Cele mai așteptate filme românești din 2019
https://www.ziarulmetropolis.ro/cele-mai-asteptate-filme-romanesti-din-2019/

PREVIEW Anul 2019 se anunţă promiţător pentru cinematografia română. Cele mai aşteptate sunt noile filme realizate de Cristi Puiu şi Corneliu Porumboiu, cu o potenţială premieră la Cannes. Tot în acest an va ieşi în săli şi „Nu mă atinge-mă”, controversatul debut al Adinei Pintilie.

Un articol de Ionuţ Mareş|6 ianuarie 2019

Este indiscutabil că cele mai așteptate filme românești din 2019 sunt noile lungmetraje de ficțiune realizate de Cristi Puiu și Corneliu Porumboiu.

După „Sieranevada” (2016), Cristi Puiu revine cu filmul „La conac”.

Conform declarațiilor cineastului dintr-un interviu pentru All about Romanian Cinema (AaRC), „La conac“ a fost filmat lângă Sighișoara, la Mălâncrav.

Este vorba de un film de epocă, a cărui acțiune se petrece în anul 1900, iar peste 90% este vorbit în franceză, „apoi maghiară ici-colo, rusă, germană”. O adaptare după cartea „Povestire despre Antichrist” a lui Vladimir Soloviov.

Cristi Puiu a fost cu toate lungmetrajele sale la Cannes, iar cu „Sieranevada” a ajuns în premieră în competiția principală. Așa că este foarte probabil ca și „La conac” să se regăsească pe Croazetă, însă selecția nu este niciodată o certitudine pentru nici unul dintre autorii favoriți ai Cannes-ului.

Tot la Cannes este de așteptat să aibă premiera mondială și cel mai nou film al lui Corneliu Porumboiu, „Gomera” sau „The Passenger”. Ar putea fi momentul în care regizorul va face pasul în competiția principală, după trei selecții în alte secțiuni (una în Quinzaine des Realisateurs și două în Un Certain Regard) și mai multe premii, între care și Camera d`Or pentru „A fost sau n-a fost?”.

În rolul principal îl regăsim pe Vlad Ivanov, care îl interpretează pe Cristi, un ofiţer de poliţie ce ajunge pe insula La Gomera, din Spania, pentru a învăţa limbajul El Silbo, o formă de comunicare prin fluierat, specifică zonei. Misiunea lui Cristi este de a-l elibera pe Zsolt, un afacerist controversat aflat în arest în Bucureşti.

Din distribuție mai fac parte, printre alții, Catrinel Menghia, Rodica Lazăr și cunoscutul regizor (și actor) spaniol Agustí Villaronga.

După cum se știe deja datorită valului de reacții pe care l-a stârnit în mass-media și pe rețelele de socializare, „Nu mă atinge-mă” („Touch Me Not”), de Adina Pintilie, a câștigat la începutul lui 2018 Ursul de Aur și premiul de debut la Festivalul de la Berlin.

În afara numeroaselor prezențe în festivaluri internaționale, filmul a avut în 2018 câteva proiecții și în România, însă va intra în circuitul cinematografelor abia în această primăvară, la peste un an de la succesul neașteptat de la Berlin.

O întârziere destul de mare, care s-ar putea să fie în dezavantajul filmului, dar care, așa cum spunea și directorul artitic al TIFF, Mihai Chirilov, într-o recentă emisiune „Ca-n filme” de la Digi 24, este de înțeles, dat fiind faptul că este un film special.

„Nu mă atinge-mă” este un film dificil și inconfortabil, care vorbește despre intimitate, sexualitate și corp printr-un amestec de ficțiune, documentar și sesiuni de workshop.

Realizatorii plănuiesc o caravană cu proiecții prin țară, la care să participe, pentru discuții cu publicul, și membri ai distribuției (actori profesioniști și neprofesioniști din diverse țări). Se anunță o lansare cu reacții polarizante.

Așteptate – cel puțin în festivaluri, dacă nu chiar și în cinematografe – sunt și cele mai noi filme realizate de doi dintre regizorii importanți ai Noului Cinema Românesc (NCR), Cătălin Mitulescu și Marian Crișan.

Precedentele lor filme, „Dincolo de calea ferată” (2016; Mitulescu) și „Orizont” (2015; Crișan), au fost departe de succesul și de aprecierile pe care cineaștii le-au primit pentru cele mai reușite filme ale lor, care i-au și consacrat: „Cum mi-am petrecut sfârșitul lumii” (2006) și respectiv „Morgen” (2010).

Așa că fiecare speră la o revenire în forță, inclusiv prin selecția la un mare festival.

Cătălin Mitulescu va lansa „Heidi” (foto sus), povestea unui polițist în prag de pensionare (Gheorghe Visu) care este trimis în căutarea unei tinere dispuse să depună mărturie într-un proces de trafic de persoane și de crimă organizată.

În „Berliner”, Marian Crișan urmărește un politician corupt (Ion Sapdaru) din București care ajunge la Salonta unde, în încercarea de a scăpa de justiție, se hotărește să candideze pentru alegerile europene.

Florin Șerban va lansa „Dragoste 2. America”, a doua parte a trilogiei sale începute în 2018 cu „Dragoste 1. Câine”. Filmul urmărește o posibilă ultimă întâlnire între un el (Igor Babiac) și o ea (Emőke Pál), într-o casă dintr-o pădure.

Regizorul Tudor Giurgiu va reveni cu siguranță în cinematografe în 2019 cu un nou lungmetraj, „Parking”. Cu un scenariu scris de Tudor Giurgiu și Marin Mălaicu-Hondrari, după un roman al celui de-al doilea, filmul are în centru un român (Mihai Smarandache) care pleacă în Spania, unde se îndrăgostește de o femeie.

După ce a debutat cu „Acasă la tata” (2015), Andrei Cohn va lansa cel de-al doilea film al său, cu titlul inițial „1983”, despre doi deținuți, colegi de celulă. Filmul îi are în rolurile principale pe Iulian Postelnicu și Alexandru Papadopol.

Andrei Gruzsniczki („Cealaltă Irina”, „Quod erat demonstrandum”) ar urma să lanseze „Zavera”, despre un afacerist care trece printr-o criză existențială după moartea suspectă a unui bun prieten și partener de afaceri. În distribuție îi întâlnim pe Dorian Boguță, Ioana Flora, Medeea Marinescu sau Șerban Pavlu.

O revenire mult așteptată ar putea fi cea a lui Bogdan George Apetri, care nu a mai lansat, ca regizor, nici un alt film după promițătorul debut din 2010, „Periferic”.

Prezentat ca un neo-noir, noul său lungmetraj, „Căprioara”, bazat pe un scenariu de Iulian Postelnicu, are în centru un polițist care ajunge să își piardă controlul și să le facă rău celor din jurul său.

În 2019 va reveni un alt tânăr regizor cu un debut promițător, Nicolae Constantin Tănase, care a atras atenția în 2015 cu extrem de lăudatul „Lumea e a mea”. Noul său film este intitulat „Cap și pajură” și are ca protagonist un tânăr (Alexandru Călin) care, rănit într-un incident la un bar, îl așteaptă acasă pe fratele său din Germania pentru a-i face o mărturisire importantă, refuzând orice tratament, în ceea ce ar putea fi ultima zi din viața sa.

Tot în acest an și-ar putea lansa noul film, „I Hate Berlin”, și regizorul Valentin Hotea („Roxanne”) – povestea unui regizor în criză, nevoit să aleagă între două orașe și două femei și în același timp să își continua munca.

Dan Chișu va ieși de asemenea cu un nou film, „Jandarmul”, care pornește de la incidentul real în care a fost implicată o echipă de jandarmi în timpul unor proteste la Muzeul Țăranului Român din București în 2013. Filmul îi are în rolurile principale pe Mihai Călin (în rolul șefului echipei de jandarmi) și Diana Cavallioti (în rolul unei jurnaliste de televiziune care relatează despre caz).

Alte filme de ficțiune ce ar putea fi lansate în 2019: Cristina Iacob, cu producția internațională „Confessions of a Teenager”; Horațiu Mălăele, cu „Luca”; Iura Luncașu, cu „Faci sau taci”; Sinisa Dragin, cu „Secretul”.

Debuturi

La capitolul debuturi în ficțiune, o certitudine este lansarea la începutul anului a primului film realizat de Gabi Virginia Şarga şi Cătălin Rotaru, „Să nu ucizi”, care a avut în toamnă premiera mondială la Festivalul de la Varșovia.

Lungmetrajul de debut al celor doi cineaști (deveniți cunoscuți în 2016, când au participat în competiția de scurtmetraje de la Cannes, cu „4:15 PM Sfârşitul lumii”) este inspirat dintr-un scandal mediatic de acum câțiva ani din sistemul medical din România și îi are în distribuție, printre alții, pe Alexandru Suciu, Cristina Flutur, Gelu Colceag, Tania Filip sau Elias Ferkin.

Două debuturi foarte așteptate sunt „Monștrii”, de Marius Olteanu (despre problemele unui cuplu, jucat de Cristi Popa și Judith State), și „Urma”, de Dorian Boguță, care îi are în distribuție pe Marin Grigore, Irina Rădulescu, Dragoş Bucur, Teo Corban şi Mădălina Ghenea.

Tot în 2019 ar urma să debuteze ca regizori de lungmetraj și Radu Dragomir, cu „Mo” (în rolul principal – Dana Rogoz), și Liviu Săndulescu, cu „Cărturan” (în rolul principal – Teodor Corban).

În pregătire

Mai multe filme se află în diverse etape de producție (unele chiar în pre-producție), așa că este dificil de spus dacă vor putea fi văzute în 2019 (în principal în festivaluri) sau abia ulterior: „Și poate mai trăiesc și azi”, de Tudor Cristian Jurgiu; „Spiral”, de Cecilia Felméri; „Tipografic-majuscul 20/20”, de Radu Jude; „Boss”, de Bogdan Mirică; „Căutătorul de vânt”, de Mihai Sofronea; „Tatăl mută munții”, de Daniel Sandu; „Rondul de noapte”, de Iosif Demian.

Documentare

La capitolul documentare, trei filme au avut deja premiera în festivaluri din țară sau din străinătate încă din 2018 și sunt pregătite pentru o lansare în cinematografe în acest an: „Distanța dintre mine și mine”, de Mona Nicoară; „Timebox”, de Nora Agapi; și „Caisă”, de Alexandru Mavrodineanu (pe care le-am inclus deja în topul documentarelor românești pe anul trecut).

Extrem de așteptat este și noul documentar al lui Andrei Ujică. Cunoscutul cineast face radiografia momentului culminant al beatlemaniei – concertul susținut de Beatles la 15 august 1965, pe Shea Stadium din New York.

………………………………….

Listele de mai sus sunt inevitabil incomplete. Foarte probabil unele dintre titlurile menționate nu vor mai ajunge să se lanseze în 2019 (poate nici chiar în festivaluri). În același timp, cu siguranță vor apărea și filme pe care le-am omis (din lipsă de date), în special la documentare, unde informațiile sunt mai puține.

Premiera mondială a unui film și apoi lansarea sa în cinematografe depind de foarte multe variabile: de la dificultățile din întreg procesul de producție și până la selecțiile în festivaluri și ulterior găsirea celui mai propice moment de ieșire în săli, la testul cu publicul larg.

Însă un lucru e cert, iar 2019 ar urma să îl confirme: cinematografia română pare să se fi stabilizat la un număr rezonabil de mare de filme de lungmetraj pe an (25-30), continuă să impresioneze în festivaluri și, foarte important, se diversifică tematic și stilistic, în special datorită înmulțirii debuturilor.

 

Sursă foto: Strada Film



21
/11
/18

OPINIE Cum se explică succesul lui „Moromeții 2”, care pare de neoprit în drumul de a deveni cel mai vizionat film românesc cel puțin de după 2000? Am încercat să ofer cinci motive ale acestei primiri neașteptate pe care publicul român i-o oferă noului film al veteranului regizor Stere Gulea.

30
/09
/18

Festivalul de film documentar fARAD propune la cea de-a 5-a ediție, care se desfășoară anul acesta în perioada 3-7 octombrie la Cinema Arta, o selecție de 12 filme inspirat selecționate, proiectate în prezența realizatorilor și conectate, mai mult decât oricând, la realitate. Tema acestei ediții este Trup/Suflet.

06
/08
/18

PREVIEW Am intrat în a doua jumătate a anului, iar cinematografia română se pregătește pentru filmele toamnei. Aproape 20 de titluri ar urma să ajungă pe marile ecrane, printre care unele semnate de Paul Negoescu, Radu Jude, Tudor Giurgiu, Radu Muntean sau Stere Gulea. „Touch Me Not” rămâne pentru 2019.

09
/05
/18

ANALIZĂ În afară de prezența în competiția de la Cannes în 2017, ce au în comun filme precum „The Square”, „Loveless”, „The Killing of a Sacred Deer”, „You Were Never Really Here” și „Happy End”? Reprezintă un cinema cinic, sentențios și intimidant cu spectatorul.

12
/04
/18

OPINIE Competiția ediției din 2018 a Festivalului de la Cannes combină câteva nume consacrate și obișnuiți mai noi sau mai vechi ai Croazetei cu cineaști care concurează pentru prima dată pentru Palme d'Or sau chiar aflați la debut. Niciun lungmetraj românesc în selecția din acest an.

02
/04
/18

ANCHETĂ Continuăm demersul de a vi-i prezenta pe unii dintre cei mai promiţători tineri regizori români de film ai momentului. Nu au debutat încă în lungmetraj, dar sunt şanse mari – scurtmetrajele lor stau deja mărturie – să tot auzim de următorii cinci cineaști în anii care vor veni: Radu Matei Bărbulescu, Cecilia Felméri, Cristina Haneș, Luiza Pârvu și Andrei Răuțu.

28
/03
/18

OPINIE Dominată de filmul „Un pas în urma serafimilor” și afectată în desfășurarea sa de rigorile transmisiei în direct la televiziune, cea de-a 12-a ediție a Galei Premiilor Gopo a reflectat ceva din situația de moment a cinematografiei române.

05
/03
/18

OPINIE Sincer, nu înțeleg snobismul multor cinefili sau prieteni cunoscători de cinema, exprimat în special pe Facebook, față de Oscaruri. Premiile Oscar sunt ceea ce sunt, și asta de mulți ani, dacă nu dintotdeauna.

30
/12
/17

SPECIAL Cinema-ul de autor nu a murit, aşa cum îl deplâng cinefilii nostalgici. Se fac în fiecare an multe filme foarte bune – o arată şi topul celor mai reuşite titluri de ficţiune văzute în 2017. Poate că se găsesc mai greu, dar ele există şi aşteaptă să fie descoperite.

11
/12
/17

SPECIAL Anul 2017 nu a fost nici rău, dar nici extraordinar de bun pentru cinematografia română - nici un foarte mare film. 20 de filme de ficţiune lansate în săli, trei documentare bune, câteva prezenţe în festivaluri (însă fără Cannes), surprinzător de multe debuturi şi câţiva actori foarte tineri şi promiţători.

01
/06
/17

PREVIEW Începe a 16-a ediţie a Festivalului Internaţional de Film Transilvania (TIFF) de la Cluj-Napoca (2-11 iunie). Pentru că la un eveniment cinematografic atât de mare este esenţial să ştii ce filme vrei să vezi sau merită văzute, Ziarul Metropolis vă propune un ghid.

15
/10
/16

Povestea uluitoare a unui film, „Şi va fi...” (1992), realizat în România de un regizor basarabean, Valeriu Jereghi, cu bani de la Moscova şi în timp ce URSS se prăbuşea. Film relansat duminică, la sala de cinema a Muzeului Ţăranului, într-o proiecţie cu intrare liberă în cadrul „Les Films de Cannes a Bucarest”.