Cele mai bune filme de ficţiune din 2021
https://www.ziarulmetropolis.ro/cele-mai-bune-filme-de-fictiune-din-2021/

Deşi 2021 a fost un an al revenirii, iar festivalurile au avut de unde alege, m-am oprit doar la cinci filme pentru topul de final. Trei de la Cannes, care a avut o ediţie foarte bună, în ciuda unui Palme d`Or discutabil, unul de la Berlin, care se întâmplă să fie şi românesc, şi un altul recuperat din 2020.

Un articol de Ionuţ Mareş|21 decembrie 2021

În 2021, toate marile festivaluri au putut avea loc, chiar dacă s-au înghesuit pe parcursul verii pentru a profita de relaxarea restricţiilor pandemice şi de cât mai multe proiecţii în aer liber. Multe din filmele lăsate în stand by în 2020 din cauza lockdown-ului au fost în sfârşit lansate. Aşa se face că selecţiile festivalurilor au fost, poate, mai ofertante ca de obicei.

Atenţia s-a concentrat pe Festivalul de la Cannes, revenit cu un program plin de nume mari şi de descoperiri promiţătoare. Nu am văzut încă decât jumătate din competiţie (12 din 24 de lungmetraje), inclusiv cea mai mare parte din palmares, şi alte câteva filme din restul secţiunilor, dar aş zice că a fost o ediţie foarte bună. Asta în ciuda unui Palme d`Or – „Titane”, de Julia Ducournau – departe de o receptare favorabilă (despre motivele pentru care cred că a fost premiat filmul cineastei franceze, care nu e printre favoritele mele, am scris aici).

Întâmplarea face ca primele două filme din topul personal să fie chiar cele lauareate ex aequo cu Premiul Juriului – „Ahed’s Knee”, al israelianului Nadav Lapid, şi „Memoria”, al thailandezului Apichatpong Weerasethakul.

1.„Ahed’s Knee” mi-a plăcut foarte mult pentru că este un film politic, furios, neaşteptat, neconvenţional şi incomod (Despre el am scris aici).

2.„Memoria” este un film non-narativ, vibrant, care îndeamnă la contemplaţie şi deseori devine hiptonic (Mi-am exprimat entuziasmul aici).

Poziţia a treia e ocupată tot de un film de la Cannes, prezentat în afara Competiţiei (mai exact, în secţiunea care s-a chemat Cannes Premiere) – „Vortex”, al franco-argentinianului Gaspar Noe. Un film mai puţin teribilist decât m-am aşteptat, un film întunecat despre bătrâneţe, boală şi moarte (l-am comentat aici).

Pe locul patru am pus „Babardeală cu bucluc sau porno balamuc”, de Radu Jude, pentru că este un film inventiv, polemic şi ireverenţios care surprinde ceva din spiritul vremii (i-am dedicat o cronică aici).

Pentru poziţia a cincea am păstrat un film din 2020, dar recuperat abia în acest an – „Days”, al cineastului taiwanez de origine malaeziană Tsai Ming-liang (l-am lăudat aici).

19
/02
/24

Peste 100 de producții românești sunt înscrise pentru nominalizările la Premiile Gopo. În total, 107 de filme românești - lungmetraje de ficțiune, documentare și scurtmetraje, lansate în cinematografe, la festivaluri naționale și internaționale sau pe platformele de streaming în 2023, intră în cursa pentru nominalizările la cea de-a 18-a ediție a Premiilor Gopo, care va avea loc în 29 aprilie la Teatrul Național ,,I.L. Caragiale” din București.

18
/02
/24

CRONICĂ DE FILM Cu premiera mondială în secţiunea Forum, necompetiţională, a Festivalului de la Berlin, "Săptămâna Mare", scris şi regizat de Andrei Cohn şi inspirat din nuvela "O făclie de Paşte" a lui I. L. Caragiale, este un film care gravitează în jurul unei întrebări fundamentale: Cum se ajunge ca un om să-i ia viaţa celui de lângă el?

16
/02
/24

După 5 nominalizări la Oscar (Cel mai bun film, Cel mai bun regizor, Cel mai bun film internațional, Cel mai bun scenariu adaptat și Cel mai bun sunet), Grand Prix și Premiul FIPRESCI la Cannes, după sute de articole în presa internațională care îl identifică drept cel mai răvășitor film al anului, The Zone of Interest / Zona de interes se vede acum în România, în 40 de cinematografe din 20 de orașe.

16
/02
/24

Happy Cinema a pregătit filme de top pentru luna februarie, potrivite pentru toate gusturile și vârstele. Cinematografele din lanțul Happy Cinema îți oferă o experiență de calitate la cele mai prietenoase prețuri. Blockbustere de la Hollywood, filme animate, filme dedicate melomanilor sau filme pentru copii – toate te așteaptă în cele 10 cinematografe din țară.

15
/02
/24

Cu ocazia Zilei Naționale Constantin Brâncuși, reprezentanțele Institutului Cultural Român de la Lisabona, Beijing, Istanbul, Londra, Stockholm, Bruxelles, Veneția, Madrid, Tel Aviv și Varșovia vor organiza o serie de evenimente pentru a celebra și a aduce în prim-plan contribuția inestimabilă a celui mai mare sculptor român la patrimoniul cultural mondial.

15
/02
/24

Warner TV transformă weekend-ul de dinaintea galei de decernare a premiilor Academiei americane de film într-un maraton de filme de Oscar®, cu șapte producții reprezentative, nominalizate sau recompensate cu mult-râvnita statuetă. În serile de 8, 9 și 10 martie vor putea fi urmărite drame și filme de acțiune lansate pe parcursul a șapte decenii.

12
/02
/24

Acolo unde nu mai e trafic, doar o plajă pustie și posibilitatea unui nou început, iubirea poate completa peisajul unei eternități liniștite. „Băieții buni ajung în Rai”, al treilea lungmetraj al regizorului Radu Potcoavă, propune publicului la cinema, din 22 martie, o întâlnire cu o poveste inedită și o scurtă pauză pentru a uita de grijile vieții cotidiene.

09
/02
/24

CARTEA DE CINEMA Într-o scurtă carte apărută în 2022 şi bazată pe câteva dialoguri inedite iniţiate de Ioan-Pavel Azap şi derulate între 2009 şi 2011, Tudor Caranfil vorbeşte despre parcursul său şi critica de film. Un moment esenţial au fost "Serile prietenilor filmului", un eveniment pe care l-a creat în 1962 şi al cărui succes avea să ducă la formarea Cinematecii - o poveste demnă însăşi de un scenariu.

09
/02
/24

Cu încasări de 952 de milioane de dolari la box-office-ul mondial, onorat cu cele mai mari premii ale industriei din acest an, dominând cu câte 13 nominalizări la Oscar® și la Premiile Academiei Britanice de Film și Televiziune (BAFTA), blockbusterul Oppenheimer în care joacă Cillian Murphy, nominalizat la Oscar pentru rolul lui J. Robert Oppenheimer și Emily Blunt în rolul soției sale, biologul și botanistul Katherine „Kitty” Oppenheimer, va fi disponibil pentru vizionare în exclusivitate pe SkyShowtime din 21 martie.

09
/02
/24

Seria CultClassics aduce în atenția publicului filme semnificative sau realizatori de film importanți din istoria cinematografiei. “Am vrut să creăm un program independent, care să ne conducă într-o călătorie prin lumea filmului, să explorăm împreună diferite curente cinematografice, stiluri regizorale, culturi și spații geografice” Anca Caramelea, curator ARTA.