TOP Am ales cele mai relevante filme româneşti ale anului, din cele 25 de titluri de ficţiune care au ajuns în 2018 în cinematografe. Nu a fost un an rău: cinema-ul românesc a continuat să impresioneze în festivaluri, iar unul dintre filme, „Moromeţii 2”, a stabilit chiar un record de spectatori.
Un articol de Ionuţ Mareş|9 decembrie 2018
Nu mai puțin de 25 de filme românești de ficțiune și-au găsit locul în 2018 în cinematografe, însă distribuția lor a variat de la doar una-două săli, cu reclamă aproape zero, până la zeci de săli în numeroase orașe, cu o promovare intensă. Totul depinde de tipul de film, de vizibilitatea pe care o câștigă (cu sau fără premii), de interesul pe care și-l dau producătorul și distribuitorul, dar uneori și de conjunctură.
Asta face ca numărul de spectatori să pornească de la o mie sau două (sau chiar de la câteva sute în unele cazuri triste) și să ajungă la câteva zeci de mii sau chiar 200.000, cifra miraculoasă spre care se îndrepta vertiginos „Moromeții 2”, de Stere Gulea, la începutul lunii decembrie.
Anul 2018 a adus destul de multe lucruri bune cinema-ului românesc.
Pentru al doilea an consecutiv, selecția oficială de la Cannes a ocolit filmele de lungmetraj românești (programul ACID – „Association pour le cinéma indépendant et sa diffusion”, tot de pe Croazetă, a cuprins totuși coproducția belgiano-română „Singură la nunta mea”, de Marta Bergman).
Însă Ursul de Aur de la Berlin a fost câștigat de „Nu mă atinge-mă”, controversarul film-experiment al Adinei Pintilie (ce se va lansa în cinematografe abia la 1 februarie 2019), iar Globul de Cristal de la Karlovy Vary, un alt festival prestigios, a ajuns în premieră tot la un film românesc, „Îmi este indiferent dacă în istorie vom intra ca barbari”, curajosul film al lui Radu Jude.
La Locarno, trofeul de interpretare feminină a fost câștigat de o foarte tânără actriță română la debut, Andra Guți, pentru rolul său din „Alice T.”, noul film regizat de Radu Muntean.
La Sarajevo, Ioana Uricaru a fost premiată pentru regia primului ei film, „Lemonade”, care a avut premiera mondială în secțiunea Panorama de la Berlinale. Iar la Varșovia, o altă regizoare din România, Anca Damian, a primit tot premiul de regie, pentru „Moon Hotel Kabul”.
Iar acestea nu sunt decât cele mai vizibile selecții și premii.
De altfel, 2018 va rămâne probabil și ca anul cu cele mai multe filme realizate de femei regizor. La o simplă enumerare, fără a discuta acum valoarea lor, au fost în săli: „Soldații. Poveste din Ferentari”, de Ivana Mladenovic, „Lemonade”, de Ioana Uricaru, „Un prinț și jumătate”, de Ana Lungu, „În pronunțare”, de Mihaela Popescu, „Singură la nunta mea”, de Marta Bergman, „Moon Hotel Kabul”, de Anca Damian, și „Pup-o, mă!”, de Camelia Popa. La acestea trebuie adăugată, bineînțeles, Adina Pintilie, cu „Nu mă atinge-mă”, despre care se va discuta cu siguranță mai mult în 2019, când filmul va putea fi văzut de publicul larg, nu doar de cel festivalier.
Un adevărat desant feminin care aduce o certă înnoire.
Nici numărul debutanților în lungmetrajul de ficțiune nu este de neglijat. Cele mai importante nume, demne de a fi reținute: Adina Pintilie, Ivana Mladenovic, Ioana Uricaru, Andrei Crețulescu („Charleston”), Hadrian Marcu („Un om la locul lui”), Mihaela Popescu, Bogdan Theodor Olteanu („Câteva conversații despre o fată foarte înaltă”), Marta Bergman sau Liviu Mărghidan (cu filmul pentru copii „Străjerii”, o altă premieră pentru cinema-ul românesc al ultimelor decenii). Tot la debut, dar cu filme puțin relevante, au fost și: Dragoș Buliga („Vânătorul de spirite”), Vlad Zamfirescu („Secretul fericirii”), Tedy Necula („Coborâm la prima”) și Camelia Popa.
Estetic și tematic, cea mai radicală înnoire a adus-o același „Nu mă atinge-mă”, de Adina Pintilie, care nu seamănă cu nici un alt film românesc de până acum. Am scris despre el pe larg, și cu entuziasm, aici. Însă din cauza amânării lansării sale în cinematografe pentru 2019, am decis să nu îl includ în topul pe 2018, deși foarte probabil ar fi ocupat prima poziție, datorită caracterului său inovator.
Filmul Adinei Pintilie este, cred, vârful de lance dintr-o direcție artistică mai amplă care contracarează realismul dominant al Noului Cinema Românesc al ultimilor 15 ani. Este o direcție mai radicală, riscantă, extrem de personală, în care ficțiunea se îmbină cu documentarul și în care își fac apariția teme noi și personaje marginale – o dovedesc și „Soldații. Poveste din Ferentari”, de Ivana Mladenovic, „Un prinț și jumătate”, de Ana Lungu, și, într-o măsură ceva mai mică, „În pronunțare”, de Mihaela Popescu, și „Câteva conversații despre o fată foarte înaltă”, de Bogdan Theodor Olteanu.
O a doua direcție care încearcă să se desprindă de NCR este mai mainstream și se inspiră, estetic, din diferite perioade, onorabile, ale cinema-ului american. Dacă în 2017 a fost cazul lui „Un pas în urma serafimilor”, de Daniel Sandu, în 2018 această idee a fost susținută de comedia neagră „Charleston”, de Andrei Crețulescu, și de comedia romantică „Povestea unui pierde-vară”, de Paul Negoescu, ambele filme fiind inedite în cinematografia română.
Câțiva din autorii consacrați ai Noului Cinema și-au continuat căutările tematice și stilistice: Radu Muntean, Radu Jude, Constantin Popescu și Florin Șerban.
La fel ca în 2017, nici în acest an nu au lipsit filme realizate în siajul realismului Noului Val: inspirat în special din Mungiu – „Lemonade”, de Ioana Uricaru; sau inpirat în special din Muntean – „Un om la locul lui”, de Hadrian Marcu.
O premieră în 2018 a fost și lansarea primului film românesc de lungmetraj realizat în 3D, „My Life Rehearsed In One Leg”, un film de o oră regizat de Bogdan Mustață, care a fost prezentat, în mai multe proiecții, doar într-o foarte mică sală a CINETic (Centrul Internațional de Cercetare și Educație în Tehnologii Inovativ Creative, înființat în cadrul Universității Naționale de Artă Teatrală și Cinematografică „I.L. Caragiale” din București, ca departament de cercetare).
2018 a adus de asemenea și noi filme realizate de trei regizori veterani: unul cu un foarte mare succes de public și cu unele calități, „Moromeții 2”, de Stere Gulea, iar alte două complet ratate, desuete și trecute neobservate: „Cine a ucis Crăciunul?”, de Dinu Tănase, și „Fals tratat de mântuire a sufletului”, de Nicolae Mărgineanu. La ele ar trebui adăugat și ultimul film, neterminat, al lui Radu Gabrea (plecat dintre noi în 2017) – „Pianul în ceață”, care a avut parte doar de câteva proiecții la Cinema Union din București.
Din zona foarte bogată a scurtmetrajelor, merită menționate cel puțin „Cadoul de Crăciun” (r. Bogdan Mureșanu), selectat și premiat la numeroase festivaluri, precum și „Albastru şi roşu, în proporţii egale” (r. Georgiana Moldoveanu), selectat la Cinéfondation la Cannes, și „Patul lui Procust” (r. Andrian Împărățel), selectat la Locarno.
Cele mai bune filme românești din 2018
Pentru că nu am găsit nici un lungmetraj românesc, dintre cele lansate în cinematografe, pe care să îl consider un mare film, am ales doar șase titluri, care cred că au cea mai mare relevanță (stilistic, dar și tematic) și pe care cred că istoria cinema-ului românesc merită să le rețină. Sunt filmele pe care le-am apreciat cel mai mult.
Extrem de diferite între ele (unele mai îndrăznețe, altele mai convenționale), sunt filme cu multe calități, deși nici unul nu mi-a plăcut până la capăt (am încercat să explic diferitele rețineri, mai mari sau mai mici, în fiecare din cronicile pe care le-am dedicat acestora de-a lungul lui 2018, disponibile dând click pe titluri). De aceea, nici nu le-am așezat într-un clasament, ci le-am pus în ordinea în care au intrat în cinematografe.
„Pororoca” – Constantin Popescu (premiera mondială în 2017)
Fără a fi inovator, „Pororoca”, al treilea lungmetraj al regizorului Constantin Popescu, este totuşi un film solid, care oferă o experiență de vizionare intensă și în care Bogdan Dumitrache face probabil cel mai puternic rol al său de până acum.
„Soldații. Poveste din Ferentari” – Ivana Mladenovic (premiera mondială în 2017)
Conceput ca un film antispectacular și dedramatizat, dar asumat polemic, „Soldaţii. Poveste de Ferentari”, debutul în lungmetrajul de ficţiune al regizoarei Ivana Mladenovic, poate rămâne, prin curajul său formal şi tematic, un reper în cinema-ul românesc.
„Un prinț și jumătate” – Ana Lungu
Cum trecem peste moartea unui prieten? Este întrebarea care traversează discret noul film, intimist, realizat de tânăra regizoare Ana Lungu, ultra-stilizatul „Un prinţ şi jumătate”, care îi are în rolurile principale pe Iris Spiridon, Marius Manole şi István Teglas.
„Îmi este indiferent dacă în istorie vom intra ca barbari” – Radu Jude
„Îmi este indiferent dacă în istorie vom intra ca barbari”, cel mai nou film realizat de Radu Jude, discută într-o manieră neconvenţională masacrul de la Odessa din 1941, comis de trupele române la ordinul lui Ion Antonescu.
„Lemonade”, debutul în lungmetraj al regizoarei Ioana Uricaru, este o dramă puternică, dar nu şi foarte inventivă, despre cum visul american se poate transforma într-un coşmar, prin prisma întâmplărilor unei asistente medicale din România care ajunge în SUA în încercarea de a-şi face un viitor.
„Alice T.”, noul film al lui Radu Muntean, este portretul puternic, incomod şi dureros al unei adolescente în România de astăzi, cu o tânără actriță la debut, Andra Guți, foarte bună.
O mențiune specială trebuie să meargă la „My Life Rehearsed In One Leg”, realizat de Bogdan Mustață – primul film românesc de lungmetraj în 3D.
…………………………………………
Urmează o serie de nouă filme în care am găsit mai multe calități (pe unele le-am apreciat mai mult decât pe altele), dar pe care nu le consider la fel de relevante și de ambițioase ca cele șase de mai sus.
În ordinea lansării lor în cinematografe: „Charleston”, de Andrei Crețulescu (premiera mondială în 2017); „Câteva conversații despre o fată foarte înaltă”, de Bogdan Theodor Olteanu; „Povestea unui pierde-vară”, de Paul Negoescu; „Singură la nunta mea”, de Marta Bergman; „Moromeții 2”, de Stere Gulea; „Un om la locul lui”, de Hadrian Marcu; „Moon Hotel Kabul”, de Anca Damian; „Dragoste 1. Câine”, de Florin Șerban; „În pronunțare”, de Mihaela Popescu.
…………………………
Celelalte filme lansate în 2018: „Cine a ucis Crăciunul?”, de Dinu Tănase; „Scurtcircuit”, de Cătălin Saizescu (premiera mondială în 2017); „Vânătorul de spirite”, de Dragoș Buliga (premiera mondială în 2017); „Pianul în ceață” (neterminat), de Radu Gabrea; „Străjerii” (film pentru copii), de Liviu Mărghidan; „Fals tratat de mântuire a sufletului”, de Nicolae Mărgineanu; „Secretul fericirii”, de Vlad Zamfirescu; „Coborâm la prima”, de Tedy Necula; „Pup-o, mă!”, de Camelia Popa; și „141 A.D Misiune în Dacia”, de Octavian Repede (lansat exclusiv pe platforma Vimeo).