Cele mai bune filme de la Festivalul Comedy Cluj ajung la București
https://www.ziarulmetropolis.ro/cele-mai-bune-filme-de-la-festivalul-comedy-cluj-ajung-la-bucuresti/

Cele mai bune producţii prezentate în cadrul celei de-a VI-a ediţii a „Festivalului Internaţional de Film Comedy Cluj” ajung săptămâna viitoare la Bucureşti.

Un articol de Liliana Matei|26 noiembrie 2014

Selecția Comedy Cluj propune publicului din capitală  cinci lungmetraje proiectate în Competiția Oficială sau distinse cu cele mai importante trofee ale ediției care a avut loc la Cluj în această toamnă, precum și cele mai bune scurtmetraje independente și studențești. Proiecțiie sunt programate între 5 și 7 decembrie la Cinemateca Union din București.

Selecția Comedy Cluj de la București concentrează în 3 zile cele mai importante filme din palmaresul acestui an: pelicula „Jacky au royaume des filles/Jacky în regatul femeilor” semnată de regizorul și scenaristul Riad Sattouf dublu premiată pentru Cel Mai Bun Film și Cel Mai Bun Scenariu, „Marile unde / Les grandes ondes a l’ouest” în regia lui Lionel Baier, desemnat Cel Mai Bun Regizor, documentarul lui Mike Myers „Oameni extraordinari: Legenda lui Shep Gordon” distins cu Premiul Publicului, precum și două lungmetraje incluse în Competiția Oficială, „Alan Partridge” (regia Declan Lowney) și „Smetto quando voglio / Pot să mă las când vreau” (regia Sydney Sibilia).

Vineri, 5 decembrie, de la ora 18:00, bucureștenii îl vor revedea pe celebrul Steve Coogan, cunoscut pentru rolul său din “Philomena” lui Stephen Frears, care interpretează personajul fictiv al lui Alan Partridge. Creat și interpretat de Coogan pentru diverse programe de radio și televiziune BBC încă din 1991, „Alan Partridge” deschide seria proiecțiilor Comedy Cluj la București în comedia de lungmetraj ce îi poartă numele, sub semnătura regizorului Declan Lowney. Proaspăt angajat într-o stație radio de provincie, luat drept ostatic de un coleg de breaslă recent concediat, Partridge devine intermediarul dintre fostul coleg înarmat, întregul personal sechestrat și poliția locală. Comunitatea are ochii ațintiți spre el și totuși, Partridge spune ceva ce va regreta mai târziu. O producție recompensată cu premiul pentru Cea mai bună comedie la Empire Awards, inclusă în Competiția Oficială Comedy Cluj 2014.

Publicul celei de-a VI-a ediții a festivalului a avut rolul său bine definit de-a lungul maratonului de filme prezentate în cele 9 zile de proiecții. Debutul în regie al lui celebrului actor Mike Myers, documentarul „Oameni extraordinari: Legenda lui Shep Gordon” a avut cel mai mare succes și a primit unul dintre cele mai importante distincții ale festivalului, Premiul Publicului. Myers îl urmărește pe impresarul lui Alice Cooper, prietenul lui Janis Joplin, Jim Morrison și Jimi Hendrix – îndrăgita vedetă de la Hollywood, Shep Gordon. Vineri, 5 decembrie, de la ora 20:00.

Sâmbătă, 6 decembrie, este ziua filmelor din Competiția Oficială Comedy Cluj. Programat de la ora 18:00 – „Smetto quando voglio / Pot să mă las când vreau” (regia Sydney Sibilia) spune povestea unui fost cercetător universitar care pune bazele unei bande criminale prin cooptarea unei găști de experți din diverse domenii.
Pelicula „Jacky au royaume des filles/Jacky în regatul femeilor” semnată de regizorul și scenaristul Riad Sattouf, dublu premiată pentru Cel Mai Bun Film și Cel Mai Bun Scenariu, va închide programul zilei, de la ora 20:00. Îndrăzneț și inovator, lungmetrajul spune povestea unei unei femei autoritare din Republica Democratică Bubunne care își condamnă oponenții la spâzurătoare. În această țară ciudată, femeile sunt la putere, în vreme ce bărbații, îmbrăcați în robe din cap până în picioare, au îndatoriri domestice. Distribuția de excepție – Charlotte Gainsbourg, Vincent Lacoste sau Michel Hazanavicius – a contribuit la motivația juriului Comedy Cluj în acordarea celor două premii „cel mai împlinit film, care transmite emoții universale și utilizează umorul în cel mai eficient mod, ca o critică socială”.

Selecția de scurtmetraje pregătită publicului bucureștean pentru duminică, 7 decembrie, de la ora 18:00, include producții din Italia, Austria, Franța, Grecia, Rusia și Germania. Vizita unui tânăr la psiholog în încercarea de a-și îmbunătăți viața, asaltarea armată într-o măcelărie, un tutorial despre cum să păcălești moartea, încurcătura produsă de pierderea actului de identitate sau viața de după moarte a unui bărbat de 42 ani sunt doar câteva dintre comediile pe care le puteți descoperi în cadrul selecției.

Spectatorii vor avea ocazia să vizioneze și câștigătorii celor două secțiuni competiționale de scurtmetraje. Recompensat cu o Mențiune Specială, filmul „Studies on Hysteria/Studii asupra isteriei” (Germania) în regia lui Gabriel Borgetto, “nu putea trece neobservat în economia unor scurtmetraje care au ceva de spus pe un ton atât de îndrăzneț”. Producția Academiei de Film Baden Wuttemberg este unul dintre acele filme care, prin curaj și autenticitate, își câștigă dreptul de a se face vizibil fără prea multe explicații.

Cel Mai Bun Scurtmetraj Studențesc, „Goodman/Om Bun” (Rusia) al tinerei Anna Yanovskaya, spune povestea unor tineri care își apără libertatea și a unui maior de poliție care încearcă să îi saboteze. Filmul are un mesaj simplu, dar foarte puternic și necesar în societatea în care trăim și a contextului politic actual.
„A Hardworking Robber/Un hoț muncitor” (regia Michael Felanis, Grecia), Cel Mai Bun Scurtmetraj Independent Comedy Cluj 2014, spune povestea unui hoț care decide să nu își folosească doar arma pentru a-și câștiga existența. Un film în care ironia, autoironia și asumarea acesteia sunt închegate într-o construcție unitară cu un ritm foarte bine ales.

Marile Unde

Selecția Comedy Cluj de la București se încheie duminică seară cu proiecția „Marile unde/Les grandes ondes a l’ouest” în regia lui Lionel Baier, desemnat cel mai bun regizor pentru „maniera în care a condus actorii și a reconstruit epoca”. Filmul se concentrează pe aventurile a trei jurnaliști elvețieni în Portugalia anului 1974 când o revoluție e pe cale să izbucnească. Baier combină un umor bine gestionat, tropi nostalgici și comentarii socio-istorice.

INFO

Comedy Cluj 2014 a prezentat publicului peste 147 de proiecții timp de 10 zile. 192 de filme din 38 de țări, de pe 4 continente, au fost programate în principalele secțiuni. 8 lungmetraje proiectate în premieră națională au intrat în cursa pentru premiile Competiției Internaționale a celei de-a VI-a ediții: Cel Mai Bun Film, Cel Mai Bun Regizor, Cel Mai Bun Scenariu și Cea Mai Bună Interpretare. Juriul a fost format din regizorii Cecília Felméri, Igor Mirkovic, Mike Ott, Lodewijk Crijns și criticul de film Mihai Fulger. Tinerele și frumoasele actrițe Andreea Vasile, Diana Cavallioti și Iulia Verdeș au jurizat cele două secțiuni competiționale de scurtmetraje Comedy Cluj 2014.

19
/02
/24

Peste 100 de producții românești sunt înscrise pentru nominalizările la Premiile Gopo. În total, 107 de filme românești - lungmetraje de ficțiune, documentare și scurtmetraje, lansate în cinematografe, la festivaluri naționale și internaționale sau pe platformele de streaming în 2023, intră în cursa pentru nominalizările la cea de-a 18-a ediție a Premiilor Gopo, care va avea loc în 29 aprilie la Teatrul Național ,,I.L. Caragiale” din București.

18
/02
/24

CRONICĂ DE FILM Cu premiera mondială în secţiunea Forum, necompetiţională, a Festivalului de la Berlin, "Săptămâna Mare", scris şi regizat de Andrei Cohn şi inspirat din nuvela "O făclie de Paşte" a lui I. L. Caragiale, este un film care gravitează în jurul unei întrebări fundamentale: Cum se ajunge ca un om să-i ia viaţa celui de lângă el?

16
/02
/24

După 5 nominalizări la Oscar (Cel mai bun film, Cel mai bun regizor, Cel mai bun film internațional, Cel mai bun scenariu adaptat și Cel mai bun sunet), Grand Prix și Premiul FIPRESCI la Cannes, după sute de articole în presa internațională care îl identifică drept cel mai răvășitor film al anului, The Zone of Interest / Zona de interes se vede acum în România, în 40 de cinematografe din 20 de orașe.

16
/02
/24

Happy Cinema a pregătit filme de top pentru luna februarie, potrivite pentru toate gusturile și vârstele. Cinematografele din lanțul Happy Cinema îți oferă o experiență de calitate la cele mai prietenoase prețuri. Blockbustere de la Hollywood, filme animate, filme dedicate melomanilor sau filme pentru copii – toate te așteaptă în cele 10 cinematografe din țară.

15
/02
/24

Cu ocazia Zilei Naționale Constantin Brâncuși, reprezentanțele Institutului Cultural Român de la Lisabona, Beijing, Istanbul, Londra, Stockholm, Bruxelles, Veneția, Madrid, Tel Aviv și Varșovia vor organiza o serie de evenimente pentru a celebra și a aduce în prim-plan contribuția inestimabilă a celui mai mare sculptor român la patrimoniul cultural mondial.

15
/02
/24

Warner TV transformă weekend-ul de dinaintea galei de decernare a premiilor Academiei americane de film într-un maraton de filme de Oscar®, cu șapte producții reprezentative, nominalizate sau recompensate cu mult-râvnita statuetă. În serile de 8, 9 și 10 martie vor putea fi urmărite drame și filme de acțiune lansate pe parcursul a șapte decenii.

12
/02
/24

Acolo unde nu mai e trafic, doar o plajă pustie și posibilitatea unui nou început, iubirea poate completa peisajul unei eternități liniștite. „Băieții buni ajung în Rai”, al treilea lungmetraj al regizorului Radu Potcoavă, propune publicului la cinema, din 22 martie, o întâlnire cu o poveste inedită și o scurtă pauză pentru a uita de grijile vieții cotidiene.

09
/02
/24

CARTEA DE CINEMA Într-o scurtă carte apărută în 2022 şi bazată pe câteva dialoguri inedite iniţiate de Ioan-Pavel Azap şi derulate între 2009 şi 2011, Tudor Caranfil vorbeşte despre parcursul său şi critica de film. Un moment esenţial au fost "Serile prietenilor filmului", un eveniment pe care l-a creat în 1962 şi al cărui succes avea să ducă la formarea Cinematecii - o poveste demnă însăşi de un scenariu.

09
/02
/24

Cu încasări de 952 de milioane de dolari la box-office-ul mondial, onorat cu cele mai mari premii ale industriei din acest an, dominând cu câte 13 nominalizări la Oscar® și la Premiile Academiei Britanice de Film și Televiziune (BAFTA), blockbusterul Oppenheimer în care joacă Cillian Murphy, nominalizat la Oscar pentru rolul lui J. Robert Oppenheimer și Emily Blunt în rolul soției sale, biologul și botanistul Katherine „Kitty” Oppenheimer, va fi disponibil pentru vizionare în exclusivitate pe SkyShowtime din 21 martie.

09
/02
/24

Seria CultClassics aduce în atenția publicului filme semnificative sau realizatori de film importanți din istoria cinematografiei. “Am vrut să creăm un program independent, care să ne conducă într-o călătorie prin lumea filmului, să explorăm împreună diferite curente cinematografice, stiluri regizorale, culturi și spații geografice” Anca Caramelea, curator ARTA.