Cele mai noi scurtmetraje românești vin la Filmul de Piatra
https://www.ziarulmetropolis.ro/cele-mai-noi-scurtmetraje-romanesti-vin-la-filmul-de-piatra/

Filmul de Piatra, festivalul care are loc de şapte ani în Piatra Neamţ, a anunţat rezultatele selecţiei de scurtmetraje pentru ediţia din acest an.

Un articol de Liliana Matei|14 august 2015

Din 219 înscrieri primite, în competiția Filmul de Piatra au rămas 46 de titluri, dintre care 40 din România și șase din Republica Moldova. Astfel, 16 filme scurte vor concura la categoria ficțiune, nouă la documentar, cinci la animație, 10 la film experimental și șase la videoclip.

“La Filmul de Piatra, arătăm filme proaspete, deștepte, cool, care să placă publicului. Nu căutăm perfecțiunea, căutăm mai degrabă potențialul. Când facem selecția, avem în minte și publicul, dar și cât de util ar fi festivalul pentru autorul filmului respectiv. Avem un istoric bogat, în care Filmul de Piatra a funcționat ca rampă de lansare pentru mulți tineri cineaști și iubitori ai filmului și sperăm că festivalul va juca acest rol în continuare.” – Andrei Dăscălescu, directorul festivalului

În afara competiției, vor fi proiectate alte 22 de scurt-metraje, dintre care trei filme de ficțiune, nouă documentare, două animații și opt filme experimentale.

Dintre titlurile selectate, 27 vor fi arătate în premieră la Filmul de Piatra. Mai multe detalii despre filmele din selecție sunt pe site-ul festivalului, www.filmuldepiatra.ro.

Competiția va fi jurizată de către Irina Margareta Nistor, Andra Radu, Hypno, Cristi Mărculescu, Bogdan Șerban, și Vlad Eftenie. Membru de onoare al juriului din acest an este Victor Purice, directorul cinematorgrafului Dacia din Piatra Neamț.

A opta ediție a festivalului își continuă demersul de susținere a cinematografiei tinere din Romania și Moldova, dar și a spațiilor în care publicul se poate bucura de filme. Astfel, toate fondurile strânse din biletele de o zi achiziționate la festival vor reveni integral vechiului cinematograf din oraș, Cinema Dacia, spațiu lăsat în paragină și reanimat de festival și de alte evenimente organizate de voluntarii Filmul de Piatra pe parcursul anului.

Festivalul va avea loc la Piatra Neamț, între 27 și 30 august, și va continua la Piatra Fântânele, în campusul Tășuleasa Social, între 5 și 8 septembrie. Filmul de Piatra pregătește o întreagă experiență, cu proiecții de filme, evenimente, petreceri și Shorts Day, Long Night, marele eveniment de pe varful muntelui Cozla, cu concerte Robin and the Backstabbers, Partizan, DJ-set-uri și alte surprize care vor fi anunțate în curând.

10
/07
/23

Un cineconcert, cel puţin 30 de filme, întâlniri cu peste 20 de invitaţi din ţară şi străinătate, dezbateri, ateliere, o expoziţie aniversară şi o lansare de carte fac parte din programul ediţiei a zecea a Festivalului Ceau, Cinema!, care va avea loc între 12 şi 16 iulie la Timişoara, Capitală Europeană a Culturii.

05
/07
/23

Cea de-a XX-a ediție a Festivalului Internațional de Film Independent ANONIMUL va avea loc în perioada 14-20 august 2023, la Sfântu Gheorghe (Delta Dunării). Și anul acesta, programul festivalului cuprinde două competiții de scurtmetraje, românești și internaționale, și proiecții de film de lungmetraj însoțite de întâlniri și dialoguri între cineaști și public. 

05
/07
/23

Între 22 și 29 iulie, la 2 Mai se desfășoară a treia ediție a Festivalului de Teatru și Film „Șerban Ionescu”. De la concerte și proiecții de film în aer liber și până la spectacole de teatru, expoziții, dialoguri cu artiști și show-uri de stand-up și improvizație, programul din 2023 cuprinde peste 50 de evenimente culturale cu intrare gratuită.

25
/06
/23

Luna iulie aduce în cinematografele din România trei filme de festival care merită atenţie: "În bătaia focului", al germanului Christian Petzold, "Mi-e silă de mine", al norvegianului Kristoffer Borgli, şi "Falcon Lake", al canadienei Charlotte Le Bon.

23
/06
/23

KINOdiseea, cel mai mare festival internațional de film pentru publicul tânăr (copii și adolescenți) din Europa de Sud-Est revine cu o nouă ediţie ALTFEL, între 23 și 25 iunie, la Prăjitoria Buimac din București și Cinema Unirea din Botoșani

21
/06
/23

A zecea ediţie a Festivalului Ceau, Cinema! de la Timişoara va celebra cinematografia norvegiană printr-un focus organizat în parteneriat cu Festivalul Internaţional de Film de la Bergen (BIFF). Secţiunea va cuprinde un cineconcert cu o capodoperă a cinematografiei mute, o serie de filme recente şi clasice, precum şi întâlniri cu cineaşti şi experţi norvegieni.

21
/06
/23

Duminică seară, 3200 de spectatori au urmărit filmul Asteroid City (r. Wes Anderson, 2023) în Piața Unirii din Cluj-Napoca, marcând astfel finalul unei noi ediții spectaculoase a Festivalului Internațional de Film Transilvania (9 – 18 iunie)