Cele mai recente spectacole Teatrelli sunt acum disponibile online gratuit
https://www.ziarulmetropolis.ro/cele-mai-recente-spectacole-teatrelli-sunt-acum-disponibile-online-gratuit/

Teatrelli se alătură campaniei #StămAcasă şi oferă acces gratuit chiar la producţiile din stagiunea curentă.

Un articol de Liliana Matei|4 aprilie 2020

Producții ca „Oxygen”, spectacol multimedia pe un text al celebrului dramaturg rus contemporan Ivan Vîrîpaev, „Urban GIF Show”, o instalație inovatoare despre viața urbană, sau „Privește cerul…”, un spectacol de breakdance și teatru-dans pe fundal de muzică clasică, precum și montări clasice sau comedii pline de savoare, cum sunt „Contesa”, „Arsenic și dantelă veche”, „Milionul, nepoatele și milionara” sau „Amor Amar” pot fi văzute de public online începând de sâmbătă, 4 aprilie.

Spectacolele Teatrelli pot fi vizionate online pe toată durata lunii aprilie la rezoluție de înaltă calitate direct pe site-ul www.teatrelli.com, la o secțiune nouă de Spectacole online, creată în acest scop. Prima difuzare va avea loc sâmbăta, 4 aprilie, când reprezentația „Oxygen” era programată în sala Teatrelli. Spectacolul se va muta, astfel, din offline în online și va fi difuzat în intervalul orar 18.00-23.00. Următoarele spectacole vor putea fi vizionate în zilele de miercuri și duminică, în același interval orar, fiind împărțite pe săptămâni tematice. Actori din distribuția fiecărei producții lansează, de asemenea, o invitație personalizată pentru public pe paginile de Facebook și de Instagram ale teatrului, www.facebook.com/teatrelli/și www.instagram.com/teatrelli/.

„Țintem mult la spectacolul Oxygen. Pentru că e un spectacol complex. Pentru că e un spectacol care nu e ca alte spectacole. E un spectacol care mi-a dat atenție, încredere și răbdare. Și mie mi-a dat speranță și un nou început. Un spectacol cu proiecții superbe. Un spectacol cu costume foarte frumoase. Și un spectacol cu lumini luminoase. Este un spectacol care s-a repetat în trei teatre, dar și-a găsit sufletul la Teatrelli. Așa că pe 4 aprilie vă așteptăm să vedeți Oxygen la Teatrelli, doar că de acesată dată online”, povestesc protagoniștii spectacolului Oxygen, actorii Antoaneta Cojocaru și Daniel Pascariu.

„Este o perioadă când avem nevoie cu toții de susținere și, mai ales, să ni se întâmple lucruri bune, frumoase. Iar teatrul și arta, în general, ne fac de secole mai buni și mai curajoși. Suntem onorați că putem oferi de sâmbătă acces online la spectacole recente, din stagiunea curentă a Teatrelli, cu gândul de a rămâne împreună și de a păstra acel flux special de emoție care se creează între actori și public, inclusiv prin aceste mesaje personalizate pe care actorii noștri le vor adresa publicului în rețele de socializare, sub forma unei invitații. Iar surprizele pe care le pregătim în online împreună și cu sprijinul artiștilor nu se vor opri aici, așadar #StămAcasă #împreună“, a declarat pentru presă Roxana Lapadat, director artistic Teatrelli.

Programul complet al spectacolelor Teatrelli online:

Săptămâna 1: E teatru, e dans, e muzică live… e „Oxygen”

Duminică, 5 aprilie: spectacolul „Oxygen”, disponibil în intervalul orar 18.00 – 23.00;

 

Săptămâna 2: Dans dans dans – de la performance corporal la streetdance

Miercuri, 8 aprilie: spectacolul „Urban GIF Show”, disponibil în intervalul orar 18.00 – 23.00;

Duminică, 12 aprilie: spectacolul „Privește cerul…”, disponibil în intervalul orar 18.00 – 23.00;

 

Săptămâna 3: E teatru clasic cu mari vedete

Miercuri, 15 aprilie: spectacolul „Contesa”, disponibil în intervalul orar 18.00 – 23.00

Duminică, 19 aprilie: spectacolul „Arsenic și dantelă veche”, disponibil în intervalul orar 18.00 – 23.00

 

Săptămâna 4: E săptămâna comediei…

Miercuri, 22 aprilie: spectacolul „Milionul, nepoatele și milionara”, disponibil în intervalul orar 18.00 – 23.00

Duminică, 26 aprilie: spectacolul „Amor Amar”, disponibil în intervalul orar 18.00 – 23.00

Teatrelli este un proiect al Primăriei Capitalei, prin creart, un spațiu cultural alternativ dedicat artelor performative, care oferă publicului producții proprii de teatru și dans, precum și concerte acustice, dezbateri și artist-talk-uri.

www.facebook.com/teatrelli/

www.instagram.com/teatrelli/

www.teatrelli.com

 

22
/03
/24

Cum poate râsul să fie terapeutic? Cum poate cufundarea în natură să ne aline? Cum ne poate ajuta arta mișcării să avem o relație mai bună, mai creativă cu procesul de înaintare în vârstă? În căutarea răspunsurilor la aceste întrebări, Asociația Developing Art lansează proiectul de cercetare artistică All Sorts of Care: o serie de rezidențe artistice dedicate explorării legăturilor complexe dintre corp și minte, în contextul râsului, al îmbătrânirii și al prezenței umane, ca un martor tăcut ce face parte din natură, toate privite prin filtrul ideii de grijă.

21
/03
/24

Cele mai noi filme cu Mads Mikkelsen și Sir Anthony Hopkins în rolurile principale și multipremiatul „All of Us Strangers” (foto) (r. Andrew Haigh) sunt doar câteva dintre titlurile incluse în programul celei de-a 23-a ediții a Festivalului Internațional de Film Transilvania, care va avea loc la Cluj-Napoca între 14 și 24 iunie.

21
/03
/24

Joi, 28 martie, de la ora 19.00, va avea loc la sediul Teatrului Masca (Bd. Uverturii, nr. 14) a șasea întâlnire din seria dezbaterilor performative moderate de Alex Tocilescu. Tema ediției este „Ăștia o să ne plătească nouă pensia?!”

20
/03
/24

Denisa Nicolae are multe nesiguranțe și incertitudini. Râde zgomotos și plânge cu sughițuri. Iubește. Lumea ei e mare și jucăușă, din când în când o prinde cu tandrețe, să nu fugă, și o face vizibilă, puțin câte puțin.

20
/03
/24

Sue Giles, președintele ASSITEJ, transmite mesajul de Ziua Internațională a Teatrului pentru Copii și Tineret. Scopul acestei campanii este de a facilita accesul la teatru și la spectacole pentru copii și tineri.

19
/03
/24

Nominalizat în acest an la Women's Prize for Fiction, romanul „Cele opt vieți ale unui trickster de-o vârstă cu veacul” de Mirinae Lee, o coreeancă mutată în SUA, spune povestea teribilă a unei femei evadate din Coreea de Nord.

18
/03
/24

Proiectul „Întâlnirile Teatrul azi la Masca” iniţiat de revista Teatrul azi, în parteneriat cu Teatrul Masca din Bucureşti şi cu susţinerea UNITER, continuă seria de discuții profesionale cu a doua masă rotundă dedicată, de această dată, dramaturgiei românești.

18
/03
/24

În contextul celebrării a 20 de ani de existență, Centrul Național al Dansului București (CNDB) extinde Ziua Internațională a Dansului pe durata întregii luni aprilie.