Cele mai bune filme pentru copii, în premieră la București. Kinodiseea 2015
https://www.ziarulmetropolis.ro/cele-mai-bune-filme-pentru-copii-in-premiera-la-bucuresti-kinodiseea-2015/

Douăsprezece dintre filmele pentru publicul tânăr care s-au întors cu trofee şi menţiuni speciale de la Cannes, Berlinale sau Toronto IFF pot fi văzute pentru prima dată în România între 13 şi 18 noiembrie, în cadrul secţiunii competiţionale Kinodiseea, Festivalul Internaţional de Film pentru Copii. Biletele şi abonamentele pentru Kinodiseea au fost puse în vânzare.

Un articol de Petre Ivan|27 Octombrie 2015

Alte 17 super producții de lungmetraj și animație, în afara competiției, unele proiectate în premieră națională, vor concura pentru Premiul Publicului Kinodiseea 2015.

Festivalul Kinodiseea va debuta pe 13 noiembrie, la Cinema Studio din Bucureşti, de la ora 19.00, cu premiera românească a lungmetrajului de animaţie Song of the Sea / Cântecul Mării, nominalizat la Oscar 2015 și recent la European Film Awards – EFA 2015 pentru Cel mai bun lungmetraj european de animație.

Tomm Moore, regizorul nominalizat și în 2009 la Premiile Oscar pentru animația The Secret of Kells, revine cu o poveste inspirată de creaturile mitice din folclorul irlandez numite selkies – oamenii care devin foci atunci când intră în mare.

Pe lista scurtă din Competiție și în cursa pentru Trofeul Kinodiseea se mai regăsește Curcubeul/Rainbow (r. Nagesh Kukunoor, India) câștigătorul Grand Prix of the Generation Kplus International Jury și Crystal Bear la Berlinale 2015.

Din Norvegia sosește în premieră la Kinodiseea filmul Kick It! (r. Katarina Launing), distins cu Mențiune specială la Toronto IFF, câștigător Cel mai bun film la Chicago ICFF.

Pentru Trofeul Kinodiseea oferit celui mai bun film de lungmetraj pentru copii va concura și T.I.M. The Incredible Machine / Tim, Robotul Incredibil (r. Rolf Van Eijk, proiecții în prezența regizorului), în competiție la Toronto International Film Festival.

Tibor are un singur prieten, pe lume: robotul său de casă învechit T.I.M., alături de care pleacă să îl găsească pe legendarul creator de roboți Hector Sammler, despre care se zvonește că ar locui în Nordul îndepărtat, lângă un far antic.

The Incredible Machine: https://youtu.be/kpQPmntU0XE

Filmele din Panorama și Retrospectivă, titluri de lungmetraj în afara competiției, vor concura pentru Premiul Publicului Kinodiseea. Printre highlighturile acestei ediții se numără lungmetrajul My Skinny Sister (2015, r. Sanna Lenken, premieră națională) care a luat Ursul de Cristal pentru Cel mai bun film (Generation Kplus) la Berlinale 2015 și Premiul publicului pentru Cel mai bun film scandinav – Goteborg 2015.

De la creatorii filmului nominalizat la Oscar ‘A Cat in Paris’, ajunge în premieră filmul de animație Phantom Boy (cu vocile lui Audrey Tautou, Jean-Pierre Marielle).

În cadrul Retrospectivei publicul va revedea filme de animație de succes precum The Secret of Kells (r. Tomm Moore, cu vocea inconfundabilă a lui Brendan Gleeson), nominalizat la Oscar în 2009 pentru Cel mai bun film animat, recompensat cu Premiul Publicului la Annecy IAFF, aflat în competiție la Premiile Academiei Europene de Film și controversatul Kirikou and The Sorceress, câștigătorul Premiului pentru Cel mai bun film de animație la Annecy IAFF (1999), laureat al Premiului Cinekid Film.

Biletele pot fi achiziționate atât în ziua proiecției de la casieriile cinematografelor în care va avea loc Kinodiseea, între 13 și 18 noiembrie: Cinema Studio, CinemaPRO, Cinema Eforie și Cinema Union, cât și în avans, aici. .

Programul complet al festivalului 

Prețul unui bilet este de 10 lei / adult și 7 lei / copil pentru ultimele două proiecții din timpul săptămânii și pentru toate proiecțiile din weekend.

Pentru celelalte proiecții din timpul zilei și calupurile de scurtmetraje, intrarea este liberă și este necesară rezervarea locurilor.

Anul acesta, spectatorii pot opta și pentru două tipuri de abonamente: un festival pass de o persoana de 50 lei și un family festival pass (pentru 4 persoane) de 150 lei.

Cea de-a șaptea ediţie a Festivalului Internaţional de Film pentru Copii Kinodiseea se va desfăşura la Cinema Studio, Cinema Pro, Cinema Eforie, Cinema Union și Cinema Elvire Popesco.

Foto: Kinodiseea 2015 – facebook.com/kinodiseea

20
/03
/19

Paul Schrader, David Lowery și Kent Jones sunt trei dintre regizorii ale căror filme vor fi proiectate în premieră în România în cadrul American Independent Film Festival. Ediția a 3-a a festivalului va avea loc între 12 și 18 aprilie, la Cinema PRO și Cinema Muzeul Țăranului din București, iar biletele vor fi disponibile în curând pe eventbook.ro și în rețeaua Eventbook.

20
/03
/19

OPINIE Pentru al doilea an consecutiv, trofeul Gopo pentru cel mai bun film ajunge la un lungmetraj care s-a remarcat în special prin succes la public, și mai puțin prin prezențe în festivaluri sau elogiile criticii. În acest caz, „Moromeții 2”, de Stere Gulea. Este reconfirmarea unei schimbări în receptarea filmului românesc.

15
/03
/19

Privind în ochi trecutul apropiat... La 30 de ani de la căderea regimurilor comuniste, discursul antisemit pare să revină în forţă în ţările Europei Centrale şi de Est. Pentru a readuce în memorie câteva dintre lecţiile uneori uitate ale trecutului, între 16 şi 19 martie, Festivalul Internaţional de Documentar și Drepturile Omului „One World Romania” şi Forumul Cultural Austriac Bucureşti propun o „Retrospectivă extraordinară Ruth Beckermann”.

15
/03
/19

Ritmuri de tango, parfum de Argentina, sonoritatea inedită a bandoneón-ului și vocea ANALIEI SELIS, toate acestea sunt ”ingredientele” concertului programat miercuri, 20 martie (19.00), la Sala Radio,  în cadrul celei de-a doua ediții a proiectului TANGO SIMFONIC, ce poartă titlul Milonga de mis amores.

15
/03
/19

Asociația Cinemascop cu sprijinul HBO Europe organizează cu ocazia ediției a treia a American Independent Film Festival, care va avea loc în București, în perioada 12-18 aprilie 2019, concursul de scenarii intitulat: WRITE A SCREENPLAY FOR.

15
/03
/19

Rulează în cinematografe (distribuit de Bad Unicorn) filmul „Păsări călătoare”, regizat de Ciro Guerra și Cristina Gallego. E o peliculă columbiană care arată douăzeci de ani din istoria tribului Wayuu din deșertul Guajira. Și ce treabă avem noi cu Wayuu și Guajira? Avem.

Page 2 of 78412345...102030...Last »