Celula de Artă deschide Galeria Verticală pe 21 mai, cu un performance-experiment
https://www.ziarulmetropolis.ro/celula-de-arta-deschide-galeria-verticala-pe-21-mai-cu-un-performance-experiment/

Pe 21 mai, galeria neconvenţională Celula de Artă iese încă o dată din vitrina-acvariu din Bulevardul Carol 53 şi se extinde permanent cu Galeria Verticală din curtea Random Space (str. Popa Petre nr. 21), un nou spaţiu de consum de artă ce ridică barierele clasice dintre lucrări şi privitori.

Un articol de Liliana Matei|20 mai 2022

Deschiderea va avea loc începând cu ora 19:00 și aduce publicului un performance-experiment de blind live painting.

BLIND FIVE reunește cinci dintre artiștii Celulei de Artă: Alexandru Ștefan Răduță, Andreias Welther, Bogdan Negulescu, Gabriela Monica Tîrziu și Norica Ioana Popescu iar conceptul performance-ului își propune, prin negarea vizualului și suprapunerea a 5 limbaje artistice diferite, fără a fi influențate între ele, realizarea unei singure lucrări.

Fiecare artist va avea, pe rând, 15 minute în care se va exprima legat la ochi pe o suprafață albă cu o tehnică proprie. Ordinea este aleatorie, prin tragere la sorți, evitând astfel vizualizarea rezultatului precedent, publicul fiind singurul care va vedea toate etapele performance-ului. BLIND FIVE reia experimentul BLIND FOUR, testat în Celula de Artă pentru prima dată în 2018 de către artiștii Daniel Loagăr, Andreea Toma, Andrei Cornea și Raluca Băjenaru.

„Misiunea Celulei de Artă este elimine cortina care desparte publicul de artă. Nu e nevoie să îți faci timp să consumi artă, pentru că, uite-o, e chiar în drumul tău, în timp ce-ți plimbi câinele sau dai o fugă pân’ la Mega și acum iată, o găsești și când ieși la terasă la o cafea sau o bere. Nu e nevoie să te gătești frumos, nu e nevoie să ai cunoștințe în domeniu. Doar fii curios, aruncă un ochi.

Scoatem arta în stradă din 2017, expunem artiști autentici și cu chef de joacă, fără a ține cont de CV-ul lor și Random Space ne-a pus la dispoziție încă un spațiu de experiment. Performance-ul BLIND FIVE, această suprapunere subconștientă a cinci idei, o alăturare de imaginar, o eliberare de constrângeri prin negarea văzului, este cel de-al 106-lea eveniment pus la cale de Celula de Artă”, spune Daniel Loagăr, artist și co-fondator al Celulei de Artă.

Alexandru-Ștefan Răduță este un artist vizual stabilit în București, a cărui operă nu vine secondată de o explicație discursivă, cât pornește spontan, este lipsită de intenție și se exprimă pe sine, prin urmare orice formă de discurs nu ar face decât să distragă atenția de la experiența reală a operei de artă. Caracteristici lui stilistice include personaje antropomorfe, sintetizarea formelor, tensiune compozițională, atmosferă onirică și se exprimă prin pictură, colaj, artă digitală, desen, linogravură.

Andreias Welther și Norica Ioana Popescu (foto) sunt doi tineri artiști care împart același drum atât în viața personală, cât și în sfera artistică, încă de când s-au cunoscut, în urmă cu mai bine de șapte ani, la liceul de Arte Plastice „Dimitrie Paciurea“ din București. Au urmat specializarea Pictură la Universitatea Națională de Arte din București și, prin intermediul unei burse Erasmus+, și-au completat studiile de licență la École Supérieure d’Art et Design, Grenoble, Franța. În prezent, sunt colegi în continuare, în primul an al studiilor universitare de masterat, urmând aceeași specializare la UNArte București.

Bogdan Negulescu studiază și lucrează în București. Este un artist în formare, având ca scop căutarea prin culoare și experimentarea diverselor medii, de la hârtie spre instalații de lumină. A organizat în 2020 – Noaptea Albă a Galeriilor București – “Students take over the street” și în 2021 – „Made in UNArte”, alături de A S U N A B – Asociația Studenților UNArte București.

Gabriela Monica Tîrziu este un artist vizual care concepe și abordează prin lucrările sale o mitologie personală, redată printr-un filtru materist. Lucrează intuitiv, plecând de la o stare efemeră pe care o deconstruiește treptat, abordând deseori problematica lipsei de apartenență la un la un loc fixat în spațiu și timp, stare acutizată treptat de-a lungul ultimilor ani. A studiat pictură, desen, sculptură, gravură, fotografie și tehnici de transfer în cadrul Universității de Artă și Design, Universitatea Națională de Artă București, Accademia di Belle Arti di Lecce și Accademia di Belle Arti di Macerata, locuri care au contribuit la formarea și preferința pentru transdisciplinar, punctând nevoia pentru un obiectual și materie.

Celula de Artă este reprezentată de un spațiu cu deschidere stradală, ce își propune să permită lucrărilor să evadeze din spațiul clasic al galeriei pentru a interacționa cu un public nou, care nu obișnuiește să participe la vernisaje și astfel, pentru ca nu mai există o barieră fizică și temporală între obiectul de artă și privitor, se crează un dialog liber, direct și nonconformist.

Galeria vine în sprijinul creaţiei contemporane în ariile tematice ale artelor vizuale și încurajează dezvoltarea de noi forme de expresie artistică accesibilă la orice oră pentru publicul stradal. Cu o prezență de ~ 5 ani (2017 – 2022) pe scena artei din București, Celula de artă a susținut peste 100 evenimente (expoziții, performance-uri, live-uri) și a influențat modul de percepție în ceea ce privește expunerea obiectelor sau actelor artistice în fața publicului.

Noutățile din Celula de artă se pot vedea pe Facebook și pe Instagram.

Partener strategic: Casa Carol (Carol 53)

Parteneri media: Radio România Cultural, Radio București FM, Spotmedia, IQads, Zile și Nopți, Curatorial, Propagarta, Ziarul Metropolis, Observator Cultural, The Institute, Zeppelin, Modernism, PRwave, Bookblog, 4arte, Iqool, Munteanu, SMARK.

19
/07
/17

Din 15 iulie, românii pot vota online cele mai relevante kitsch-uri autohtone timp de două săptămâni. Categoriile și nominalizările au fost făcute de o comisie formată din Sergiu Vasile (Utopia Balcanica și Timesnewroman), Mihai Popescu (VICE),Corina Băcanu, Cristian Șimonca (Blogu’ lui Otravă), Ioana Mănoiu (Managing Partner GMP Public Relations) și Cristian Lică, Kitsch manager la Romanian Kitsch Museum. Comisia a ținut cont de sugestiile exprimate de vizitatorii muzeului și de recomandările din social media.

18
/07
/17

Concursul "Cea mai frumoasă IE" va avea loc în cadrul celei de-a XIII-a ediții a Festivalului "Valea Mureșului" cu tema "Tradiția continuă!", care se va desfășura la Răstolița, în perioada 29-30 iulie. Evenimentul este organizat de Consiliul Județean Mureș, Muzeul de Etnografie și Artă Populară Târgu Mureș și Centrul Creației Populare Mureș, în scopul promovării modelelor autentice.

13
/07
/17

Pe 22 iulie, de la 08:00 la 20:00, găsești în București un workshop de fotografie și explorare urbană, în care afli poveștile orașului de la scriitorul Andrei Crăciun și înveți să faci fotografii de la un profesionist ca Adi Bulboacă.

22
/06
/17

În ziua dinaintea prezentării spectacolului ”Naharin’s Virus” în FITS 2017, una dintre conferințele de la Librăria Habitus l-a avut ca invitat pe unul dintre cei mai aclamați coregrafi contemporani, colaborator al celor mai importante companii de dans din lume. Un om și un artist care intrigă, năucește și totodată provoacă revelații profunde despre dans, corp și mișcare.

15
/06
/17

La Festivalul Internațional de Teatru de la Sibiu de anul acesta, Mikhail Baryshnikov prezintă un one-man show intitulat „Brodsky/Baryshnikov”, în regia lui Alvis Hermanis, bazat pe poemele poetului rus Joseph Brodsky. Cele două reprezentații sunt programate pe 15 iunie, ora 22.00, și 16 iunie, ora 18.00.

15
/06
/17

”Captivează instantaneu... Inspirat din Keaton, Fellini și desigur Chaplin, acest spectacol atemporal despre hilare accidente minore și acrobații excepționale este încântător...Obligatoriu de văzut... Contagios, extraordinar, magic.. Adorabil...Un deliciu, mergeți neapărat să-l vedeți....” Dincolo de astfel de spicuiri din aprecierile presei internaționale la adresa acestui spectacol, exact în ziua în care o mult necesară lege a fost adoptată în România (interzicerea folosirii de animale sălbatice în numerele de circ pe tot teritoriul țării), ”Pss psss/ Chiar... fără cuvinte” a făcut istorie în multe suflete și la FITS 2017.

14
/06
/17

Față de cum au cunoscut circul multe generații, acest relativ nou tip de artă performativă, circul contemporan, împletește acrobațiile și performanțele fizice cu dansul, prezentarea unui fir narativ prin mijloace de expresie teatrală, lightning design și o estetică centrată pe om, pe sentimentele, călătoria și poveștile sale. Australia, patria celebrissimei trupe Cirque du Soleil,  este unul dintre creatorii circului contemporan, care a luat avânt în anii 1970. Este o artă care conectează corpurile și sufletele fără a avea nevoie de prea mult decor sau artificii ornamentale sau de animale. Istoria circului dar și numeroasele frământări și teme ale culturii contemporane se regăsesc în această artă măiastră, complexă, extrem de muncită și totodată simplificată până la esențe: mișcare, dans, ritm, conexiune, capodoperă a corpului uman. Doamnelor și domnilor, Circa Contemporary Circus!

12
/06
/17

În a doua zi a Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu (10 iunie) a fost prezentat spectacolul de dans aerian ”TANGO LA ALTITUDINE II”, semnat de coregrafa argentiniană Brenda Angiel, continuarea unui spectacol prezentat anterior tot la FITS de aceeași companie. Un performance în aer, în lumini, umbre și fum, într-un spațiu care nu mai e spațiu definit de limite ci e libertate și respirație largă.

22
/05
/17

Când am trecut de scanerul metalic de la intrarea de la numărul 16, strada Cadet, din cartierul parizian Faubourg-Montmartre, aveam sentimentul vag că ma aflu acolo pentru a descoperi ceva ce în mod obișnuit este rezervat doar câtorva cercuri restrânse. Ce anume, greu de spus. Nu plănuisem ieșirea, Diana, o prietenă apropiată, nu putuse să vină. Nu-i nimic, o descoperire inițiatică, mi-am spus.