Cele mai bune filme din istoria Hollywood-ului. în fruntea topului, The Godfather/Naşul
https://www.ziarulmetropolis.ro/cele-mai-bune-filme-din-istoria-hollywood-ului-the-godfathernasul-in-fruntea-topului/

The Godfather/ Naşul a ocupat primul loc în topul celor mai bune filme din toate timpurile, alcătuit pe baza unui sondaj la care au participat numeroşi cineaşti de renume de la Hollywood, dar şi actori nominalizaţi şi premiaţi cu Oscar, informează contactmusic.com.

Un articol de Petre Ivan|26 iunie 2014

În topul alcătuit de publicaţia The Hollywood Reporter, filmul The Godfather/Naşul, regizat Francis Ford Coppola în 1972, a devansat peliculele The Wizard of Oz/Vrăjitorul din Oz şi Citizen Kane/Cetăţeanul Kane, clasate pe locul al doilea, respectiv al treilea.

Închisoarea îngerilor/ The Shawshank Redemption ocupă poziţia a patra, iar „Pulp Fiction” se află pe locul al cincilea.

Topul 10 al celor mai bune filme produse la Hollywood este completat de Casablanca, Naşul II/ The Godfather: Part II, E.T. Extraterestrul/ E.T. – The Extra-Terrestria, Odiseea Spaţială 2001/ 2001: A Space Odyssey şi Lista lui Schindler/ Schindler’s List.

Creatorul serialului „Breaking Bad” Vince Gilligan, regizorii Gary Ross, John Singleton şi Michael Bay, directorul studiourilor Disney Alan Horn, producătorul Frank Marshall şi agentul Robert Newman s-au aflat printre personalităţile celei de-a şaptea arte care au fost invitate să participe la acest sondaj.

Foto cu The Godfather, The Wizard of Oz, Citizen Kane şi The Shawshank Redemption – cinemagia

18
/07
/22

Ediția a XIV-a a Festivalului de Film și Istorii Râșnov aduce în fața publicului din România 12 documentare internaționale și două proiecții speciale din 11 țări. Reamintim că tema festivalului se concentrează anul acesta în jurul ideii de granițe - borders, un concept care își propune să aducă răspunsuri la întrebări și provocări multiple ce țin de libertățile individuale și creative cu care societatea actuală se confruntă.

12
/07
/22

Cinematograful călător Caravana Metropolis se întoarce pentru cel de-al XI-lea sezon, pentru a aduce pe marele ecran, în fața publicului larg, cele mai bune filme de autor noi, apreciate la marile festivaluri internaționale și în cinematografele din întreaga lume. Între 14 și 17 iulie, caravana va ajunge în localitățile Buriaș și Periș din județul Ilfov, […]

07
/07
/22

Cea de-a XXX-a ediţie a Festivalului Internațional de Scurtmetraje „Curtas Vila do Condeˮ se va desfășura, în perioada 9-17 iulie 2022, la Teatrul Municipal, Galeria de artă cinematografică „Solarˮ și în alte 28 de locuri din orașul portughez Vila do Conde, dintre cele mai diverse: clădiri istorice, unități comerciale, cafenele, grădini, străzi sau piețe.

07
/07
/22

Festivalul Internațional de Film Transilvania (TIFF) anunță Retrospectiva TIFF 2022 la București. Evenimentul, organizat în parteneriat cu Institutul Francez, va avea loc la Cinema Elvire Popesco în perioada 21 – 24 iulie, iar spectatorii vor avea ocazia să urmărească cele mai populare filme ale ediției, dar și producțiile care au câștigat trofeele festivalului de la Cluj-Napoca.

05
/07
/22

Minionii (ființe mici, galbene, cilindrice, cu unul sau doi ochi acoperiți de ochelari, care vorbesc limba „minioneză” pe care doar maleficul lor stăpân, Gru, pare s-o stăpânească la perfecție) și-au câștigat celebritatea binemeritată și au ajuns, iată, cap de afiș al celui de-al doilea lungmetraj dedicat poveștii lor.

05
/07
/22

Adaptarea lui Xavier Giannoli a romanului lui Honoré de Balzac despre ambiții literare și corupția din media în Parisul secolului XIX ajunge în cinema din 8 iulie, distribuit de Independența Film. Prezentat în premieră internațională la Festivalul de la Veneția și câștigător a șapte premii César, printre care și premiul pentru cel mai bun film, Iluzii pierdute reunește în distribuție nume cunoscute precum Cécile de France, Xavier Dolan sau Gérard Depardieu.

04
/07
/22

Festivalul Internațional de Film Transilvania (TIFF) revine la Sibiu, între 7 și 10 iulie. Este al 16-lea an în care TIFF aduce la Sibiu cele mai așteptate și premiate producții ale sezonului. Peste 25 de filme în premieră și cine-concerte vor avea loc în două spații outdoor, dar și în cinema. TIFF Sibiu se va desfășura în Piața Huet (toate evenimentele de aici vor avea intrare liberă), în Habermann Markt / Piața Habermann și la Cine Gold. Sloganul ediției este „Make Films, Not War”, un răspuns al organizatorilor față de războiul din Ucraina și un îndemn la creație, nu la distrugere.