Celebra companie Béjart Ballet revine la București cu un spectacol în premieră
https://www.ziarulmetropolis.ro/celebra-companie-b%c3%a9jart-ballet-revine-la-bucure%c8%99ti-cu-un-spectacol-%c3%aen-premier%c4%83/

Două reprezentaţii de balet contemporan vor avea lor pe 12 şi pe 13 octombrie 2019, la Sala Palatului.

Un articol de Liliana Matei|17 mai 2019

Maurice Béjart reprezintă o parte consistentă a istoriei coregrafiei secolului XX iar compania Béjart Ballet Lausanne, condusă de succesorul Gil Roman, este o referință la fel de importantă în lumea baletului contemporan . Pe 12 și 13 octombrie, Béjart Ballet Lausanne revine în București, pe scena Sălii Palatului, cu cel mai nou spectacol de balet contemporan al companiei, în premieră în România, ce include momentele Tous les hommes presque toujours s’imaginent și 7 Danses Grecques. Organizator: Events.

Maurice Béjart a dorit întotdeauna să deschidă lumea baletului unui public cât mai larg. Animați de același spirit, Gil Roman și dansatorii săi țin vie opera lui , reprezentând-o în turnee prin toată lumea, atât în cadrul unor evenimente mari sau recepții oficiale, precum și în cadrul unor evenimente caritabile. Coregraf de 20 de ani, Gil Roman păstrează opera lui Maurice Béjart și adaugă noi creații la repertoriul companiei.

Tous les hommes presque toujours s’imaginent (coregrafie: Gil Roman, muzica: John Zorn)

Spectacolul este o producție excepțională, de o radicalitate poetică intensă – rareori avem ocazia să vedem o creație de o calitate teatrală atât de intensă, reflectivă și senzuală care împinge toate artele cu mult peste limitele lor. – Patrick Ferla, jurnalist și scriitor elvețian, despre Tous les hommes presque toujours s’imaginent.

John Zorn este unul dintre principalii compozitori de muzică americană contemporană. Densitatea și diversitatea operei sale extraordinare, care a început la mijlocul anilor 70, precum și îndrăzneala și libertatea artistică pe care le exprimă prin creația sa nu au încetat niciodată să provoace și să fascineze directorul artistic al baletului Béjart Lausanne.

Tous les hommes presque toujours s’imaginent ©Gregory Batardon

În 2016, cei doi artiști fac schimb pentru prima dată de experiențe artistice, povestind despre patrimoniul cultural și dorința de a-l depăși și de a se elibera de el pentru a împinge înapoi limitele artei.

Iar în 2018, confruntându-se cu un volum considerabil de muncă, Gil Roman se scufundă în diferitele compoziții care alcătuiesc universul pe care strălucitul compozitor l-a explorat din 1990 până în 2017. În acest balet, pas cu pas, cu o mișcare, un gest, Gil Roman își aduce dansatorii dincolo de limite, creând acest spectacol extraordinar, care vă va fascina până în ultima secundă .

7 Danses Grecques (coregrafie: Maurice Bejart, muzica: Mikis Theodorakis)

Gil Roman, despre acest balet: „Ceea ce numim folclor (din punctul meu de vedere, eu prefer formula artă tradițională) este întotdeauna dificil de accesat și aproape imposibil de capturat, iar faptul că aparține sau nu culturii tradiționale în cauză nu este nici un avantaj, dar nici un handicap.

Deoarece civilizațiile noastre au fost atât de înstrăinate de spiritul tradițional, a devenit dificil pentru noi să percepem procesul mental care a dat naștere artei în trecutul îndepărtat.

Există totuși o cheie a problemei: să devii celălalt, nu să îl portretizezi. Pentru a prelua linia inițială a creației, forța ei ascunsă, e necesar să înțelegem rădăcinile poporului de la un grup cultural sau etnic și să reducem la minimum citările evidente de folclor.

Pentru aceste danses grecques, am căutat să limitez la maxim pașii autentic grecești. Unele dansuri includ doi sau trei dintre aceștia, altele deloc, iar acestea sunt cu siguranță cele mai de succes, cele mai grecești!”

Din 2007, începând cu căutarea și efortul său pentru creația contemporană, Gil Roman întreține și dezvoltă repertoriul Baletului Béjart Lausanne. Opera lui Maurice Béjart se află în centrul acestui repertoriu, cu coregrafii emblematice, cum ar fi Ritul de primăvară, Boléro, Simfonia Nouă sau Baletul Vieții dar Gil Roman dorește să prezinte varietatea acestui repertoriu cu Piaf sau Flautul Fermecat, de exemplu. Coregraf timp de 20 de ani, directorul artistic a hrănit repertoriul cu propriile sale creații.

Biletele sunt disponibile pentru următoarele categorii: Categoria 1: 150 lei, Categoria 2 (loje): 200 lei, Categoria 3 (sect. B, C, D, E, F, G, H, I): 260 lei, Categoria 4 (sect. A): 320 lei și VIP: 440 lei și se pot cumpăra începând cu 15 mai 2019, la ora 15:00, online pe www.eventim.ro, prin rețeaua Eventim (magazinele Germanos, Vodafone și rețeaua Carrefour, librăriile Humanitas, librăriile Cărtureşti și librăriile Diverta) sau de la casa de bilete a Sălii Palatului.

Events este una dintre cele mai mari companii organizatoare de evenimente din România, a cărei misiune este să aducă entertainmentul cât mai aproape de oameni. Din anul 2000, sloganul lor este “de neuitat” iar printre evenimentele care vor rămâne mereu în memoria spectatorilor se numără concertele The Rolling Stones, Linkin Park, Aerosmith și Leonard Cohen, The Cranberries, Pink Martini spectacolele Cirque du Soleil sau Sensation.

Foto sus: 7 Danses Grecques, imagine de Ilia Chkolnik

07
/03
/20

Bogdan Cotîrță, solistul trupei românești Melting Dice, vorbește, într-un interviu în formă de alfabet, despre: granița dintre vină și zâmbet, dribling și Timișoara, răbdare și oftat, dar, mai ales, despre un cuvânt căruia îi găsiți explicația chiar aici: „smanes“.

05
/03
/20

Opera Națională București prezintă joi, 5 martie 2020, începând cu ora 18:30 spectacolul „Cavalleria Rusticana & Pagliacci” de Pietro Mascagni - Ruggiero Leoncavallo. Regia poartă semnătura lui Ion Caramitru, scenografia a fost creată de Viorica Petrovici, iar conceptul light design-ului îi aparține lui Chris Jaeger. La pupitrul dirijoral se va afla maestrul Vlad Conta. Corul Operei Naționale București va fi pregătit de către Daniel Jinga.

05
/03
/20

Miercuri, 11 martie (19:00), LADISLAU HORVATH – care și-a construit un frumos parcurs internațional în calitate de concertmaestru al prestigioasei orchestre italiene Maggio Musicale Fiorentino (Florența), poziție pe care a ocupat-o până în 2019 – va dirija Orchestra de Cameră Radio într-un concert de serenade. Veți asculta la Sala Radio creații semnate de Mozart (inclusiv celebra Mica serenadă), Edward Elgar, Camille Saint-Saëns, Max Bruch.

04
/03
/20

Cătălin Rulea, solistul trupei românești Toulouse Lautrec, vorbește, într-un interviu în formă de alfabet, despre: melodia care îi definește adolescența, caseta cu Metallica, iarbă, joacă, iarăși muzică, vin (mult vin), bluesul care l-a ajutat să strângă în brațe o fată într-o tabără, și de fapt, despre tot ce ține de fericire.

04
/03
/20

Sâmbătă, 16 mai, de la ora 19.00, la Sala Radio, va avea loc Concertul de Gală „MOZART – Music for the Soul”, organizat de Fundația Calea Victoriei.

02
/03
/20

OAMENII MUZICII Pe 4 și 5 martie aniversăm nașterea a doi muzicieni extraordinari, A. Vivaldi și G.F.Händel, compozitori într-una din cele mai impresionante perioade muzicale, Barocul. Biografii de film, dar mai ales muzici care entuziasmează în continuare deopotrivă începătorii cât și profesioniștii muzicii. Vă invităm să descoperiți magia creațiilor lor.

19
/02
/20

Miercuri, 26 februarie (ora 19:00), apreciatul dirijor român GABRIEL BEBEȘELEA, aplaudat recent la pupitrul unor importante ansambluri europene în cele mai prestigioase săli de concert ale lumii ca Auditorium-ul din Barcelona, Musikverein – Viena sau Sala Ceaikovski - Moscova, va dirija ORCHESTRA DE CAMERĂ RADIO, în cel de-al doilea concert Radio România dedicat Anului Internațional BEETHOVEN (250 de ani de la nașterea sa).

17
/02
/20

Sâmbătă, 28 martie 2020, începând cu ora 19.00, pe scena Sălii Mari a Ateneului Român (Str. Benjamin Franklin nr. 3), Asociația pentru Muzică, Artă și Cultură și Asociația Help Autism, cu sprijinul Kaufland România, în parteneriat cu Filarmonica George Enescu, Centrul Infoeuropa din cadrul Ministerului Afacerilor Externe, Tarom, Floria și Wagner Arte Frumoase și Povești, organizează cu ocazia celei de-a VII-a ediții a proiectului “SUFLET ÎN CULORI”, concertul extraordinar EMOCIÓN!.

Pagina 10 din 153« Prima...89101112...203040...Ultima »