Cele mai noi scurtmetraje românești vin la Filmul de Piatra
https://www.ziarulmetropolis.ro/cele-mai-noi-scurtmetraje-romanesti-vin-la-filmul-de-piatra/

Filmul de Piatra, festivalul care are loc de şapte ani în Piatra Neamţ, a anunţat rezultatele selecţiei de scurtmetraje pentru ediţia din acest an.

Un articol de Liliana Matei|14 August 2015

Din 219 înscrieri primite, în competiția Filmul de Piatra au rămas 46 de titluri, dintre care 40 din România și șase din Republica Moldova. Astfel, 16 filme scurte vor concura la categoria ficțiune, nouă la documentar, cinci la animație, 10 la film experimental și șase la videoclip.

“La Filmul de Piatra, arătăm filme proaspete, deștepte, cool, care să placă publicului. Nu căutăm perfecțiunea, căutăm mai degrabă potențialul. Când facem selecția, avem în minte și publicul, dar și cât de util ar fi festivalul pentru autorul filmului respectiv. Avem un istoric bogat, în care Filmul de Piatra a funcționat ca rampă de lansare pentru mulți tineri cineaști și iubitori ai filmului și sperăm că festivalul va juca acest rol în continuare.” – Andrei Dăscălescu, directorul festivalului

În afara competiției, vor fi proiectate alte 22 de scurt-metraje, dintre care trei filme de ficțiune, nouă documentare, două animații și opt filme experimentale.

Dintre titlurile selectate, 27 vor fi arătate în premieră la Filmul de Piatra. Mai multe detalii despre filmele din selecție sunt pe site-ul festivalului, www.filmuldepiatra.ro.

Competiția va fi jurizată de către Irina Margareta Nistor, Andra Radu, Hypno, Cristi Mărculescu, Bogdan Șerban, și Vlad Eftenie. Membru de onoare al juriului din acest an este Victor Purice, directorul cinematorgrafului Dacia din Piatra Neamț.

A opta ediție a festivalului își continuă demersul de susținere a cinematografiei tinere din Romania și Moldova, dar și a spațiilor în care publicul se poate bucura de filme. Astfel, toate fondurile strânse din biletele de o zi achiziționate la festival vor reveni integral vechiului cinematograf din oraș, Cinema Dacia, spațiu lăsat în paragină și reanimat de festival și de alte evenimente organizate de voluntarii Filmul de Piatra pe parcursul anului.

Festivalul va avea loc la Piatra Neamț, între 27 și 30 august, și va continua la Piatra Fântânele, în campusul Tășuleasa Social, între 5 și 8 septembrie. Filmul de Piatra pregătește o întreagă experiență, cu proiecții de filme, evenimente, petreceri și Shorts Day, Long Night, marele eveniment de pe varful muntelui Cozla, cu concerte Robin and the Backstabbers, Partizan, DJ-set-uri și alte surprize care vor fi anunțate în curând.

25
/10
/18

CRONICĂ DE FILM După succesul uriaș cu „La La Land”, tânărul regizor american Damien Chazelle (33 de ani) revine cu un film mai puțin exuberant dar mai matur, „First Man” („Primul om pe Lună”), în care Ryan Gosling îl joacă pe celebrul astronaut Neil Armstrong.

24
/10
/18

Toamna se numără proiecţiile la Centrul Ceh, locul unde an de an se dă startul unor noi ediţii ale Documentary Mondays şi Fiction Tuesday. Anul acesta vor putea fi văzute şase documentare şi tot atâtea filme cehe care surprind din perspective insolite problematici diverse, de la scindarea continentului în timpul Războiului Rece şi până la emergenţa inteligenţei artificiale în viaţa oamenilor.

24
/10
/18

Les Films de Cannes à Bucarest și Festivalul Național de Teatru invită spectatorii să susțină eliberarea lui Kirill Serebrennikov printr-un mesaj și o fotografie de grup înainte de proiecția filmului Leto, programat în această seară (miercuri), la ora 20:15, la Cinema PRO.

24
/10
/18

S-au împlinit anul acesta 35 de ani de la premiera "Nostalgiei" lui Tarkovski, prilej pentru a prelua un excelent eseu cinematografic, semnat de Ionuț Mareș, în urmă cu 5 ani, despre "filmul unei profunde suferinţe cu multiple faţete ce au însă o cauză unică: îndepărtarea de casă, familie şi ţară, care la Tarkovski echivalează inevitabil cu îndepărtarea de rădăcini şi de izvorul credinţei."

23
/10
/18

O fotografie din anul 1965 cu protagoniștii filmului "Doctor Jivago", ecranizarea romanului omonim semnat de Pasternak, în regia lui David Lean. Se împlinesc, astăzi, 60 de ani (23 octombrie 1958) de când scriitorului rus Boris Pasternak i se decerna Premiul Nobel pentru literatură pentru romanul "Doctor Jivago",roman devenit best-seller în Europa Occidentală, dar nepublicat în țara de origine.

23
/10
/18

În 2015, László Nemes lua pe sus lumea cinematografului cu primul său film, Son of Saul – Grand Prix la Cannes iar apoi premiul Oscar pentru cel mai bun film străin al anului. Laudele au început să curgă, presa considerându-l noul copil minune al cinematografiei europene și în special al celei maghiare. László Nemes este un regizor care nu a absolvit vreo școală de cinema, ci a câștigat experiență filmând scurtmetraje și fiind asistentul regizorului Béla Tarr.

23
/10
/18

CRONICĂ DE FILM Prezentat în premieră în România la „Les Films de Cannes à Bucarest”, „Climax” (2018), de Gaspar Noé, este un „musical body horror” al cărui scop principal pare să fie captarea energiei unor corpuri tinere care pierd treptat controlul, de la dans, băutură și un drog psihedelic misterios.

22
/10
/18

"O femeie trebuie să fie inteligentă, să aibă farmec, simţ al umorului, şi să fie bună. Sunt aceleaşi calităţi pe care le cer unui bărbat." - Catherine Deneuve.  Considerată una din cele mai frumoase si carismatice actrite din lume, Catherine Deneuve a împlinit, azi, 75 de ani!

21
/10
/18

CRONICĂ DE FILM Prezentat în premieră mondială la Astra Sibiu, „Timbox” este un excelent documentar de debut realizat de Nora Agapi. Regizoarea îi face un portret tandru tatălui său – un bătrân carismatic din Iași care a adunat în cutii mii de fotografii și înregistrări pe peliculă făcute de-a lungul vieții.

19
/10
/18

Actorul Mark Ruffalo, cunoscut pentru roluri din filme precum „Collateral”, „Spotlight” şi „The Kids Are All Right”, va interpreta rolurile unor gemeni identici în miniseria HBO „I Know This Much Is True”, pentru care va fi şi producător executiv. Serialul format din şase episoade este bazat pe romanul omonim al lui Wally Lamb, bestseller New York Times.

17
/10
/18

“Corupţia într-o ţară este invers proporţională cu gradul de dezvoltare al acelei ţări.” - Arthur Miller, autorul faimoasei piese “Moartea unui comis voiajor” (al cărei prim act a fost scris într-o singură zi!), premiată cu: Pulitzer, Tony Award şi Premiul criticii de teatru. Arthur Miller s-a născut într-o zi de 17 octombrie (1915)

17
/10
/18

CRONICĂ DE FILM Prezentat în premieră în România la Festivalul ASTRA de la Sibiu după ce în vară a fost ales cel mai bun documentar la Karlovy Vary, „Martorii lui Putin” (2018), de Vitaly Mansky, tratează momentul venirii la putere a lui Vladimir Putin, folosind imagini de arhivă inedite.

16
/10
/18

Les Films de Cannes à Bucarest organizează pe perioada celor 10 zile de proiecții (19 – 28 octombrie) și o serie de evenimente profesionale, discuții deschise și paneluri la care sunt așteptați să participe deopotrivă profesioniști din industria filmului, selecționeri și directori de festivaluri, decidenți politici dar și cinefili interesați de mersul industriei cinematografice.

16
/10
/18

A 25-a ediție a Festivalului Internațional Astra Film Sibiu s-a deschis oficial, la Sala Thalia, cu filmul Transalpina – Drumul Regilor al regizorului Dumitru Budrala, director-fondator al Festivalului. Înaintea proiecției, invitați de marcă au subliniat importanța momentului și au punctat cele mai importante etape din dezvoltarea Festivalului. Gala de deschidere s-a încheiat cu un concert al nominalizaților la Grammy, The Tiger Lilies.

Page 20 of 238« First...10...1819202122...304050...Last »