Topul personal al celor mai bune filme exclusiv din 2023 e dominat de francezi şi americani, la care se adaugă un român şi un finlandez. O listă capricioasă şi aparent eterogenă.
Un articol de Ionuţ Mareş|20 decembrie 2023
Este primul an, după mult timp, în care nu am mai reuşit să ţin evidenţa filmelor văzute. În plus, în 2023 am scris destul de puţin despre filmele noi, chiar dacă am văzut la fel de multe ca până acum.
E un top mai capricios decât de obicei, bazat doar pe ce a reţinut cel mai pregnant memoria, aşa că nu sunt excluse şi scăpări (sper, totuşi, cât mai puţin flagrante). Ca să-mi uşurez treaba, m-am oprit doar la ficţiune şi doar la titluri din 2023, dintre cele văzute în festivaluri, în distribuţie, pe platforme sau din alte surse.
Evident, nu am prins tot ce a fost potenţial relevant (dar cine a reuşit?), aşa că voi intra în 2024 cu câteva restanţe, unele stânjenitoare. Cele mai regretabile – filme despre care s-a scris în general laudativ şi care au prins deja mai multe topuri de final de an – sunt „Zone of Interest”, de Jonathan Glazer, şi „Cerrar los ojos”, de Victor Erice.
În schimb, dintre filmele înconjurate de hype, dar care nu şi-au găsit loc printre preferinţele mele, aş menţiona doar „Poor Things”, cu care Yorgos Lanthimos a câştigat la Veneţia.
Cele 11 filme de mai jos (pe ultima poziţie sunt două de acelaşi regizor) ar fi fost oricum greu de detronat. Fiecare mi-a plăcut foarte mult, din motive şi în feluri diferite.
Să-i dăm drumul.
10. „Yannick” & „Daaaaaali!” – Quentin Dupieux
Dupieux nu se dezminte: după ce în 2022 a lansat două filme, în 2023 repetă figura. Două noi comedii trăsnite, absurde, în care orice fantezie e posibilă, ba chiar probabilă. În „Yannick”, un tânăr paznic ia ostatici actorii şi publicul de la un spectacol de teatru şi îşi pune în scenă, pe loc, propriile idei, nemulţumit de ce văzuse până atunci. În „Daaaaaali!”, o jurnalistă încearcă să îi ia un interviu lui Salvador Dali, însă asta pare cea mai grea sarcină din lume.
9. „Hit Man” – Richard Linklater
Linklater surprinde din nou: vine cu un film lejer şi extrem de amuzant. O comedie care parodiază filmele cu asasini. Un profesor folosit de poliţie pentru a se da drept criminal plătit intră în încurcătură după ce se îndrăgosteşte de o femeie care-l angajează pentru a-i omorî soţul.
8. „La chimera” – Alice Rohrwacher
Rohrwacher ne poartă iar într-o lume a marginalilor, de această dată un grup de bărbaţi şi femei care îşi câştigă existenţa căutând artefacte arheologice pe care le vând pe piaţa neagră. Din nou acea textură specială a imaginilor filmate pe 16 mm şi puseuri mereu surprinzătoare de realism magic.
7. „May December” – Todd Haynes
Haynes reuşeşte, ca de obicei, un film fascinant prin subtilitatea cu care explorează relaţiile umane. Acum e vorba de legături aflate la limita patologicului, ceea ce face ca „May December” să fie teribil de inconfortabil. Şi e cu o Julianne Moore şi o Natalie Portman impecabile.
6. „Le règne animal” – Thomas Cailley
O epidemie necunoscută transformă oamenii în păsări sau animale. Fantezist, amuzant, înfricoşător.
5. „Killers of the Flower Moon” – Martin Scorsese
Scorsese demonstrează încă o dată de ce e unul din marii regizori americani: se foloseşte ingenios de convenţiile unei anumite tradiţii şi ale unui cinema aparent clasic pentru a oferi un film puternic ancorat în sensibilităţile revizioniste ale prezentului.
4. „Anatomie d’une chute” – Justine Triet
Triet ne propune un film politic, feminist, plin de tensiune şi suspans şi care se joacă mereu cu aşteptările şi preconcepţiile noastre.
3. „Nu aştepta prea mult de la sfârşitul lumii” – Radu Jude
Jude vorbeşte despre epuizarea şi angoasele unei întregi generaţii, printr-un film care traversează furtunos şi chestionează subtil diverse tipuri de imagini.
2. „Hors-saison” – Stéphane Brizé
Brizé nu mai vine cu una din dramele sale sociale cu care ne-a obişnuit, ci cu o poveste de iubire neîmplinită, extrem de emoţionantă, care aminteşte de „Un bărbat şi o femeie” de Claude Lelouch.
1.„Fallen Leaves” – Aki Kaurismaki
La Kaurismaki, e greu, aproape imposibil, să nu te laşi sedus de felul unic – un cinema pur, atât de artificial şi totuşi profund umanist – prin care reprezintă viaţa oamenilor simpli.
