai originale și captivante documentare de mediu din selecția Pelicam - Festivalul Internațional de Film despre Mediu și Oameni au fost premiate pe scena Teatrului Jean Bart din Tulcea. Anote’s Ark / Arca lui Anote (Canada, 2018), în regia lui Matthieu Rytz, a fost desemnat marele câștigător al celei de-a 8-a ediții Pelicam și a primit Trofeul Pelicam.

25
/06
/19

Se împlinesc astăzi 10 ani de la moartea lui Michael Jackson (29 august 1958 – 25 iunie 2009). Supranumit "regele muzicii pop", artistul s-a stins din viață la vârsta de 50. În pofida scandalurilor sexuale în care i-a fost implicat numele, popularitatea lui Michael Jackson a rămas aceeași și la un deceniu de la dispariția sa,  experţii fiind de părere că moştenirea sa muzicală va dăinui.

18
/06
/19

După TIFF 2019, continuăm experiența de festival atât on-line pe TIFF Unlimited, platforma de streaming a Festivalului Internațional de Film Transilvania, accesibilă pe unlimited.tiff.ro, cât și off-line, în cadrul evenimentului TIFF Unlimited - filme și muzică sub clar de lună, care va avea loc în week-end-ul 21 - 23 iunie la Verde Stop Arena din București.

18
/06
/19

LP, vedeta rock arhetipală cu un stil inconfundabil, care s-a făcut cunoscută pretutindeni cu hitul“Lost On You“, va reveni pentru a treia oară în București, pe 24 iunie, la Arenele Romane, cu un turneu ce promovează cel de-al cincilea album al său, Heart to Mouth. Concertul este organizat de Events. Delia Rus va cânta în deschiderea concertului

Page 8 of 140« First...678910...203040...Last »