Cele mai noi cărți: „Sălbaticii copii dingo” de Vasile Ernu (fragment)
https://www.ziarulmetropolis.ro/cele-mai-noi-carti-salbaticii-copii-dingo-de-vasile-ernu-fragment/

Ziarul Metropolis vă invită să descoperiţi cea mai nouă carte semnată de scriitorul Vasile Ernu, „Sălbaticii copii dingo”, recent apărută la Editura Polirom, în colecţia „Ego-grafii”, cu ilustraţii de Roman Tolici. Volumul, din care vă oferim un fragment, este o fascinantă incursiune în anii ’80.

Un articol de Ziarul Metropolis|10 februarie 2021

Cartea adolescenței. Anii ’80. Patru prieteni se întîlnesc în gara din Chişinău. Vor pleca împreună în vacanţă în Crimeea, la mare. Sînt lipsiţi de griji, nu au de unde să ştie că fac parte din generaţia ultimilor copii sovietici. Ştiu doar că au acelaşi program în fiecare an: şcoală, vacanţe lungi, călătorii de la un capăt la altul al ţării pentru a descoperi locuri extraordinare şi populaţii ciudate. Brusc însă toată această rutină melancolică e dată peste cap: după moartea lui Brejnev, a lui Andropov şi a altor comunişti de la vîrf, vin Gorbaciov, glasnostul şi perestroika, intervenţia rusă în Afganistan, Cernobîlul, explozia drogurilor, SIDA şi afirmarea contraculturilor sovietice. Debusolaţi, văzînd cum lumea pe care o ştiau se destramă, ultimii copii sovietici caută echilibru şi refugiu în romanele lui Bulgakov, în poezia lui Arseni Tarkovski şi în piesele formaţiei Kino. Şi, fără să vrea, se maturizează, descoperă alte identităţi şi învaţă să trăiască în noua lume, în care Dumnezeu este foarte diferit de cel al bunicilor şi părinţilor lor, iar ceea ce contează e să cîştigi cît mai mult. O lume în care a avea este mai important decît a fi.

„Sălbaticii copii dingo” de Vasile Ernu (fragment)

Lucrurile au început să vină peste noi ca un drog. Materia a început să ne învingă.

Eram convins că fericirea se află într‑un player mic, un walkman. Cînd a apărut, m‑am gîndit că nu există nimic pe lume care să mă facă mai fericit decît acest aparat care se prindea la curea şi în care încăpea o casetă. Doamne, cît am visat să am walkmanul meu!

Cînd au apărut videoplayerele, care învîrteau VHS‑urile alea mari şi pe care le conectam la un televizor pe sistem PAL sau SECAM la care puteam vedea orice film, am zis: „Gata, am găsit secretul fericirii. Fericirea e aici, în video“. Era o certitudine greu de combătut. Era o certitudine religioasă. Ştiam bine Epistola către Evrei şi mai ales capitolul 11, versetul 11: „Şi credinţa este o încredere neclintită în lucrurile nădăjduite, o puternică încredinţare despre lucrurile care nu se văd“. Apostolul meu preferat, Pavel, a făcut o greşeală fundametală. L‑am corectat eu: „Şi credinţa este o încredere neclintită în lucrurile nădăjduite, o puternică încredinţare despre lucrurile care se văd“. Am tăiat cu roşu acel NU. Credinţa este doar despre ce se vede. Ce se vede la video.

Erau ultimele lucruri sacre în care mai credeam.

Deviza generaţiei mele: „Pentru un player şi un video mi‑aş trăda şi patria“. Aş fi făcut schimb precum pieile‑roşii din Americi: mi‑aş fi dat sufletul, patria, totul pentru o oglinjoară. Pentru o pereche de blugi aş fi dat tot cosmosul. Pe atunci nu înţelegeam cît tragism planetar se ascunde în aceste lucruri mici dintr‑un bloc amărît de la Ciocana.

Visam să am aceste două aparate şi să mor fericit: videoul să‑mi ruleze filme şi walkmanul să‑mi cînte în urechi. Mereu. Zi şi noapte. Şi să mor. După această fericire nu mai avea rost să trăieşti. Acesta era raiul în imaginaţia noastră de adolescenţi ai anului ’88.

Am avut walkman, am avut video. Ele au venit într‑o zi în viaţa mea, dar nu a venit şi fericirea. Fericirea nu era în acele obiecte magice. Fericirea era în altă parte, dar nu ştiam unde.

Fericirea dată de aceste obiecte a durat cîteva zile şi s‑a consumat precum o casetă. O schimbi pe partea cealaltă, pui altă casetă şi se duce fericirea. Trece prea uşor. Fericirea aceasta poate fi înghiţită într‑o clipă aşa cum era deseori înghiţită banda casetei. Într‑o secundă dispăreau sunetul şi fericirea: auzeai doar acel zgomot straniu pe care‑l scotea aparatul atunci cînd „înghiţea“ banda.

Acum cred că fericirea era în cu totul alt loc.

Fericirea are o calitate foarte stranie : ea există atîta timp cît nu o conştientizezi şi nici măcar nu o doreşti. Fericirea există atunci cînd nu dai doi bani pe ea, cînd nu o apreciezi, cînd nu‑i simţi prezenţa. Fericirea există atunci cînd fugi de ea.

Fericirea începe să aibă sens şi valoare abia atunci cînd o pierzi. E ca sănătatea: cît o ai nu o apreciezi. O înţelegi şi o apreciezi doar cînd o pierzi.

Da, fericirea era în altă parte. Fericirea noastră se pare că era bine ascunsă în nefericirea noastră. Ea se păstra atîta vreme cît o ţineam ascunsă acolo, fără să o scoatem, fără să o forţăm să iasă. Mult mai tîrziu, după ani lungi de pribegie prin lume şi timp, aveam să pricepem că nefericirea noastră a salvat cel mai de preţ lucru pe care l‑am avut.

Fericirea noastră era o stare, un loc, o vreme, pe care toţi tinerii generaţiei mele o numeau simplu: Kamceatka – un subsol umed, urît mirositor, întunecat, unde toţi cei din gaşcă stăteam uitaţi şi rătăciţi în timp. Kamceatka era un nume simbolic, cu trimitere la acel teritoriu – cel mai îndepărtat din URSS – pustiu, nelocuit, un spaţiu în afara geografiei şi timpului. Primul album muzical de care ne‑am îndrăgostit se numea Nacealnik Kamceatki, „şeful Kamceatkăi“. Noi eram singurii oameni ai acestui teritoriu. Sufletul nostru era Kamceatka.

Vasile Ernu s-a născut în URSS în 1971. Este absolvent al Facultăţii de Filosofie (Universitatea „Al.I. Cuza”, Iaşi, 1996) şi al unui master de filosofie (Universitatea „Babeş-Bolyai”, Cluj-Napoca, 1997). A fost redactor fondator al revistei Philosophy & Stuff şi redactor asociat al revistei Idea artă + societate. A activat în cadrul fundaţiilor Idea şi Tranzit şi al editurilor Idea şi Polirom. În ultimii ani a avut rubrici de opinie în România liberă, HotNews, Timpul, Adevărul, CriticAtac şi Libertatea, precum şi rubrici permanente în revistele Noua literatură, Suplimentul de cultură şi Observator cultural.

A debutat cu volumul Născut în URSS (Polirom, 2006, 2007, 2010, 2013, 2020), tradus în rusă, bulgară, spaniolă, italiană, maghiară, poloneză şi georgiană. Cartea a fost nominalizată la Premiul de debut al revistei Cuvîntul, Premiul pentru roman şi memorialistică al revistei Observator cultural şi Premiul Opera Prima al Fundaţiei Anonimul şi a fost distinsă cu Premiul pentru debut al României literare şi cu Premiul pentru debut al Uniunii Scriitorilor din România. A mai publicat: Ultimii eretici ai Imperiului (Polirom, 2009; nominalizată la Premiul pentru eseu al revistei Observator cultural şi distinsă cu Premiul Tiuk!; tradusă în Italia şi în curs de publicare în Rusia); Ceea ce ne desparte. Epistolarul de la Hanul lui Manuc (împreună cu Bogdan-Alexandru Stănescu, Polirom, 2010); Intelighenţia rusă azi (Cartier, 2012); Sînt un om de stînga (Cartier, 2013); Mică trilogie a marginalilor. Sectanţii (Polirom, 2015, 2017, 2020; distinsă cu Premiul Matei Brâncoveanu pentru Literatură, 2015); Intelighenţia basarabeană azi. Interviuri, discuţii, polemici despre Basarabia de ieri şi de azi (Cartier, 2016); Mică trilogie a marginalilor. Bandiţii (Polirom, 2016, 2017, 2021; distinsă cu Premiul pentru eseistică/publicistică al revistei Observator cultural, 2017); Jurnal la sfîrşitul lumii (Cartier, 2019); Războiul pisicilor (Cartier, 2019; cu ilustraţii de Veronica Neacşu); Mică trilogie a marginalilor. Izgoniţii (Polirom, 2019; distinsă cu Premiul AgenţiadeCarte.ro la secţiunea Eseu/Publicistică/Memorialistică, ediţia 2020). A coordonat: Iluzia anticomunismului. Lecturi critice ale Raportului Tismăneanu (împreună cu Costi Rogozanu, Ciprian Şiulea şi Ovidiu Ţichindeleanu, Cartier, 2008); Ucraina live. Criza din Ucraina: de la Maidan la război civil (împreună cu Florin Poenaru, Tact, 2014); Republica Moldova la 25 de ani. O încercare de bilanţ (împreună cu Petru Negură şi Vitalie Sprînceană, Cartier, 2016). Este unul dintre fondatorii şi coordonatorii proiectului www.criticatac.ro. Mai multe detalii pe www.ernu.ro.

Deviza generaţiei mele: „Pentru un player şi un video mi‑aş trăda şi patria“. Aş fi făcut schimb precum pieile‑roşii din Americi: mi‑aş fi dat sufletul, patria, totul pentru o oglinjoară. Pentru o pereche de blugi aş fi dat tot cosmosul. (Vasile Ernu)

 

 



22
/03
/22

Editura Nemira ne propune un nou volum semnat de Bogdan Munteanu, „Stai jos sau cazi”, în colecția „n’autor”, coordonată de Eli Bădică. Este a doua carte publicată la editura Nemira de scriitorul timișorean, după bestsellerul „Ai uitat să râzi” din 2016. Ziarul Metropolis vă invită să citiți un fragment.

14
/03
/22

Dintotdeauna omul a căutat un refugiu în artă în momente de criză. Zilele acestea, când Europa se află în fața celui mai dificil moment din istoria sa recentă, întâmplarea m-a dus la o expoziție multimedia care aduce în prim-plan poezia scrisă de femei în România, deschisă la Art Hub, pe strada Budișteanu numărul 10, între 1 și 24 martie.

13
/03
/22

„Pentru mine, fericirea înseamnă creaţie şi iubire pentru şi de la cei dragi. Dar, dacă mi s-ar cere să aleg între a fi fericit şi a fi util, cred că aş alege a fi util”, spune unul dintre cei mai îndrăgiți scriitori francezi de azi, totodată și unul dintre dramaturgii contemporani cei mai jucați.

11
/03
/22

„Cartea din Week-end”, proiect online gândit special pentru pasionații de citit, va oferi publicului fragmente din volumele incluse, scurte biografii ale autorilor, recenzii apărute în ziarele italiene, dar și mărturii video ale editorilor, criticilor și traducătorilor italieni privind motivația lor de a publica și promova autorii români pe piața literară italiană.

07
/03
/22

Despre Nicolas d’Estienne d’Orve s-a spus frecvent că este scriitorul contemporan care surprinde Parisul ca nimeni altul tocmai pentru că îl iubește atât de mult. Eiffel, ultimul lui roman, publicat de Editura Trei reușește să-i facă pe cititori să se-ndrăgostească la rândul lor de Paris prin intermediul poveștii romanțate a vieții lui Gustave Eiffel, inginerul de geniu care a ridicat monumentul-simbol al Franței. Care este secretul „Doamnei de fier” din inima Parisului? Ce istorie vrea să transmită peste secole tuturor celor care o privesc?

28
/02
/22

Margaret MacMillan, autoarea bestsellerurilor „Făuritorii păcii”, „Războiul care a pus capăt păcii” și „Oamenii istoriei” oferă o perspectivă provocatoare asupra războiului ca o componentă esențială a umanității în noul său volum: „Războiul. Cum ne-au modelat conflictele”, publicat de Editura Trei în colecția Istorie.

24
/02
/22

CARTEA DE CINEMA Cinefilii care au îndrăgit celebra autobiografie a lui Ingmar Bergman, “Lanterna magică”, apărută şi în română la Editura Meridiane în 1994, s-ar putea să fie puţin dezamăgiţi sau măcar surprinşi de continuarea volumului, lansată la noi cu titlul “Imagini. Viaţa mea în film” şi scoasă recent de Editura Nemira (în traducerea Ioanei Ghişa şi cu o prefaţă de Andrei Gorzo).