Cele mai așteptate filme românești din 2021
https://www.ziarulmetropolis.ro/cele-mai-asteptate-filme-romanesti-din-2021/

PREVIEW Deşi sunt riscante previziunile pentru anul care tocmai a început, există totuşi speranţe că situaţia va fi mai bună decât în 2020. Inclusiv în privinţa cinematografiei. Prin urmare, încercăm să anticipăm cele mai aşteptate filme româneşti din 2021 – de la noi titluri de Radu Jude sau Daniel Sandu, la debuturi promiţătoare.

Un articol de Ionuţ Mareş|5 ianuarie 2021

Pandemia a bulversat cinematografia – s-au scris nenumărate articole despre asta. Și chiar dacă 2020 ne-a învățat că planurile pot fi date peste cap oricând, avem totuși reflexul să ne proiectăm viitorul apropiat. Așa că nu cred că e deplasat să propun o listă cu cele mai aşteptate filme românești de ficțiune din acest an (documentarele sunt mai dificil de anticipat, deoarece prin esență sunt opere care se pot transforma din mers și al căror moment final poate varia în funcţie de desfăşurarea evenimentelor).

Sunt titluri a căror producție s-a încheiat sau este în fazele finale și a căror premieră mondială în festivaluri are foarte mari șanse să se întâmple în 2021. Bineînțeles, nu înseamnă că lansarea lor în cinematografe va fi tot în acest an, și asta întrucât totul depinde de selecțiile internaționale, de situația sălilor de cinema și de strategiile fiecărui producător și distribuitor.

Apoi, sunt încă o mulțime de filme românești (de ficțiune și documentare) care au avut deja premiera mondială în 2020 și care își așteaptă rândul să ajungă la public atunci când se vor putea redeschide cinematografele. Ele vor avea prioritate în săli și vor atrage atenția primele. Dar pentru că le-am menționat în topurile de la finalul anului trecut (disponibile aici și aici), le-am lăsat în afara enumerării de mai jos, în care am inclus doar filme care nu au avut încă nicio proiecție publică. Unele au fost filmate înainte de pandemie, altele chiar în timpul crizei sanitare, cu respectarea măsurilor convenite cu autorităţile (în special în privinţa testării permanente anti-coronavirus).

Sunt alegeri subiective, realizate pe baza a ceea ce știu până acum, de la un caz la altul: numele și filmografia autorului, unele informații apărute public în diverse surse sau cerute de mine, iar în câteva situații – scenariul sau o versiune de montaj în lucru. Ştiu că mai sunt şi alte filme deja gata, dar nu mi-am propus ca lista să fie exhaustivă. La fel cum e posibil să apară titluri cu potenţial despre care să nu știu încă nimic sau care vor fi filmate chiar în acest an.

E de la sine înțeles că simpla menționare în lista celor mai așteptate filme ale anului nu înseamnă un cec în alb – unele s-ar putea dovedi dezamăgiri personale sau eșecuri evidente. Le vom discuta pe larg (critic sau laudativ) la momentul apariției.

În 2020, Radu Jude a ieșit cu două filme, „Tipografic Majuscul” (un experiment care combină ficțiunea și documentarul și al cărui circuit în cinematografe a fost întrerupt de pandemie la scurt timp de la lansare) și documentarul „Ieșirea trenurilor din gară” (realizat împreună cu istoricul Adrian Cioflâncă și nelansat încă).

Tot anul trecut, cel mai prolific cineast post-2000 a și filmat, în condiții de pandemie şi punându-şi personajele să poarte mască, un nou lungmetraj de ficțiune, care ar putea ajunge în festivaluri în 2021 și al cărui titlu promite să stârnească discuții: „Babardeală cu bucluc sau porno balamuc”. Filmul are ca punct de plecare schimbările pe care un clip porno de amatori încărcat de o profesoară de şcoală generală pe un site specializat le provoacă în viaţa acesteia.

Radu Jude: „Babardeală cu bucluc sau porno balamuc” e un film paradoxal: are un titlu drăgălaș, dar e un film foarte serios, e subintitulat „schiță pentru un film popular”, dar e foarte închegat, e cu actori minunați, dar puși să joace ca și cum ar fi amatori, e filmat și pe peliculă de 35 mm, cu obiective anamorfice, dar și cu iPhone-ul, Andi Vasluianu citează din Toma d’Aquino, Axinte de la Vacanța Mare din Patapievici, Adrian Enache din Coșbuc, Nicodim Ungureanu din Radu Gyr, numelui cîntărețului ceh Karel Gott i se găsește o rimă superbă; filmul e de calitate superioară, dar i se potrivește sloganul lui Christoph Schlingensief: Long live bad films!

Un alt regizor prolific este și Radu Muntean, care a încheiat la sfârşitul anului trecut filmările la noul său lungmetraj, „Întregalde” – o nouă sondare a psihologiei unor reprezentanţi ai clasei de mijloc ajunşi într-o situaţie neaşteptată, care le tulbură siguranţa.

Cunoscut pentru lungmetrajele „Visul lui Adalbert” (2011) şi „Ultima zi” (2016), Gabriel Achim ar urma să revină cu un al treilea film, „Uneori ninge cu zăpadă, alteori cu întuneric”.  Un regizor trece prin experiența traumatică a morții fiicei sale. În încercarea de a găsi un sens în ceea ce i se întîmplă, pune în scenă un proiect prin care încearcă să împărtășească cu spectatorii propria suferință. Numai că folosirea vieții personale în scop artistic vine întotdeauna cu un cost suplimentar.

După debutul cu „Un pas în urma serafimilor” (2017), Daniel Sandu ar putea lansa extrem de aşteptatul „Tatăl mută munţii”, ale cărui filmări s-au finalizat chiar înainte de pandemie. Filmul are ca protagonist un tată, fost ofiţer, care îşi caută fiul dispărut în munţi.

Tot cu al doilea film de cinema va reveni în atenţie şi regizorul Valentin Hotea, care a debutat în 2013 cu „Roxanne”. Noul lungmetraj, „Lebensdorf”, filmat în 2019, are în centru un scriitor prins între două femei şi două oraşe, Bucureşti şi Berlin.

Al doilea lungmetraj ca regizor a finalizat şi Emanuel Pârvu (al cărui debut a fost „Meda sau partea nu prea fericită a lucrurilor”, în 2017). Se intitulează „Marocco” (titlul anterior era „Încredere”), a fost filmat în august şi vorbeşte despre iubire şi încredere şi despre relaţia dintre părinţi şi copii.

Directorul de imagine Liviu Mărghidan debuta în regie în 2018, cu filmul pentru copii „Străjerii”. Între timp, a filmat o continuare, „Străjerii Deltei”, dar şi un prim film de autor – „Refugiul – Castelul Crăiţei”, despre un cuplu divorţat aflat în vacanţă la munte cu cei doi copii ai lor. Ambele lungmetraje ar putea avea de asemenea premiera internaţională în 2021.

Un moment important ar putea fi apariţia noului film al veteranului regizor Iosif Demian, membru marcant al Generaţiei `70 şi stabilit din anii `80 în Australia. Ultimul lungmetraj de ficţiune al cineastului era „Piciul”, din 1984. Noul film, „Rondul de noapte”, ar marca astfel revenirea lui Iosif Demian, după mai mult de trei decenii, în cinematografia română cu o operă de ficţiune (cineastul a mai realizat un documentar în 2010, „Memoria de piatră”, când a mers din nou la Roşia Montană, locul unde filmase ca operator „Nunta de piatră”, marele film din 1972 regizat de Mircea Veroiu şi Dan Piţa).

2021 ar putea aduce şi noua animaţie de lungmetraj a Ancăi Damian, „Insula” – o comedie-musical descrisă de cineastă drept „povestea lui Robinson Crusoe cu susu-n jos”.

„Insula”

În privinţa debuturilor, trei se anunţă promiţătoare.

„Balaur”, de Octav Chelaru, are în prim-plan o atractivă profesoară de religie, soţie a preotului din oraş, care are o relaţie cu un elev al său, în vârstă de 16 ani. Lucrurile se complică atunci când adolescentul începe să i se spovedească preotului.

„Om-Câine”, de Ştefan Constantinescu (regizor şi artist român stabilit în Suedia), este o poveste despre iubire şi exil care se desfăşoară în timpul pandemiei de COVID-19 şi în care paranoia, alienarea, umorul absurd şi teama de un dezastru iminent se amestecă într-o structură de film noir.

În regie debutează şi actriţa Alina Grigore, cu „Crai nou”. Filmul „urmărește călătoria psihologică a unei fete spre procesul ei de dezumanizare. În timp ce se luptă să plece la studii în București, Irina se metamorfozează din victimă în agresor ca urmare a diferitelor forme de violență la care este supusă. „Crai nou” este o dramă psihologică ce implică familie, sex și un pic de sânge”, îşi descrie Alina Grigore debutul.

 

Foto sus: Imagine de la filmările pentru „Babardeală cu bucluc sau porno balamuc” 

17
/01
/24

Din 16 ianuarie, filmul Klaus & Barroso, cu Cosmin „Micutzu” Nedelcu și Adrian Nicolae rulează în cinematografele din toată țara, distribuită de Forum Film. În Republica Moldova filmul va rula din 18 ianuarie, pe ecranele Cineplex.

16
/01
/24

16 ianuarie, 2024 - Cea de-a 18-a ediție a Premiilor Gopo, evenimentul anual care sărbătorește și recompensează realizările cinematografiei românești, va avea loc în 29 aprilie la Teatrul Național ,,I.L. Caragiale” din București.

16
/01
/24

Asteroid City, cel mai recent film al lui Wes Anderson, în care joacă Jason Schwartzman (The French Dispatch, The Grand Budapest Hotel), Scarlett Johansson (Black Widow, Jojo Rabbit) și Tom Hanks (Elvis, News of the World), va fi disponibil pentru vizionare în exclusivitate pe SkyShowtime începând din 20 ianuarie.

16
/01
/24

Seria ISTORII se va desfășura în perioada 15 - 30 ianuarie la Cinema ARTA, pe strada Universității nr. 3. Publicul are șansa să descopere în această perioadă, în fiecare zi de marți, o selecție de filme (scurtmetraje sau lungmetraje) curatoriate pentru a deschide conversații despre modul în care istoria este construită și transmisă cu ajutorul limbajului, imaginilor, semnelor și conceptelor.

09
/01
/24

CARTEA DE CINEMA Neaşteptată apariţie acest “Desene mişcătoare. Dialoguri despre critică şi cinema”, pe care criticul de film Andrei Gorzo şi criticul literar Mihai Iovănel - prieteni şi colegi de generaţie şi de idei - l-au scos la finalul lui 2023 la Editura Polirom.

05
/01
/24

Rebel Moon este un adevărat eveniment în universul producțiilor SF și de fantezie și rodul unor eforturi de decenii. În plus, lungmetrajul poartă semnătura lui Zack Snyder, cineastul din spatele filmelor 300 - Eroii de la Termopile, Man of Steel: Eroul și Armata celor morți.

04
/01
/24

Anul 2024 se anunţă unul bogat în filme româneşti de autor, fie ele de ficţiune, documentare sau hibride. V-am pregătit, în exclusivitate, o listă cu cele mai aşteptate titluri, care cuprinde noi filme de regizori consacraţi precum Andrei Ujică, Radu Jude, Cristi Puiu, Stere Gulea, Eugen Jebeleanu, Adrian Sitaru, Tudor Giurgiu sau Emanuel Pârvu, precum şi câteva debuturi foarte promiţătoare.

29
/12
/23

Se anunţă o lună ianuarie bogată în filme pentru care merită să te deplasezi la cinema, inclusiv la multiplexuri. Distribuitorii - mari sau mici - scot o parte din artileria grea chiar de la începutul anului. Ţi-am făcut o listă cu opt titluri de neratat.