CELEBRATION la Odeon: Expoziţie aniversară – 3 ani
https://www.ziarulmetropolis.ro/celebration-la-odeon-expozitie-aniversara-3-ani/

Cu ocazia a trei ani de la înfiinţare, Danaartgallery.ro oferă iubitorilor de artă posibilitatea de a cumpăra, prin intermediul art-shop-ului ce va fi inaugurat pe site-ul galeriei virtuale, opere de artă realizate de o serie de artişti tineri. Artiştii au viziuni foarte diferite, motiv pentru care veţi găsi o varietate mare de picturi, lucrări de grafică şi […]

Un articol de Andrada Văsii|18 februarie 2013

Cu ocazia a trei ani de la înfiinţare, Danaartgallery.ro oferă iubitorilor de artă posibilitatea de a cumpăra, prin intermediul art-shop-ului ce va fi inaugurat pe site-ul galeriei virtuale, opere de artă realizate de o serie de artişti tineri.

Artiştii au viziuni foarte diferite, motiv pentru care veţi găsi o varietate mare de picturi, lucrări de grafică şi fotografie. Un portofoliu bogat, bine susţinut, ca urmare a studiilor de artă realizate şi a experienţei dobândite în timp prin implicarea în mai multe expoziţii personale sau de grup, în ţară sau în străinătate.Veţi descoperi tineri artişti care apar acum pe piaţa de artă ,dar şi artişti care au deja o cotă pe piaţă.

Început în 2010, odată cu lansarea proiectului Conexiuni prin artă, drumul grupului de artişti care sunt reuniţi sub sigla Danaartgallery.ro s-a intersectat deseori  cu cel al numeroşilor iubitori ai artelor plastice care au participat la cele peste 50 de expoziţii desfăşurate în numeroase spaţii culturale sau alternative ale Bucureştiului.

Din octombrie 2011, Galeria Odeon – o iniţiativă culturală a Teatrului Odeon – a devenit principala gazdă a acestor expoziţii şi evenimente.

Tot Galeria Odeon va fi gazda evenimentului aniversar, o expoziţie cu titlul CELEBRATION, ce va fi deschisă publicului în perioada 19 februarie – 20 martie 2013 şi vernisată în data de marţi, 19 februarie, ora 18.30. Motiv de dublă aniversare, având în vedere şi  numele celor care au răspuns chemării de a participa, artişti care oferă de fiecare dată un prilej de bucurie vizitatorilor :Andreea Vintilă, Daniela Zbarcea, Otilia Canavra, Gabriela Aniței, Mirela Bichigeanu, Eugen Vasile Iovan, Raluca Polea, Matei Enric, Laura Avramescu Cherciu, Antoaneta Zoltan

23
/02
/14

Marţi, 25 februarie, de la ora 19.30, la Sala Majestic a Teatrului Odeon, în cadrul proiectului „Fabulamundi. Playwriting Europe”, va avea loc spectacolul-lectură „Umbre” de Marilia Samper, în regia lui Vlad Cristache, traducerea fiind semnată de Florin Galiș și Iunia Mircescu. Trei familii marcate de o pierdere: un cuplu căsătorit care se destramă după dispariția […]

22
/02
/14

Astăzi se împlinesc 21 de ani de la lansarea albumului Pablo Honey, primul al formației Radiohead. Albumul conține primul hit al trupei, Creep. Titlul albumului provine de la un scheci al unor comici americani (Jerky Boys), în care un personaj face o farsă telefonică, spunându-i păcălitului „Pablo, honey? Please come to Florida!” („Pablo, dragă? Te […]

22
/02
/14

Un costum, un turban, o garnitură compusă dintr-o poşetă, pantofi, cordon şi o haină de blană de vulpe care i-au aparţinut Elenei Ceauşescu, dar şi o sabie aurită şi o blană de leopard, un trofeu de vânătoare, ale lui Nicolae Ceauşescu, vor fi scoase la licitaţie pe 6 martie, de Artmark.

21
/02
/14

Producţiile nipone "Călătorie în trei", "Brave Story", "Soarele apune în districtul 64" şi "Roua cerului" vor fi proiectate la Zilele Filmului Japonez, în perioada 25 - 28 februarie, la Cinemateca Română, sala Jean Georgescu din Bucureşti.

21
/02
/14

O fată se îndepartează de la drumul ei. O mamă tot timpul departe. O bunică decisă să facă ultimul pas. Un lup în căutarea victimei. Un vânător care-şi caută direcţia... Totul ca-ntr-un ring de box. Este vina individului pentru faptele sale? Sau a societăţii care l-a ghidat? ‘dontcrybaby’ - luni 24 februarie, în Club Control.

21
/02
/14

ŞTIAŢI CĂ într-o zi de 21 februarie (1972) a fost lansat romanul Marele singuratic, pentru care Marin Preda a primit premiul Uniunii Scriitorilor? Marele singuratic, care continuă lumea moromeţiană, este romanul fiului, al lui Niculae, în care apare neaşteptat şi tatăl, marele personaj Ilie Moromete. El îşi încheiase istoria în volumul doi al Moromeţilor, dar prezenţa sa devine posibilă prin plasarea peripeţiilor lui Niculae într-un timp anterior morţii tatălui său. Notorietatea lui Preda va atinge apogeul opt ani mai târziu, o dată cu ieşirea de sub tipar a volumului Cel mai iubit dintre pământeni, ultimul său roman, la lansarea căruia, sub asaltul numărului impresionant de admiratori, s-au spart vitrinele librăriei.

21
/02
/14

Caravana Docuart debutează sâmbătă, pe 1 martie, cu o primă oprire în Brașov, la Sala Patria. Vor fi proiectate documentare premiate la a II-a ediție a „București Docuart Fest” 2013, realizări cinematografice ale unor regizori consacrați, dar și documentare studențești menite să să sprijine tinerele talente.

21
/02
/14

Scriitorul Mircea Cărtărescu este invitatul special al primei ediţii a Trialogurilor la ArCub, din 27 februarie, de la ora 20.00. Trialoguri la ArCub reprezintă o nouă provocare urbană, adresată tuturor bucureştenilor dornici de a savura un moment special alături de personalităţi marcante din peisajul cultural românesc.

21
/02
/14

Filmele "Ultimul zburator" şi "Dristor" vor fi proiectate vineri şi sâmbătă, la Cinemateca Union din Bucureşti, în seria de evenimente "Independent Union", un nou concept de proiecţii cu invitaţi, menit să promoveze producţia cinematografică independentă.