Centenarul Marii Uniri la Casa Artelor ”Dinu Lipatti”
https://www.ziarulmetropolis.ro/centenarul-marii-uniri-la-casa-artelor-dinu-lipatti/

Primăria Municipiului Bucureşti prin Casa Artelor „Dinu Lipatti” vă invită sâmbătă, 1 decembrie şi duminică, 2 decembrie 2018, de la ora 18.00, la două evenimente extraordinare, ambele încărcate de o emoţie specială.

Un articol de Petre Ivan|30 noiembrie 2018

Sâmbătă, 1 decembrie, de la ora 18.00, vă așteptăm alături de noi pentru a celebra, împreună, 100 de ani de la înfăptuirea Marii Uniri, un eveniment ce va debuta cu deschiderea expoziției în aer liber „1918, Anul nașterii României Mari”.

De la aceeași oră, în Salonul de muzică va fi proiectat documentarul mărturie “Inima nomadă a Marii Uniri”, un film impresionant realizat de Tania Nicolau. Pelicula evidențiază rolul Reginei Maria în timpul Primului Război Mondial – înființarea serviciului de Ambulanță și a spitalelor de campanie, influența hotărâtoare asupra deciziilor regelui Ferdinand, precum și efectele vizitelor sale diplomatice din timpul Conferinței de Pace de la Paris, în SUA și în Marea Britanie, pentru care a fost recunoscută drept ctitora diplomatică a întregirii României.

Începând cu ora 18.00, prof. univ. dr. Mihaela Miroiu va susține conferința “Unirea ca triumf al libertății românești – Reflecții despre discursul lui Iuliu Maniu de la Alba Iulia”.

Recitalul de muzică și poezie românească „Eminescu – Enescu – Lipatti” susținut de actorul Adrian Titieni și pianistul Horia Maxim va încheia seara. Programul cuprinde lucrări compuse de cei mai mari muzicieni ai României, George Enescu și Dinu Lipatti, punctate de versuri alese din creația eminesciană.

Duminică, 2 decembrie 2018, se împlinesc 68 de ani de la dispariția prematură dintre noi a celui mai mare pianist român al tuturor timpurilor, Dinu Lipatti.

În semn de profund respect, la Casa Artelor “Dinu Lipatti”, instituție care își desfășoară activitatea în casa copilăriei și adolescenței sale, va avea loc evenimentul „Omagiu Dinu Lipatti”, care va debuta de la ora 18.00, cu proiecția filmului documentar “Dinu Lipatti, despre muzică și geniu”, realizat de Mihaela Poenaru pentru Trinitas TV.

Pelicula relevă aspecte inedite ale genialității lipattiene, printre cei care evocă uriașa personalitate artistică a muzicianului român numărându-se regretatul muzicolog și profesor Viorel Cosma, pianistul și compozitorul Corneliu Gheorghiu, prieten și coleg de studii cu Dinu Lipatti, biograful Grigore Bărgăuanu, precum și alți specialiști.

De la ora 20.00, pianistul Viniciu Moroianu va susține un recital extraordinar construit în jurul a trei piese celebre din creația lui Dinu Lipatti – “Fuga la patru voci pentru pian solo”, „Sonatina pentru pian pentru mâna stângă” op. 10 și „Sonata pentru pian solo” (1932). Cele trei lucrări vor fi precedate de Coralul „Nun komm’ der Heiden Heiland” BWV 599, de J. S. Bach – aranjament de F. Busoni, precum și de „Sonata nr. 2 în si bemol minor” op.35 și „Trei mazurci” op. 50 de F. Chopin.

Intrarea este liberă, în limita locurilor disponibile.

Foto: Centenarul Marii Uniri  – facebook

12
/03
/24

Festivalul Internațional de Film Transilvania (TIFF) anunță prelungirea perioadei de desfășurare a ediției din 2024 cu o zi față de datele comunicate inițial.

01
/03
/24

Happy Cinema redifuzează filmul Oppenheimer, favorit la Oscar, în perioada 7-10 martie, în toate cinematografele din țară. Oppenheimer este un thriller epic filmat în IMAX® care aruncă publicul în paradoxul palpitant al omului enigmatic care trebuie să riște să distrugă lumea pentru a o salva. Pelicula spune povestea fizicianului J. Robert Oppenheimer și a rolului pe care l-a avut în dezvoltarea bombei atomice.

28
/02
/24

Filmul documentar AMAR, regizat de Diana Gavra, va avea putea fi văzut în premieră în cinematografe din 8 martie, iar până atunci spectatorii se vor putea întâlni cu regizoarea și parte din echipa filmului în două evenimente speciale:

27
/02
/24

Admiratorii lui Nicolae Corjos vor putea vedea sau revedea la Cinemaraton pe 27 februarie filmele Ora zero, Pădurea nebună, Un studio în căutarea unei vedete, Declaraţie de dragoste, Liceenii, Extemporal la dirigenţie, Liceenii Rock’n Roll, Alo aterizează străbunica, documentarul Sergiu Celibidache.

27
/02
/24

SkyShowtime a confirmat astăzi că Ted va fi disponibil pentru vizionare în toate piețele în care serviciul este disponibil, începând din 22 februarie. Primele patru episoade vor fi disponibile pentru vizionare în exclusivitate pe SkyShowtime din 22 februarie, urmând ca celelalte episoade să fie disponibile din 11 aprilie.