Cele mai bune animații internaționale, înscrise în competiția Anim’est 2015
https://www.ziarulmetropolis.ro/cele-mai-bune-animatii-internationale-inscrise-in-competitia-animest-2015/

Anim’est sărbătoreşte în octombrie un deceniu de existenţă, iar dimensiunea festivă a acestei ediţii se regăseşte nu doar în seria de proiecţii speciale şi petreceri cu temă muzicală ce vor încălzi atmosfera pe tot parcursul festivalului, ci şi în titlurile selectate în competiţiile de anul acesta.

Un articol de Liliana Matei|1 septembrie 2015

Cele mai spectaculoase filme de animație, recompensate recent cu cele mai prestigioase premii ale industriei, vin să își completeze palmaresul la București, spre deliciul publicului prezent la cea de-a 10-a ediție.

Cinci titluri de lungmetraj proaspete, ce au făcut deja turul unor festivaluri importante, au fost selectate în competiția Anim’est de anul acesta.

Pe lista scurtă se regăsește animația japoneză Jobanni no shima /Giovanni’s island (r. Mizuho Nishikubo), selectată la Fantasia, Moscova și Zagreb, și distinsă cu Mențiunea Specială a juriului la Annecy.

Animația desenată de mână aduce în atenția publicului un crâmpei necunoscut de istorie a Japoniei, ilustrând povestea a doi puști ce sunt nevoiți să părăsească insula Shikotan, unde au copilărit, când aceasta este ocupată ilegal de Rusia, după cel de-al Doilea Război Mondial. Narațiunea realistă se împletește cuceritor cu faptele filtrate de imaginația de copil, animația fiind destinată publicului de toate vârstele.

Animatorul ceh Jan Balej, câștigătorul premiului pentru Cel mai bun lungmetraj de animație la ediția Anim’est din 2007, revine anul acesta cu un nou titlu: Malá z rybárny / Little from the Fish Shop, o adaptare modernă, pe gustul publicului adult, după „Mica sirenă” a lui Hans Christian Andersen. O desfătare pentru amatorii de stop-motion, animația urmărește îndeaproape firul narativ al poveștii clasice, însă îl transpune în prezent și îl presară cu dileme morale specifice zilelor noastre.

Din Spania sosește la Anim’est debutul în lungmetraj al lui Samuel Ortí Martí (cunoscut drept Sam), un stop-motion cu plastilină numit Pos Eso / Possessed. Este o comedie neagră cu accente horror, destinată, de asemena, publicului adult, despre o dansatoare de flamenco faimoasă, ce încearcă să își salveze fiul posedat de forțe malefice.

Un alt lungmetraj de debut a fost selectat în competiția festivalului anul acesta: Adama, în regia francezului Simon Rouby, prezent în competiția studențească a ediției Anim’est din 2007 cu scurtmetrajul de diplomă Le Presage. Filmul, nominalizat la Marele Premiu la Annecy anul acesta, îmbină într-o manieră inovatoare animația 2D și 3D, pentru a ilustra povestea micuțului african Adama, care pornește în căutarea fratelui său în Europa Primului Război Mondial.

Giovanni's island japan soviet union animation

Competiția de lungmetraj este completată de Tout en haut du monde / Long Way North (r. Rémi Chayé), o producție Sacrebleu, studioul invitat la Anim’est în 2010. Animația predominant 2D votată, anul acesta, drept favorita publicului la Festivalul Internaţional de Film de Animație de la Annecy, prezintă povestea unei tinere aristocrate ce trăiește în Saint-Petersburg la sfârșitul secolului al XIX-lea, un scenariu ce amintește de celebrul Doctor Jivago, al lui David Lean.

1207 de scurtmetraje din peste 60 de țări s-au înscris, anul acesta, în competiția pentru Marele Trofeu Anim’est.

Publicul va avea ocazia să vizioneze o selecție a celor mai bune titluri dintre acestea, între care Ernie Biscuit, cea mai recentă producție a lui Adam Elliot, regizorul filmelor Mary and Max și Harvey Krumpet, A single Life, animația olandeză nominalizată anul acesta la premiul Oscar, Sonámbulo / The Sleepwalker, ultima adiție din portofoliul animatorului canadian Theodore Ushev, Splintertime, cel mai recent scurtmetraj al artistului olandez Rosto, fost membru al juriului Anim’est, World of Tomorrow, câștigătorul Marelui Premiu la Sundance, în regia lui Don Hertzfeldt, Mi ne mozhem zhit bez kosmosa /  We Can’t Live Without Cosmos, animația câștigătoare a Marelui Premiu la Annecy, în regia rusului Konstantin Bronzit, sau L’attesa del maggio / The Wait of May, ultimul scurtmetraj al lui Simone Massi, câștigătorul trofeului Anim’est în 2008.

Cele mai mari școli de animație din lume (Gobelins, La Poudrière, Filmakademie, Royal College of Art, Tokyo University of the Arts, National Film and Television School London etc.) sunt prezente și anul acesta la Anim’est, cu cele mai bune filme de absolvire. În secțiunea competițională dedicată filmelor studențești, publicul Anim’est va avea ocazia să vizioneze câteva dintre cele mai nonconformiste și proaspete scurtmetraje de animație.

INFO

Abonamentele pentru pentru cea de-a 10-a ediție Anim’est au fost puse în vânzare în număr limitat pe www.eventbook.ro. Prețul unui abonament este de 250 lei și oferă acces la toate proiecțiile și evenimentele festivalului. Biletele pentru proiecţii individuale vor putea fi achiziţionate pe acelaşi site în perioada următoare.

12
/04
/24

„Guvernul Copiilor 2”, filmul vizionar regizat de Ioana Mischie, vine în cinematografe din 26 aprilie și prezintă publicului o lume imaginată de copiii români, cu vârste cuprinse între 7 și 12 ani, din diverse categorii sociale, care au fost intervievați cu privire la societatea ideală pe care ar clădi-o dacă ar deveni lideri.

05
/04
/24

Festivalul Filmului Palestinian, organizat de Centrul Cultural Mahmoud Darwish sub patronajul Ministerului Culturii din Palestina și al Ambasadei Statului Palestina în România, va avea loc între 18 și 21 aprilie la București și pe 28 aprilie în Cluj-Napoca iar programul detaliat și biletele sunt acum disponibile.

21
/03
/24

Cele mai noi filme cu Mads Mikkelsen și Sir Anthony Hopkins în rolurile principale și multipremiatul „All of Us Strangers” (foto) (r. Andrew Haigh) sunt doar câteva dintre titlurile incluse în programul celei de-a 23-a ediții a Festivalului Internațional de Film Transilvania, care va avea loc la Cluj-Napoca între 14 și 24 iunie.

12
/03
/24

Festivalul Internațional de Film Transilvania (TIFF) anunță prelungirea perioadei de desfășurare a ediției din 2024 cu o zi față de datele comunicate inițial.

01
/03
/24

Happy Cinema redifuzează filmul Oppenheimer, favorit la Oscar, în perioada 7-10 martie, în toate cinematografele din țară. Oppenheimer este un thriller epic filmat în IMAX® care aruncă publicul în paradoxul palpitant al omului enigmatic care trebuie să riște să distrugă lumea pentru a o salva. Pelicula spune povestea fizicianului J. Robert Oppenheimer și a rolului pe care l-a avut în dezvoltarea bombei atomice.