„Censor”. Un horror proaspăt
https://www.ziarulmetropolis.ro/censor-un-horror-proaspat/

CRONICĂ DE FILM „Censor” (2021), proiectat în secţiunea Lună Plină de la TIFF, este un horror britanic de debut al unei regizoare din Ţara Galilor, Prano Bailey-Bond. Şi are prospeţimea unui prim film care anunţă o autoare demnă de umărit.

Un articol de Ionuţ Mareş|25 iulie 2021

E genul de horror conştient de sine însuşi, ceea ce înseamnă că există un umor implicit, subtil, pe care îl dă numai o bună stăpânire a convenţiilor pe care le presupune genul. E o pendulare între o invitaţie la imersiune într-o poveste care are ingredientele să terifieze (inclusiv prin scene gore) şi un îndemn la distanţare critică.

Suntem în anii `80, când politicile ultra-liberale ale premierului conservator Margaret Thatcher lovesc în muncitori. Acest fundal e important, pentru că, aşa cum ne-a învăţat tradiţia, un horror bun vorbeşte indirect şi despre epoca socială şi politică în care e făcut sau, ca în acest caz, în care îi e plasată naraţiunea.

Protagonista (Niamh Algar) lucrează la biroul de cenzură – este unul dintre cei care decid ce filme de groază ajung oficial la public (în cinematografe şi pe casete video) sau ce scene din filme de groază trebuie tăiate. Genul e în plină înflorire, aşa că oamenii cenzurii văd filme pe bandă rulantă, iar vigilenţa le este pusă deseori la încercare (de aici şi un scandal legat de o crimă aparent inspirată dintr-un astfel de film).

Sigur, „Censor” denunţă ipocrizia publică: Ce conţine mai multă violenţă – nişte scene sângeroase de cinema sau brutalitatea cu care forţele de ordină reprimă protestele? Însă asta e doar o pistă, pe care de altfel filmul o abandonează pe parcurs.

Baza e povestea acestei femei serioase care poartă cu ea o traumă din copilărie – se simte vinovată pentru dispariţia misterioasă a surorii sale, într-o pădure, atunci când erau mici.

Dar când vezi toată ziua filme horror, inevitabil apare riscul ca lucrurile să ţi se amestece în cap, iar realitatea să fie deformată de imaginaţie şi de amintirile refulate.

E fascinant să observi schimbarea protagonistei, modul în care devine practic un personaj similar cu cele din filmele cu care se hrăneşte şi pe care pretinde că le vede cu detaşare.

Odată instalaţi însă în mintea ei tulburată, totul e posibil, iar filmul capătă o dezinvoltură extraordinară, chiar dacă Prano Bailey-Bond are grijă să nu iasă din bornele prestabilite.

„Censor” însuşi se transformă într-un horror ca din anii `80, gata a fi scos pe VHS (aşa cum de altfel sugerează finalul), iar ironia discretă care îl străbate de la un cap la altul e savuroasă.

16
/01
/24

Seria ISTORII se va desfășura în perioada 15 - 30 ianuarie la Cinema ARTA, pe strada Universității nr. 3. Publicul are șansa să descopere în această perioadă, în fiecare zi de marți, o selecție de filme (scurtmetraje sau lungmetraje) curatoriate pentru a deschide conversații despre modul în care istoria este construită și transmisă cu ajutorul limbajului, imaginilor, semnelor și conceptelor.

09
/01
/24

CARTEA DE CINEMA Neaşteptată apariţie acest “Desene mişcătoare. Dialoguri despre critică şi cinema”, pe care criticul de film Andrei Gorzo şi criticul literar Mihai Iovănel - prieteni şi colegi de generaţie şi de idei - l-au scos la finalul lui 2023 la Editura Polirom.

05
/01
/24

Rebel Moon este un adevărat eveniment în universul producțiilor SF și de fantezie și rodul unor eforturi de decenii. În plus, lungmetrajul poartă semnătura lui Zack Snyder, cineastul din spatele filmelor 300 - Eroii de la Termopile, Man of Steel: Eroul și Armata celor morți.

04
/01
/24

Anul 2024 se anunţă unul bogat în filme româneşti de autor, fie ele de ficţiune, documentare sau hibride. V-am pregătit, în exclusivitate, o listă cu cele mai aşteptate titluri, care cuprinde noi filme de regizori consacraţi precum Andrei Ujică, Radu Jude, Cristi Puiu, Stere Gulea, Eugen Jebeleanu, Adrian Sitaru, Tudor Giurgiu sau Emanuel Pârvu, precum şi câteva debuturi foarte promiţătoare.

29
/12
/23

Se anunţă o lună ianuarie bogată în filme pentru care merită să te deplasezi la cinema, inclusiv la multiplexuri. Distribuitorii - mari sau mici - scot o parte din artileria grea chiar de la începutul anului. Ţi-am făcut o listă cu opt titluri de neratat.

20
/12
/23

Topul personal al celor mai bune filme exclusiv din 2023 e dominat de francezi şi americani, la care se adaugă un român şi un finlandez. O listă capricioasă şi aparent eterogenă.

19
/12
/23

Sâmbătă, 16 decembrie 2023, în cadrul festivalului internațional de film studențesc CineMAiubit 2023, a avut loc conferința „Filmul și educația publicului tânăr”, organizată de Universitatea de Artă Teatrală și Cinematografică „I.L. Caragiale” din București (UNATC) prin Centrul de Pedagogie și Studiu al Imaginii Sorin Botoșeneanu.

18
/12
/23

Pe 21 ianuarie 2024, la Sala Palatului, va avea loc un nou şi captivant show DISNEY : FROZEN – 10 ani.  Spectacolul face parte din turneul prin care Disney celebrează la nivel mondial 10 ani de la lansarea personajului fenomen ce a revoluționat lumea filmelor de animație.